„8 Martie e în primul rând o sărbătoare a mamelor”

În preajma lui 8 Martie am stat de vorbă cu actrițele Angela Cărăuș și Ana-Sia Cărăuș, mamă și fiică

– Când, unde te-ai născut? Ce ți-a povestit mama ta despre ziua în care te-ai născut? Ce cuvânt de dezmierdare din partea tatălui tău îți este cel mai drag?

Angela Cărăuș: Mama mea, Anisia Lupașco, era studentă la Institutul Pedagogic din Tiraspol. Într-o zi de iulie, în loc să meargă la examen, a ajuns la maternitate. Eu eram cea care mă grăbeam să vin pe lume. M-am născut, așadar, la Tiraspol, cu o săptămână înainte de termen. Eram micuță de tot, slăbuță, dar frumușică și albă-albă, ca laptele. Aveam degete lungi, părinții ziceau că voi deveni pianistă. Tata, Ion Lupașco, ne-a adus, pe mine și pe mama, în motocicleta cu ataș, acasă, la Strășeni. Apoi ne-am stabilit la Băcioi, Ialoveni.

Ana-Sia Cărăuș: M-am născut pe 31 mai 2000, în inima Chișinăului. Mama, Angela Cărăuș, actriță a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, zicea ca eram o leneșă mare, nu voiam să apar la lumina soarelui decât în ultima zi de primăvară, la amiază. De atunci îmi place somnul la Nebunie. Tata, Vitalie Cărăuș, actor și fost director al Teatrului Național „M. Eminescu”, îmi zicea Gogoașă sau Guguță (uite asta nu știu de ce).

– Crezi că ai teatrul în sânge? Cum, când ai simțit acest lucru?

Angela Cărăuș: Din copilărie am simțit că am teatrul în sânge, jucându-mă cu sora și fratele, cu verișorii. La sărbători organizam concerte, scenete de teatru, rudele așteptau tot timpul concertul nostru. Mama mea, profesoară de biologie, era o artistă în suflet, recita atât de frumos poezii, cânta, dansa. Tata, agronom de profesie, a fost director de sovhoz, apoi director la o gospodărie experimentală, îi plăceau muzica, cărțile, investea foarte mult în noi, cei trei copii ai săi. Astfel, sora, Viorica Lupașco, devenise dansatoare în Ansamblul „Joc”, era solistă, Artistă Emerită. A dansat între anii 1985-2010, acum locuiește pe alte meleaguri. Fratele, Ghenadie Lupașco, a participat la cercul de dansuri ,,Busuioc”. În copilărie mama mă ducea des la teatru, în Chișinău.

Ana-Sia Cărăuș: Sigur, pasiunea pentru scenă mi s-a transmis de la părinți. Cred că încă din burta mamei mele îmi plăcea teatrul. La nouă luni de sarcină, mama încă juca pe scena mare.

– Unde ai absolvit facultatea de actorie?

Angela Cărăuș: Am absolvit Institutul de Arte din Chișinău (1985), am studiat în clasa maestrului Petru Baracci. Am avut noroc de profesori extraordinari precum Anatol Rusu, Ilarion Stihii, Ilie Todorov, Ion Bordeianu, Veniamin Apostol, Vitalie Rusu, Paulina Zavtoni, Claudia Caranfil-Pătrânac (prof. de arta vorbirii).

Ana-Sia Cărăuș: Studiez la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău. Sunt în anul 3, la facultatea Actorie. Coordonator artistic ne este Mihai Fusu, un om minunat, inteligent, cu o experiență profesională frumoasă, el ne transmite cunoștințele sale multiple.

– În ce teatru (teatre) activezi?

Angela Cărăuș: Îndată după absolvirea facultății, soțul meu Vitalie Cărăuș (discipol al lui Ilie Todorov) auzise că se formează trupa de actori pentru Teatrul „B. P. Hasdeu” de la Cahul. În 1987, ambii devenisem actori ai acestui teatru. Am început cu spectacolul ,,Radu Ștefan Întâiul și Ultimul”, a fost un spectacol reușit, am colaborat cu însuși scriitorul Aureliu Busuioc. Am avut un succes răsunător peste Prut, în orașele Bârlad, Galați, Brăila. Apoi am revenit la Chișinău, ne-am angajat la Teatrul Etnofolcloric „Ion Creangă”. A urmat Teatrul ,,Luceafărul”, pe când directori erau Gheorghe Pârlea și Gheorghe Urschi. În 1993, am fost invitată de regizorul Sandu Vasilache pentru rolul dnei Volange în ,,Legături primejdioase”, spectacol al Teatrului de Buzunar. Apoi am fost angajată la Teatrul Național ,,Mihai Eminescu”, unde activez din 1994 până în prezent.

Ana-Sia Cărăuș: Joc la Teatrul independent Geneza Art.

– Care sunt rolurile tale cele mai importante?

Angela Cărăuș: Rolurile mele cele mai importante sunt Săftica în ,,Radu Ștefan Întâiul și Ultimul” de A. Busuioc, Angelica în ,,George Dandin” de Moliere, Lady Macbett în piesa „Macbett” de Eugene Ionesco, Fernanda în spectacolul „Un veac de singurătate” după Marquez, Miss Retchet în ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, Dina în ,,O aventură tomnatică” de Semion Zlotnicov, Safta în „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ioan Popa, Tudosica în „Casa Mare” de Ion Druță.

Ana-Sia Cărăuș: Încă nu am ajuns să joc roluri mari. Totuși, fiecare personaj la care am lucrat, are o cămeruță aparte în sufletul meu. Îmi amintesc de primul meu rol, eram în clasele primare, o făceam pe Prințesa Pisică. Profesor de arta actorului îmi era chiar mama mea. Juriul mi-a acordat atunci Premiul pentru cel mai bun rol feminin. Eram în al nouălea cer de bucurie. În anii de studenție, am făcut roluri importante pentru mine, în câteva spectacole de la Teatrul Geneza Art, precum și la facultate. Am colaborat și cu teatrul radiofonic de la Radio Moldova. Îmi place să lucrez mult la un rol, până îmi ating scopul. Sunt perfecționistă. Și mereu tind spre mai bine.

– Ce ai de spus despre soarta artistului basarabean?

Angela Cărăuș: E un act de eroism să fii artist în R. Moldova. Supraviețuim doar datorită puterii noastre de a rezista. Miracolul scenei ne dă energia pentru a continua. Când ești pe scenă, simți ochii spectatorului pe chipul tău, simți că personajul stă lipit de tine și nu-ți dă voie să-l părăsești.

Ana-Sia Cărăuș: Situația actorului basarabean e deplorabilă. Însă cred că totul se poate schimba… Sper să vină vremuri mai bune.

– Ce înseamnă pentru tine a fi o femeie independentă?

Angela Cărăuș: E mare lucru să fii independentă. Trebuie să știi și să ierți, să fii înțelegător, răbdător, tolerant, dar și ambițios. Și să muncești. Eu am câteva locuri de muncă, de 15 ani sunt profesoară de artă teatrală, am grad didactic, am susținut un masterat la Institutul ,,Dunărea de Jos” din Galați. De asemenea, sunt antrenor de stil de viață sănătos.

Ana-Sia Cărăuș: Mama mea e un model de femeie independentă.

– Cum se simte o fată înaltă printre oameni mai scunzi? Ce înălțime ai?

Ana-Sia Cărăuș: Am înălțimea de 1 m 80 cm. Când eram mică, înălțimea mea mă deranja mult, deoarece încă de la grădiniță eram mai înaltă decât colegii mei, și așa a fost până la Academie. Acum însă consider că înălțimea e un cadou pentru mine. Am învățat să mă simt mult mai sigură, să mă iubesc așa cum sunt. Da, în microbuz uneori îmi pare ca sunt un Gulliver, dar știu că statura mea îmi dă și multe avantaje.

– Kilogramele. Sunt sau nu o problemă pentru tine? Cum lupți cu ele?

Angela Cărăuș: Oare ce femeie nu luptă cu kilogramele sale? Eram slabă în copilărie, ai mei mă îndopau cu grăsime de pește. Dar după vârsta de 40 de ani am început să adun kilograme. Greutatea mea devenise o problemă. Am ținut diete, am făcut sport, dar rezultatele nu se prea vedeau. Atunci am zis Stop! Și am început să studiez nutriția, la modul cel mai serios. Acum știu bine ce, cât să mănânc, cum să îmbin alimentele. Important e să ne păstrăm echilibrul sufletesc, optimismul. Eu am un motto în viață: ,,Niciodată să nu renunți la visul tău”.

Ana-Sia Cărăuș: Da, am avut probleme cu kilogramele. Dar am scăpat de ele cu succes. E important modul sănătos de viață. Alimentația și sportul au un rol esențial.

– Care e rochia ta cea mai frumoasă?

Angela Cărăuș: Rochia cea mai frumoasă, pentru mine, a rămas rochia mea de mireasă, albă, cu trei trandafiri roșii.

Ana-Sia Cărăuș: Niciodată nu am să uit rochița mea cu flori-ale-soarelui pe care am îmbrăcat-o la patru ani, la ziua de naștere a mamei mele.

– Parfumul tău preferat?

Angela Cărăuș: Îmi plac parfumuri cu miros de citrice. Îmi plac Kenzzo, dar și Dolce Gabbana…

Ana-Sia Cărăuș: Ador miresmele dulci, primăvăratice.

– Care e anotimpul tău preferat?

Ana-Sia Cărăuș: Iarna, mai ales luna Decembrie. Primii fulgi, luminițele de Crăciun. Să stau cu o cafea bună și o carte interesantă… Așa mă simt eu cel mai bine. Îmi place să mă uit la un film bun, trist, să mă descarc complet… E importantă, desigur, și comunicarea. Să fii deschis, cu sufletul luminos, cu zâmbetul pe buze.

– Ce părere ai despre 8 Martie? Cum sărbătorești de obicei ziua de 8 Martie?

Angela Cărăuș: Pentru mine 8 Martie înseamnă o sărbătoare cu lumină și căldură, când toată familia o felicită pe mămica noastră. Cred că 8 Martie e în primul rând o sărbătoare a mamelor. Femeile merită tot ce e mai frumos pe lume.

Ana-Sia Cărăuș: O zi perfectă de 8 Martie este pentru mine cea petrecută la Băcioi, acasă la mama, împreună cu bunicile, în grădina plină de lalele roșii. O astfel de zi reprezintă însăși puritatea și veșnicia femeii. Mama, te iubesc.