Maia Sandu propune revenirea la indexarea pensiilor o dată pe an, ca pensionarii să poată primi un adaos în aprilie

1381
0

Președinta Maia Sandu insistă asupra revenirii la indexarea pensiilor o dată pe an, în baza inflației din anul precedent. Ea argumentează că indexarea bianuală, promovată cu mult fast de PSRM în februarie 2020, continuă să lovească în pensionari, deoarece „după indexarea rușinoasă de 1% din octombrie 2020, anul acesta în aprilie pensiile ar urma să nu fie indexate deloc”. Șefa statului anunță că a depus în Parlament o inițiativă legislativă, care ar permite o indexare în aprilie de 3,7%, echivalentă creșterii prețurilor din 2020.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Maia Sandu susține că există suficienți bani pentru această indexare.

„Cele 426 de milioane de lei necesare pentru finanțarea acestei măsuri pot fi acoperite din contul Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, semnat pe data de 22 februarie curent, în valoare de 15 milioane de euro și din contul revizuirii cheltuielilor curente pentru bunuri și servicii”, notează ea.

Președintele R.Moldova le cere partidelor parlamentare să susțină fără rezerve inițiativa sa. „Accentuez că experimentele politicienilor iresponsabili pe seama pensionarilor sunt inadmisibile. Majorarea pensiilor trebuie făcută prin creșterea pensiei minime, prin urgentarea recalculării pensiilor celor care au lucrat după vârsta de pensionare și prin alte instrumente destinate anume acestui scop”, accentuează Maia Sandu.

Menționăm că, potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în 2021, pentru prima dată în ultimii 18 ani, pensiile ar putea să nu fie indexate la 1 aprilie, întrucât în cea de-a doua jumătate a anului 2020 nivelul inflației, pe baza căruia se calculează coeficientul de indexare, a fost negativ. În același timp, oficialitățile susțin că toți pensionarii a căror pensie este mai mică de 4 mii de lei, vor primi din 1 aprilie o indemnizație unică în mărime de 1000 de lei.

Anterior, și deputații Platformei DA au prezentat o inițiativă legislativă care ar permite ca pensiile să fie indexate chiar dacă inflația oficială este sub 2%. Autorii acestei inițiative arată că 475 de mii din cei 686 de mii de pensionari din R.Moldova primesc lunar mai puțin de 2000 de lei.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE