2 martie 1992: Un erou, pur și simplu

2757
0

În anul 1992 Valeriu Bujor avea 33 de ani și era plutonier major în unitatea de parașutiști din Chișinău care aparținea Diviziei de trupe aeropurtate din Bolgrad. După nouă ani de serviciu militar în Turkmenia și cinci ani în Republica Democrată Germană, revenise pe pământul unde a crescut, care trăia atunci timpuri de restriște și avea nevoie de bărbați adevărați, apărători demni și neînfricați.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Unele ciocniri violente cu forțele separatiste din Transnistria, susținute de armata a 14-a a Rusiei, avuseseră deja loc începând cu anul 1991 și Valeriu își dădea seama că, mai devreme ori mai târziu, „conflictul armat”, cum continuă să-l numească până în prezent neștiutorii sau falsificatorii istoriei, va crește și va deveni un adevărat război.

Împreună cu alți camarazi de diferite naționalități, cam vreo șaizeci la număr, a mers la Ministerul Apărării, condus de generalul Ion Costaș.

Sprijinul nostru ar fi prins bine când forțele armate abia se înfiripau”

Ne-am propus serviciile și am cerut să trecem în subordinea tânărului stat Republica Moldova, dar am fost respinși într-un hal fără de hal. Costaș ne-a spus că nici nu are de gând să discute cu… bandiții, noi fiind, după părerea lui, aceștia. Este adevărat că nu ne aflam chiar în cele mai bune relații, pentru că încă în 1990 poliția ne blocase unitatea, dar cred că ar fi trebuit să ne acorde mai multă atenție și să ne accepte.

Aveam experiența necesară și cred că sprijinul nostru ar fi prins bine în situația în care forțele armate ale republicii abia se înfiripau. Ne-am întors dezamăgiți în unitate, dar am făcut ce am putut, mai bine zis am continuat să facem tot posibilul, pe căi legale, bineînțeles, pentru ca armamentul să rămână în Republica Moldova. Până atunci toate tancurile și foarte mult armament greu au fost evacuate în Rusia și Ucraina, Republica Moldova, prin conducătorii ei, întinzându-și o capcană cu neutralitatea și demilitarizarea ei.

Bine că au existat și adevărați patrioți, precum maiorii Dumitru Gabura și Ion Căliman de la Departamentul Militar, la început așa se numea ministerul, care au înțeles ce se întâmplă cu adevărat și n-au lăsat viitoarea noastră armată fără armament și muniție, mai oprind și pe aici câte ceva. Altfel, nu știu cum ne-am fi descurcat”, ne spune Valeriu.

A dezertat din unitatea care se supunea Rusiei și a ajuns la Cocieri

De la încercarea celor șaizeci de militari profesioniști de a trece sub conducerea Ministerului Apărării al Republicii Moldova n-a trecut mult timp până la 2 martie, când s-a declanșat un adevărat măcel pe Nistru. Pentru că armata nu era pe deplin formată și organizată, primii mobilizați au fost polițiștii. „Pe data de 2 martie unitatea noastră se întorcea de la poligonul din Tarutino. Eram informați despre începerea războiului și așteptam să ajungem la Chișinău. Eu știam că polițiștii nu au experiența cuvenită de luptă, iar cei care se ofereau voluntari, cu atât mai mult. Am ajuns la Chișinău și… am dezertat în adevăratul sens al cuvântului din unitatea mea de atunci care se supunea Rusiei și care, mai apoi, a fost transferată în Abakan, Hakasia, din ținutul Altai.

La securitate, unde m-am adresat, am fost verificat minuțios și mi s-a propus să plec la Cocieri, în calitate de comandant adjunct al „Burunducilor”, un detașament format din 115 luptători. Vreo treizeci la sută din aceștia erau de prin părțile locului, din stânga Nistrului, și nu mai aveam nevoie de călăuze în luptele care au urmat. Fără falsă modestie, trebuie să vă spun că am pregătit acest detașament, după toate rigorile, două săptămâni. Deprinderile de luptă însușite și experiența acumulată le-au ajutat acestor oameni să supraviețuiască. Nu exagerez, pentru că din toți luptătorii au murit doar doi, dar și aceia – împușcați de la distanță de lunetiștii separatiștilor”, îmi povestește militarul.

Băieții mei ajunseseră desculți și rupți”

Întrebat fiind de condițiile în care erau întreținuți ostașii, de aprovizionarea cu toate cele necesare pentru a lupta, Valeriu Bujor își amintește cu părere de rău despre unele nedreptăți pe care au trebuit să le suporte cu toții.

