Globul cu înjurături

Nu știu dacă își mai aduce aminte cineva că Republica Moldova este, de fapt, un glob și că acest glob are 380 de grade. Descoperirea îi aparține lui Dumitru Moțpan, vicepreședinte al Parlamentului în anii ’90 și autorul celebrului dicton despre patrie, care „începe de la buhaiul satului”. Moțpan s-ar fi învrednicit, cu timpul, de titlul de Cernomîrdin al Moldaviei, dacă insista mai abitir pe creativitatea lui lingvistică. Pe acest drum al gloriei, a fost concurat la greu de colegii din PDAM, dar l-a oprit altceva: ironia necruțătoare a celor din jur și dinamica schimbărilor politice într-un mediu social încă stăpânit de niște reguli etice și deontologice elementare.

Odată cu venirea lui Vladimir Voronin la putere, politicienii și-au pierdut efectiv decența. Aproape nimeni nu s-a mai arătat stânjenit de gafele verbale comise în spațiul public, iar limbajul licențios s-a încetățenit, devenind normă. Înjurătura golănească și argoul cvasibanditesc, sudalma de mahala și slangul coțcăresc au ajuns parte organică a comunicării, la televizor și mai ales la întâlnirile live cu electoratul. Cei care ar fi părut, pe vremuri, excentrici și marginali, niște inși demni de milă, bârfă sau batjocură, se situează acum nu la periferia, ci chiar în centrul vieții politice. Mai mult, e privit cu suspiciune tocmai politicianul care nu recurge măcar la cuvințele pipărate, dacă nu chiar la ditamai ocările.

Nu se știe ce a fost mai întâi (s-o afle sociologii și lingviștii viitorului!): degradarea moravurilor publice, care s-a răsfrânt în modul acesta asupra clasei politice sau degenerarea politicienilor, care a atras după sine relaxarea, iar mai apoi, declinul moral al obștii. Ceea ce contează cu adevărat e că azi, în politica moldovenească, se pare că nu se mai poate altfel și că prozaismul exprimării normale și respectuoase este total contraindicat dacă vrei să ai succes la „norod“. Nu-i dezvăluire a lui Usatâi care să nu le lase cu o definiție de penitenciar și nu-i ieșire a lui Dodon care să nu stârnească interesul specialiștilor în argotologie – un viitor dicționar al „fenei“ ruso-române („феня“, în rusă, e un fel de „latină a hoților“, vocabularul vulgar distinctiv al declasaților) ce se vorbește azi în spațiul public moldav ar fi cu certitudine incomplet fără perlele bilingve ale acestor adevărați creatori de limbaj!

Discursul de ieri din Parlament al deputatului Vasile Bolea ar fi oripilat o societate normală, în RM însă a stârnit mai curând aprobări și dezaprobări de ordin semiotic, mai puțin etic (semiotica, recunosc, e și ea foarte tentantă în acest caz, doar că nu poate substitui examenul etic, care ar trebui să primeze). Intraductibila sintagmă a lui Bolea (poate: „frecangii terminați?“) a strâmbat multe nasuri, dar nu a deranjat cu adevărat. Dacă ar fi deranjat, s-ar fi vorbit nu atât despre cazul particular al oratorului socialist, cât despre fenomen în general. Iar fenomenul a luat deja o amploare atât de mare, încât îl mai pot opri doar niște legi sau măcar ordonanțe cu măsuri (amenzi, sancțiuni, popriri la leafă etc.) ce le-ar tăia deputaților și demnitarilor pofta de a vorbi într-o manieră descalificantă la TV sau la tribuna legislativului.

La o analiză superficială, se creează impresia că o bună parte din mediul politic moldovenesc și-a modelat, în irepetabilii ani ’90, criteriile de viață și regulile conviețuirii sociale după etica „pațanilor“, moștenită de la anumite forme de subcultură din țara-matușkă, promovate sârguincios de aceasta prin filme și emisiuni televizate. La o analiză mai detaliată, se va observa însă că de la „pațani“ și alți „eroi“ sau „antieroi“ ai lumii criminale sovietice și postsovietice ai noștri au moștenit doar gusturile și expresiile, nu și etica propriu-zisă, care, oricât de rudimentară, interzicea totuși anumite exhibiții verbale și comportamentale în spațiul public.

Singura scuză pe care o putem găsi în cazul domnului Bolea este că inimoasa lui cuvântare a fost jalonată de intenții bune (haideți să o admitem și pe asta, căci nu ne trece prin cap că deputatul PSRM-ist s-ar fi gândit și la altceva decât sănătatea nației), și că a exprimat, în fond, adevărul despre cei cărora li s-a adresat.