Cu(cu)iul lui Pepelea

317
0
Caricatură de Alex Dimitrov

Aforisme

E ușor de spus: „Dă cina dușmanului!”, dar dacă acest dușman e stomacul tău?!

Alegerile, dacă ar rezolva ceva, demult ar fi fost anulate.

Și deputaților le vine greu să-și creadă propriilor promisiuni.

În bibliotecă, până și praful de pe cărți emană înțelepciune.

În sala de lectură, nu ești sâcâit de anunțuri publicitare.

Doar atunci când nu e neapărat să se ia o decizie, poți să-ți permiți și tu una.

Profesorul este omul care are obiceiul să vorbească cu alți oameni atunci când aceștia dorm.

Chirurgii îmbracă mănuși și-și pun măști, ca să nu lase amprente și să nu fie depistați…

Cine nu are bani să se trateze la medici moare de moarte naturală.

Dacă moartea nu mai are clienți printre pacienții tratați în spital, și-i alege dintre medici…

Dacă omul s-a săturat de somn și încă mai doarme, înseamnă că-i mort.

Dacă vei plăti regulat medicului pentru tratament, boala ta poate deveni cronică.

Sărăcia leac nu are, a constatat medicina fără plată.

Amenințare: „Te previn, încă o discuție ca asta și n-o să mai ai nevoie de periuță de dinți!”

Visul idiotului: toți dinții să-i fie de minte!

Dacă extragi un dinte pe fundalul unei melodii plăcute, medicul nu va simți nicio durere.

Un lucru care nu se rezolvă de la sine în 30 de zile, nu merită să te ocupi de el.

Dacă muncești toată ziua, când mai câștigi bani?!

Până își găsește prostul un loc sub soare, se face întuneric.

De s-ar vinde mintea, te-ai mira de ar cumpăra-o vreun prost!

Prostia poate fi tratată. Toată reclama profită de această afirmație.

Cel mai mult ne deranjează proștii care ne consideră de-ai lor.

Ce timpuri nebune! Au început să-și iasă din minți chiar și acei care n-o au.

Soarta moldoveanului e schimbătoare: zilele rele se schimbă cu cele foarte rele.

A greși e omenește, a da vina pe alții e și mai omenește.

Pentru fiecare înțelept se găsește o proastă după care el își pierde mințile.

Autor: Teodor POPOVICI

DENS (Dicționar Enciclopedic Satiric)

ANIMAL – neom

A O LUA LA SĂNĂTOASA – a fugi de la spital

BALERINĂ – femeie iubită de unii și purtată în brațe de alții

CATÂR – cal cu tată măgar

CĂMILĂ – ducă-se pe pustii!

CRAPĂ – soața crapului

DECAPITAT – om redus

EPITAF – scurtă postfață la viață

FEMEIE – om dintr-o bucată

HARACHIRI – japonez căruia i-a ajuns cuțitul la os

ÎNVĂȚĂTOR – dușman de clasă

MĂGAR – cal tras de urechi

NUC – pom căruia i se ia rodul cu ciomagul

OCHI – puncte de vedere

PAPĂ-LAPTE – vițel

PERUCĂ – coafură fără cap

SCRUMIERĂ – racla țigării

STELE VERZI – actrițe începătoare

ȘOAPTĂ – vorbă într-o ureche

VARGĂ – pedagog crescut în pădure

ZOAIE – apă care a făcut un bine

Autor: Efim TARLAPAN

Epigrame

Familistul

Soaţa-i tocmai în Haway,

Cu speranţa doar la mine:

Mi-a lăsat în grijă – vai!

Doi copii… şi trei vecine.

Vulpea şi Cioara, sec. XXI

Cioara a scăpat din cioc

Caşcavalul afumat;

Doamne sfinte, ce noroc:

Vulpea s-a intoxicat!

Intervenție chirurgicală

Un renumit chirurg mi l-a tratat,

I-a pus la loc cu iscusință coasta;

Păcat că pacientul operat

Nicicând n-o să mai afle despre asta!

Noi și Uniunea Europeană

Trăindu-ne din plin sincopa,

Ne „mărginim” cu Europa

Şi, cum suntem cam aburiţi,

Ea chiar ne crede mărginiţi…

Autor: Dumitru SOLTAN

***********************************************************************

Epigrame

Ministrul și reforma

A făcut o treabă bună –

Reformat-a ministerul

Doar schimbând în prima lună…

Secretara și șoferul!

Consolare

Când i s-a plâns un oarecare

Că n-are poftă de mâncare,

Îi spuse doctorul pe loc:

Pe-așa scumpete… ce noroc!

Pedagogie rurală

Profesoru-i necăjit

Și îl doare capul tare,

Că i-i lanul neprășit

Și la porci n-a dat mâncare!

Unitate de măsură

Statul, cum e la vedere,

Tot măsoară-n linii mari:

Tehnica – în cai-putere,

Iar Puterea – în măgari.

