Despre asemenea personalităţi evocarea la superlativ devine aproape o banalitate. Cum ai putea să aduni laolaltă 45 de ani de activitate în aceeaşi instituţie de învăţământ, 30 de ani de conducere a catedrei de dirijat coral şi o suită aproape nesfârşită de premii, menţiuni, aprecieri etc.?! Sau faptul că în orice colţ al Republicii Moldova sunt discipoli care îi datorează o bună parte din ceea cine sunt. Și totuși, suntem la un bilanţ – unul frumos, remarcabil şi unic în felul său.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPersonalitate polivalentă, profesorul, dirijorul de cor Onisim Cazacu este unul dintre punctele de reper ale culturii noastre moderne şi asta, într-o perioadă în care aceasta trece probabil prin unul dintre cele mai dificile momente, într-o societate dominată de lipsa de valori, diletantism şi amatorism. Prin tot ceea ce a făcut şi a realizat, a format în jurul său un adevărat olimp valoric demn de toată lauda. Toată activitatea profesională şi-a dedicat-o unei singure instituţii de învăţământ – Colegiul de Muzică Ştefan Neaga – nume de reper în pregătirea specialiştilor în domeniul artistic.
De-a lungul întregii sale cariere a format propriul concept al artei corale, bazat pe dimensiunea complexă în care se regăseşte întregul patrimoniu cultural naţional. Asumându-şi riscurile de rigoare, a promovat cu semeţie realizările din domeniu ale colegilor din România, chiar şi atunci când asta nu era privit cu ochi buni de autorităţi. A îmbinat armonios operele din patrimoniul universal cu cele de pe meleagurile noastre, demonstrând că suntem o parte onorabilă a creaţiei artistice europene.
Onisim Cazacu a creat reţeaua de promovare şi gestionare a unui colectiv artistic, asigurând astfel un ciclu complex: instruirea, creaţia, promovarea, succesul. Alături de colegii săi de la catedră, care, în mare parte, i-au fost şi discipoli, a format conceptul artistic din care face parte atât instruirea, cât şi realizarea performanţelor. Corala „Gloria”, pe care a format-o, a condus-o şi al cărei manager a fost, devine un nume emblematic al unui efort colectiv, depăşind de mult hotarele ţării.
Artiştii începători de la bun început ajung într-un adevărat laborator de creație, în primul rând, al personalităţii artistice, care, de altfel, este una multilateral dezvoltată. Anume aici, Onisim Cazacu, alături de discipolii săi, creează din fiecare voce o personalitate, iar totalitatea personalităţilor se contopesc armonios într-un întreg, care asigură corului unitatea necesară.
De aici, munca asiduă zilnică cu fiecare persoană în parte şi cu întregul colectiv, optează pentru o cunoaştere durabilă a artei corale, care presupune trăire și interpretare în spirit creativ, artistic, exprimarea diverselor stări, sentimente, capacitatea de a pătrunde în sfera imagistică, în conținutul mesajului muzicii, ceea ce necesită o pregătire specială a viitorului muzician. Arta de a cânta în cor devine astfel un proces complex ce educă și dezvoltă gândirea, memoria, atenția, afecțiunea, voința, imaginația, creativitatea, spiritul de ordine, punctualitatea și disciplina, contribuind totodată la altoirea unor calități umane nobile: bunătatea, generozitatea, corectitudinea, curajul, demnitatea, tandrețea etc. Toate acestea împreună ajung să ilustreze arta frumosului exprimată prin muzică.
Prefesorul Onisim Cazacu, precum și alte personalități în domeniul artei corale sunt discipolii Marelui pedagog și dirijor Ana Dimitrievna Iușchevici, întemeietoarea catedrei unite de Dirijat coral fondată în 1945.
Toate succesele și meritele pe care le-a obținut Maestrul, Managerul, Pedagogul, Dirijorul și Omul Onisim Cazacu sunt rodul lucrului asiduu de zi cu zi. Aceste realizări le poate dobândi un muzician cu cerințe foarte înalte față de sine: calitate, disciplină, profesionalism, punctualitate, responsabilitate, dar înainte de toate, cea de OMENIE. Pentru meritele sale, lui Onisim Cazacu i s-au conferit titlurile onorifice de Lucrător Emerit al Culturii din RM și de Maestrul în Artă.
Creator de şcoală în domeniul artei corale, Onisim Cazacu se află în căutarea unor noi forme de exprimare artistică impuse de dinamica nemaipomenită a zilelor noastre. Aflat în permanenţă la curent cu noile tendinţe în domeniu, Onisim Cazacu este prizonierul unui destin care te ţine mereu treaz, atâta timp cât succesul durează o clipă, iar calea spre el – o veşnicie.
Să ne trăiți mulți ani, Maestre!
Valeria Diaconu, profesor, dirijor de cor, șefa Catedrei de dirijat coral și canto, CEEA „Ștefan Neaga”
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE