Cu(cu)iul lui Pepelea

La scăldat cu Eminescu

„La marginea mării cu Mihai Eminescu”

Ianoș Țurcanu

Într-o zi, în faptul serii,

Cred că este de-atunci anu’,

Se plimbau pe malul mării

Eminescu și Țurcanu.

În vraja razelor selene,

Sub cer pavat cu peruzea,

Ianoș recita poeme

Și Eminescu asculta…

– Bădiță Ianoș, ești un zeu,

Sunt mut la stihuirea ta;

Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Că mi te-a scos în calea mea.

În viață am avut amici,

Iar unii chiar scriau și bine,

Dar nu-s decât niște pitici

Dacă-i compar acum cu tine.

Chiar și eu îs cam departe,

Cu-a mea glorie pe veci…

Eu am scos numai o carte,

Iar tu, bade, vreo cincizeci.

Pe mâini bune-i poezia,

Să blagoslovim destinul:

C-un băiat din Pelinia

Se mândrește tot românul!…

Încântat de-o poezie,

Ce părea a fi divină,

Eminescu, cu mândrie,

A promis c-o să revină:

– Dacă bine ajung la anu′,

Undeva, la Sfântul Foca,

Voi pleca iar cu Țurcanu

La o plajă din Zatoka.

Autor: Alexandru–Horațiu FRIȘCU

***********************************************************************

Precauție

Când mi-l trimitea nevasta

Să aducă-o murătură,

Înainte de aceasta

Îi bătea un cep în gură.

Revolta unui ceaun

Nu-i făină… Prin ogradă

Umblă un ceaun şi strigă:

– De nu-mi daţi să fac măligă,

Ies cu melesteu-n stradă!

Un şarlatan

Șarlatan e Leonid,

Nimeni nu-l întrece:

A ieşit dintr-un partid

Şi-a intrat în zece.

În fața casei guvernului

Ce folos de șefii mari,

Din mândrețea de clădire,

Că au plus la ochelari,

Dar au minus la gândire!

Autor: Titus ȘTIRBU

***********************************************************************

Epigrame

Ziua Mărțișorului

E-o mare sărbătoare-n țară

Ce anu-întreg o tot aştept,

Fiind ocazia cea rară

De-a pune mâna pe un piept...

Sensul vieţii

Munceşte omul şi transpiră,
Iar truda lui e ca un drog,
Căci toată viaţa el aspiră
Să aibă-un falnic… necrolog.

Din epoca evoluţiei

De-ar fi ştiut cândva maimuţa

Ce chinuri va avea ca om,

Punea-n mişcare tărtăcuţa

Şi nu mai cobora din pom.

Remunerare

Pentru munca-n parlament,

Azi, o muscă deputat

A primit apartament…

Un luxos WC privat.

Autor: Ion CUZUIOC

Aforisme

– Orice frunză foșnește. Tăcută e fiecare floare.

– După ce se deșartă butoiul, mulți spală… putina.

– Prietenul de pahar ți-e prieten la cataramă atâta timp cât te ține cureaua!

– Să îngrijim izvoarele dacă vrem să păstrăm oceanele!

– Rugămintea e mult mai sinceră decât refuzul.

– Poate și vulturul ar prinde muște, dar ele nu urcă la înălțimea la care coboară el.

– Propteaua și gardul au diferite puncte de vedere despre sprijin.

– Din punctul de vedere al cârtiței, prea multă lumină strică.

– Un singur an, dar câte calendare ne arată că el trece!

– În pădure, păsările cântă pentru noi; în colivie – de dorul pădurii.

– Umblă în vârful degetelor, e cu inima în călcâie.

– Există daltoniști care deosebesc numai culorile preferate.

– Numai după ce gândești se întâmplă să te răzgândești.

– Mai mult ne amintim toamna de primăvară decât primăvara de toamnă.

– Faptul că scriem cu majuscule Anul Nou și cu litere mici anul vechi e o dovadă în plus a atitudinii noastre față de nou și vechi.

– Cât de mult ne asemănăm unii cu alții când ne scoatem măștile!

– Orice amintire te întristează. Dacă e plăcută – că nu mai este, dacă e neplăcută – că a fost.

– Poporul care dansează cum îi cântă alt popor greu iese pe scena lumii cu propriile dansuri.

Autor: Ion DIORDIEV

Hello! din Australia

Dragi compatrioţi!

În Europa, pătlăgelele au mers bine. Nu chiar cu patru dolari kilogramul, cum ne închipuiam, dar tot am câştigat ceva. Unei baronese din Monaco i-am lăsat o ladă aproape plină la o jumătate de preţ şi ea, femeie cu obraz, l-a convins pe baronul ei, care şi-a cumpărat un Boeing, să ne treacă pe gratis, cu căruţă şi cai, peste Alpi. I-am spus că avem în Austria o cumătră, Olea; unge cu ceară parchetul la trei ambasade şi un consulat, iar în timpul liber calcă cearşafurile la două aziluri de bătrâni. Ca să nu se supere că n-am felicitat-o cu ocazia zilei de naştere, vroiam să-i ducem un batic şi un pacheţel de mampasele.

Dar cu noi, dacă vorbim numai limba noastră de stat, amestecată cu rusa, iar baronul şi baroneasa – numai limba lor de stat, amestecată cu engleza, s-a întâmplat o încurcătură. Am aterizat tocmai în Australia. Înapoi nu puteam să ne pornim: s-a terminat kerosenul. Iar carnetul de cecuri aviatorii l-au uitat acasă, sub frigider. Eu şi vărul Mihail aveam bani cu noi, dar nu i-am scos din opalcă, fiindcă vrem să-i aducem întregi femeilor noastre.

În Republica of! Moldova, cum îi zic anglofonii, credem că viscoleşte. Iar aici, mai la vale de tropice, e în toi secerişul şi se aude pitpalacul. O pereche de canguri s-a luat din urma noastră, dar eu i-am croit cu biciuşca şi aceia au fugit în pădure. Copacul de la marginea lanului, care seamănă la coroană cu un agud, rodeşte kiwi, există un astfel de fruct care se numeşte ca şi o pasăre din manualul de zoologie. Se vinde în piaţă şi la Bălţi – când cu şase, când cu şapte lei bucata. Nu ne-am repezit să-l scuturăm, fiindcă nu schimbăm perjele noastre ori un borş cu sfeclă nici pe ananaşi, nici pe banane, nici pe kiwi. Pe de altă parte, ne-am gândit că s-ar putea întâmpla să se afle pe aproape patronul copacului şi să arunce în noi cu bumerangul.

N-aş zice că australienii sunt mai harnici ca moldovenii noştri, dar o duc mult mai bine. Un lucrător la o fermă de iepuri poate să-şi cumpere dintr-un salariu opt sicrie cu mânere. Alaltăieri, am înnoptat într-un trib de oameni care mai taie copacii cu topoare de cremene. Căpetenia lor, cu cercel la nas, ne-a luat drept ambasadori şi ne-a propus să facem barter: noi să le furnizăm seminţe de bostan, ei nouă – un soi de lăcuste ţinute în saramură, ca aperitiv.

Am traversat cu succes Marele Deşert Nisipos şi acum ţinem calea spre Oceanul Indian. După o stâncă ieşită din apă, ne aşteaptă crucişătorul „Bespoşciadnîi”, pe care văru-meu Mihail a fost motorist, când a făcut marina la sovietici. Ne-am înţeles cu domn-tovarăş căpitan că vom tencui aproape pe degeaba şopronul soacrei lui, care stă la Drochia, dar mai întâi să ne repadă el până la Antarctida şi înapoi. Zice lumea că pe acolo malurile sunt pline de ouă şi nu le păzeşte nimeni. Dacă nu ne vor abate alte idei, sperăm că, aproape de Paşti, ne vom întoarce acasă având căruţele pline cu ouă de pinguin. Iar un ou de acesta, credem, trebuie să fie folositor pentru ficat ori alt organ şi să coste mai scump decât unul de gâscă. Vindem ouăle, achităm datoriile pentru resurse energetice, iar din banii rămaşi ne luăm răsad. După ce scoatem, în august, cartofii, lăsăm caii să mai pască şi ne ducem din nou cu pătlăgele la Monaco ori chiar dincolo de Atlantic.

Dacă ne vin dividende de la bonurile patrimoniale, rugăm să fie transferate la Banca Naţională a Elveţiei, contul 123456789 şi „0” în minte.

Fănache AMĂRIOAREI

P.S. În fotografia pe care v-o trimit, acel care se uită cu dor la voi sunt eu, după ce am gonit cangurii; acel cu privirea spre coada cailor – e văru-meu Mihail, fost motorist pe crucişătorul „Bespoşciadnîi”. Fac aceste precizări, fiindcă nu ne-am bărbierit de când am plecat de acasă şi s-ar putea să nu ne recunoaşteţi.

Autor: Victor PROHIN