Profesorul Ioan Caproșu, în amintirile românilor basarabeni: „Cultura românească a pierdut o mare personalitate”

247
0
Ioan Caprosu

Istoriografia română a rămas văduvă! A plecat în lumea celor drepți unul dintre cei mai fideli slujitori a săi – profesorul universitar, doctor Ioan Caproșu. Pierderea este irecuperabilă, nu ne rămâne decât să ne consolăm.

Profesorul Ion Niculiță: „Activitate științifică prodigioasă și cu răsunet în întreaga lume”

Unul dintre cei care l-au cunoscut pe omul de știință Caproșu a fost profesorul de la Chișinău, Ion Niculiță. „În anii tinereții, își amintește reputatul arheolog, fiind doctorand la Catedra de Arheologie a Universității «M. V. Lomonosov» din Moscova, am avut posibilitatea să studiez pe îndelete lucrările istoricilor români, care lipseau în majoritatea lor în RSSM.”

În acele vremuri, am făcut cunoștință cu mai multe materiale semnate de Ioan Caproșu. Am aflat mai multe despre autorul acestor studii de la cercetătorul Ion Hâncu, colaborator al secției de arheologie și etnografie a Academiei de Științe a Moldovei, care avusese câteva delegații de serviciu la București și Iași.”

L-am cunoscut personal pe Ioan Caproșu în octombrie 1976, când, în baza acordului între universitățile din Iași și Chișinău au avut loc schimburi de specialiști. Tânăr și aprig, Ioan Caproșu era unul dintre animatorii și promotorii publicațiilor istorice din cadrul Institutului de Istorie din Iași, fiind secretar al redacției anuarului.”

Cele mai rodnice legături dintre Facultatea de Istorie a Universității Al.I. Cuza din Iași și a cea a Universității din Chișinău au luat amploare în anii 1990, când Ioan Caproșu era decan al facultății ieșene. Grație activității fulminante a acestui om, au avut loc numeroase simpozioane științifice studențești organizate la Iași și Chișinău, manifestări însoțite de călătorii de documentare la cele mai prestigioase monumente arheologice, monahale, muzeale etc. Decanul Ioan Caproșu era nelipsit la aceste evenimente.”

O filă aparte o constituie contribuția profesorului universitar Caproșu la formarea istoricilor pentru R. Moldova. Decanul Ioan Caproșu a avut un aport substanțial la înmatricularea la universitatea ieșeană atât a tinerilor români basarabeni, cât și a specialiștilor în diverse domenii ale științei istorice la stagiile de doctorat. Nu pot fi uitate străduințele decanului Ioan Caproșu depuse în completarea cu literatură de specialitate a bibliotecii universității chișinăuiene.”

Omul de știință Ion Niculiță califică activitatea științifică a profesorului Caproșu drept „prodigioasă și cu răsunet în întreaga lume”. „Incomparabilă rămâne opera Monumenta Linguae Dacoromanorum, apărută între 1988 și 1997, la Iași sub antetul Universității Al.I. Cuza și Albert-Ludwigs – Universität-Freiburg. Ioan Caproșu a adunat în jurul său un mănunchi din cei mai celebri cunoscători ai problemei.”

Indiscutabilă după însemnătate, structură și condiții grafice rămâne posterității Biblia Dumnezeiască Scripta Veche și Nouă plăsmuită de un colectiv de specialiști din care prima vioară a fost regretatul profesor”.

Profesorul Ion Gumenâi: „Acum locul Dvs. este peste Prut”

În 1990, am fost repartizat la studii la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, Facultatea de Istorie. Chiar în prima zi, am mers cu toții în Sala Senatului Universității și, după o ședință organizatorică, cei care au îmbrățișat istoria au mers împreună cu decanul la facultate unde, în biroul său, am avut prima întâlnire. Aici am aflat că Ioan Caproșu a propus ca studenții din R. Moldova să fie înmatriculați în anul următor celui absolvit la Chișinău. La celelalte facultăți, toți mergeau la anul întâi. Aprecia eforturile profesorilor de la Chișinău.”

Pe parcursul anilor de studii și în discuțiile cu noi își aducea aminte de Basarabia, fiind de loc de pe malul Prutului. Evoca diferite sărbători petrecute împreună, călătoriile cu tatăl său în stânga Prutului, vizitele românilor basarabeni în Mitoc.”

Relatând aceste amintiri, spunea de fiecare dată: «Mai harnici oameni ca basarabenii nu există în toată lumea», precum și lucruri mult mai triste: «Să o știți de la mine că am văzut cu ochii mei cum atunci când au venit sovieticii, în loc de vite, înjugau oameni la lucrul pământului»”.

Un obicei extraordinar de frumos în mediul academic ieșean era mersul cu uratul al studenților la profesori. Așa am cunoscut cele mai frumoase melodii ale perioadei de până la instaurarea comunismului în România.”

La absolvirea facultății, împreună cu colegii din R. Moldova, am mers să primim povățuiri de la profesorul care ne-a susținut pe parcursul anilor de studii. Și atunci Domnia Sa ne-a zis: «Dragii mei, eu știu că Ubi bene, ibi patria. Acum însă locul Dvs. este peste Prut. Istoria are nevoie de voi. Știu că situația este complicată, dar se va reface România, se va întări UE și vor ajuta R. Moldova! Totul va fi bine!»”.

Astfel, Ioan Caproșu a creat o școală de istorie românească în România și o școală de istorie românească în R. Moldova. Prin aceste școli Profesorul Ioan Caproșu va dăinui în discursul istoric românesc, în memoria discipolilor săi și a viitoarelor generații de tineri istorici.”

Profesorul Virgil Pâslariuc: „Cultura românească a pierdut o mare personalitate

Este greu să scrii despre Profesorul Caproşu la trecut. Fiindcă este (mă tot încăpățânez să nu scriu „a fost”) un om care este mereu alături. Chiar dacă nu-l vedeai cu anii, ştiai că este undeva acolo, „la el”, şi dacă îţi va fi dor sau dacă vei fi în treacăt prin Iaşi („dacă aflu că ai fost prin Iaşi şi n-ai trecut pe aici, ai încurcat-o!”) e suficient doar să intri în Blocul Central al Universităţii, să o coteşti la stânga şi să tragi mânerul la chiar prima uşă ca să auzi de după vraful de hârtii şi mormanul de cărţi, aranjate în cea mai perfectă dezordine, pe care numai el o înțelegea, acea voce uşor cicălitoare, dar atât de primitoare şi dragă… Dacă există pierderi pe care le resimţi în viaţă, sunt legate de cei care ţi-au marcat într-un fel sau altul destinul. Pentru mine, Ioan Caproşu a fost unul din astfel de oameni.”

A fost un Dascăl cu har. Chiar dacă a venit la Universitate din Academie la 45 de ani, Ioan Caproşu a devenit foarte popular în rândul studenţilor. Ştia să-i apropie, ştia să-i trateze ca pe egali şi chiar dacă deţinea funcţii administrative (a fost decan) şi academice (profesor, academician, conducător ştiinţific) nu era deloc distant cu oamenii. Nu a existat un mentor mai loial atunci când neofitul îşi dădea toată silinţa să înveţe, dar şi era greu să găseşti un tartor mai aprig atunci când studentul arăta iresponsabilitate (am prins ambele ipostaze, de aceea, o spun în cunoştinţă de cauză!). Mereu spunea că ştiinţa necesită disciplină, de aceea a fost un dascăl sever, exigent, nu menaja şi nu încuraja orgolii deşarte.”

Ioan Caproşu a fost o figură emblematică pentru arhivistica românească şi un neobositor editor de documente. Aici, credem, pierderea sa va fi una de nerecuperat. Publica documentele greu, uneori volumul aştepta zeci de ani până a vedea lumina tiparului, dar fiecare cuvânt, literă sau virgulă erau verificate şi răsverificate. Corecturile venite de la editură erau făcute roşii, nu tolera inacuratețea şi erorile, nici chiar cele involuntare. Era un perfecţionist notoriu, calitate pe care a transmis-o multora dintre elevii săi, care-i continuă astăzi opera. Ţinea foarte mult ca ucenicii săi să-şi pornească cercetările de la document, fiind aici un adevărat continuator al şcolii critice ieşene. Printre istorici circulă o vorbă: «Dacă nu ai o metodă, mergi la arhivă, poate vei găsi acolo una».”

Acolo îşi găsea inspirația şi ne trimitea pe noi. Pe de altă parte, atenționa că dacă cercetătorul nu are o cultură istorică solidă, documentele de arhivă vor fi pentru el o îngrămădire de hârtii colbăite fără niciun folos. Pergamentul sau hârtia devine document doar dacă este transformată de erudiţia cercetătorului. Documentele lucrează doar atunci când sunt interogate corect de istorici care îşi cunosc bine domeniul. Punea mare accent pe pregătirea materialului, pe lecturi, pe erudiţie. Cerea studenţilor să citească, să meargă la teatru, să se perfecţioneze. Şi, evident, să țină mâna pe pulsul epocii. Un istoric adevărat, spune Caproşu, trebuie să fie cu picioarele pe pământ, în epoca sa.”

Cultura românească a pierdut o mare personalitate. Şi-a iubit ţara şi i-a învăţat să o iubească pe elevii săi. Şi aici cred că e marea lecţie a Istoricului, Profesorului şi Omului Ioan Caproşu.”

Prof. univ. dr. hab. Ion Niculiță

Conf. univ. dr. hab. Ion Gumenâi

Conf. univ. dr. Virgil Pâslariuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here