Autor: Loghin ALEXEEV-MARTIN

***********************************************************************

Parodie

Răţoiul şi Vulpoiul

Un Răţoi rătăcitor

A văzut întâmplător

Că se-neacă-un pui de Vulpe,

L-a salvat şi l-a crescut …”

Un Răţoi voinic în pulpe,

Când în râu a observat

Că se-neacă-un pui de Vulpe,

A sărit şi l-a salvat.

Şi l-a dus la sine-acasă

Şi-a-ngrijit de el frumos:

Na-ţi şi pat, şi na-ţi şi masă,

Pui de Vulpe păcătos,

Pân’când puiul – din slab, mic –

S-a făcut Vulpoi voinic.

Şi-ntr-o bună dimineaţă,

Drept răsplată, în coteaţă,

Hrăpăreţul de Vulpoi

Ia şi-l papă pe Răţoi …

MORALA:

I. Când se-neacă un Vulpoi,

Nu-l salva, nu fi Răţoi.

II. Cine şi-a crescut Vulpoiul,

O păţeşte ca Răţoiul.

III. Orişicui poţi să faci bine,

Numai nu şi la jivine.

IV. Când se-neacă-un pui de hoţ,

Fă-te că nu poţi să-noţi.

V. Şi-ncă una vă mai spui:

Vulpea-i blândă când ea-i pui.

VI. Pilda-i strop, morala-i vastă:

Mai cătaţi-o şi ‘neavoastră…

Autor: Petru CĂRARE

***********************************************************************

Proză scurtă

Cazul cu porumbaca

Să fi trecut de-atunci vreo 50 de ani… Multă apă a tot dus la vale în acest răstimp râul Cubolta, care ne taie satul în două părţi. Multe s-au mai şi uitat cu vremea. Însă, la un pahar de vin sau la o „stopkă” de rachiuaş făcut (de-acel cu mărgeluşe!), o parte de morişteni îşi mai amintesc şi astăzi de acea-ntâmplare…

Se duce Vanea Foca (un consătean, şi chiar mahalagiu de-al meu) într-o bună zi la Bălţi cu câteva găini de vânzare – ca să mai facă ceva parale pentru casă. Nişte păsări, măi frate, – una ca una! Toate porumbace, grase, mari…

Ajuns în staţie, coboară omul din autobuz şi, pentru a nu le produce disconfort cu marfa sa cetăţenilor ce călătoreau cu transportul urban, o întinde pe jos spre piaţa aflată tocmai în centrul Bălţilor. Nu reuşeşte să facă însă nici o sută de paşi, că-l opreşte o pereche de orăşeni: bărbatul – cu „hastic” la gât, pălărie, cu „stecle” pe nas; nevasta – în pardesiu scump, având în braţe o javră de căţel, îmbrăcat într-un fel de jaletcuţă de culoarea oului de raţă leşască…

Cam cu luare peste picior, capăt de vorbă apucă orăşeanul:

Şi-ncotro, zici că mergi matale cu orătăniile astea?

Poati-ajiung cumva la piaţî…

Dar n-am înţeles – de unde spuneai că eşti?

Di la Moara di Piatrî.

Auzit, cum să nu! Se zice că-i sat de oameni gospodari!

Mânţămăsc.

Ei, lasă-lasă, şi cât ceri pe o porumbacă de-aceasta?

Spuni lumea la noi, cî pi bazar poţ’ lua chiar şî patru rubli…

Ia dă una-ncoace, s-o vedem mai îndeaproape!

Între timp în jurul lor, după cum se şi obişnuieşte, s-adunaseră mai mulţi gură-cască care, în asemenea cazuri, socot de cuviinţă să te onoreze cu prezenţa lor.

Apucă orăşeanul găina în mâini… O cercetează cu mare atenţie şi pe-o parte, şi pe alta… O „cântăreşte” în aer… Îi desface aripile… Îi răsfoieşte penele… Apoi prinde a le sufla, centimetru cu centimetru, controlându-i amănunţit culoarea pielii şi iscodind-o, pesemne, de n-are niscaiva păduchi…

Marfa fiind marfă, tace dumnealui şi n-are a spune nimic. Prinzând însă cătătura dumneaei, îi întoarce ţăranului găina înapoi, zicându-i:

Da ia dă mata să mai văd una!

Şi iată că aici lui Vanea Foca – om liniştit din fire şi cântărit la vorbă, după cum îl cunoştea tot satul, îi sare şi lui ţandăra:

Ştii şiava?! Ba nu ţ-o mai dau!

Cum, adică?… Vrei să spui că porumbaca nu-i de vânzare?!

Cam aşă!

Şi atunci de ce ai mai purtat-o cu autobuzul atâta amar de drum, tocmai până la Bălţi?!

Am primblat-o special – ca să-i sufli mata ‘ntr-un loc, ş-amu, iaca, o duc înapoi acasî!…

Autor: Pahomie BEJENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here