Noi, fiind mai mult niște structuri secrete, nu prea eram asigurați cu ce trebuie. Veneau uneori femeile cu bucate ca la nuntă, dar pe noi nimeni nu ne hrănea. Exista un soi de vrajbă între cei ai Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne și noi, chipurile, „securiștii”, de aceea nu primeam nimic în plus sau chiar nici strictul necesar. Băieții mei ajunseseră desculți și rupți și tocmai se întâmplase să aducă îmbrăcăminte și încălțăminte din România și tot nu primisem nimic. Aveam nevoie ca de aer măcar de 25 de perechi de încălțăminte pentru a trimite o echipă în spatele frontului dușman și „le-am smuls” de la cei cu aprovizionarea cu amenințări. Nu mai vorbesc de faptul că ne lipseau și munițiile, iar pentru a ne asigura eram din nou nevoiți să ridicăm glasul. Toate aceste lucruri se întâmplau în timp ce de pe pozițiile noastre de luptă se scoteau și arme, și muniție și nu se știe unde ajungeau…”, ne mărturisește combatantul.

Impostorii și hoții și-au creat partide”

Știind că e Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”, îl rog pe Valeriu să-mi povestească despre vreo faptă de-a sa eroică, iar el zâmbește doar și îmi spune că nu are dreptul, pentru că toate operațiunile pe care le-a condus au un caracter criptic, adică secret și nu pot fi dezvăluite. Îmi mai spune că nu înțelege de ce ar trebui să se laude și că nu ar fi chiar frumos din partea lui.

Mai în glumă, mai în serios, îl întreb ce i-ar fi făcut rușii, dacă se întorceau timpurile altfel și puneau mâna pe el, după ce a dezertat și a participat la lupte împotriva lor, căci e clar pentru toată lumea că atunci Republica Moldova a luptat împotriva Rusiei. „M-ar fi spânzurat, că să mă împuște ar fi însemnat pentru ei prea puțin!”, îmi răspunde el.

Îl mai întreb pe Valeriu ce părere are despre ce s-a întâmplat din 1992 încoace în politica de la noi, dacă este mulțumit de atitudinea celor de la conducere față de veteranii de război și, dacă e posibil, cum am putea ieși din crizele ce nu se mai termină.

Noi am luptat pentru Republica Moldova atunci ca pentru o fată tânără și frumoasă, iar cei care au venit pe parcursul atâtor ani la conducere au transformat-o într-o bătrână cerșetoare nevolnică. Impostorii și hoții de tot felul și-au creat partide și fură cum îi duce capul, fără opreliște. În Rusia nu oamenii simpli au nevoie de conflicte. Politicienii sunt interesați de continuarea lor, inclusiv în Transnistria, care este o gaură neagră și o sursă ilegală de înavuțire pentru toți. Dodon de ce credeți că a alergat la Tiraspol și a depus flori la monumentul cazacilor și gardiștilor decedați? Pentru că a avut și are interes. Cât pe ce să-i pupe mâna lui Krasnoselski, numindu-l și președinte. Cu trădători de aceștia nu ieșim degrabă din criză și nici noi, participanții la război, nu vom trăi bine. Ca și toată lumea, de altfel…”, conchide Valeriu Bujor.

Nu suntem independenți”

Plutonierul major, unul dintre eroii care nu se laudă cu faptele lor eroice, mi-a mai spus că nu suntem independenți, chiar dacă am luptat pentru independență, că societatea e politizată și dispersată prin contribuția politicienilor, că ar trebui să devenim mai pragmatici și să evităm emoțiile. Mi-a povestit și despre munca sa în unitățile militare de grăniceri de după 1992, despre „rușii avansați cu hurta în ranguri în Armata Națională” și despre un simpozion al militarilor din mai multe țări în Germania, unde a participat și era salutat pentru înalta distincție de către toți participanții ca la școală, cu ridicare în picioare.

Despre întâmpinarea ajutoarelor umanitare din România sub podul de la Telecentru a zis că „a fost curată măgărie din partea lui Dodon”, iar despre primirea acestora de către Maia Sandu în Piața Marii Adunări Naționale, cu toate onorurile, a adăugat că a fost un lucru minunat. Doar că „Maia nu ar trebui să fie atât de populistă și să respingă partidele de dreapta”. „Încăpățânarea nu e bună!”, a concluzionat la sfârșitul discuției eroul nostru.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE