Diacov riscă să rămână și fără 600 de mii de lei, și fără dreptul de a ocupa timp de 3 ani funcții de demnitate publică

1032
0
Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov
Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința „unui deputat” și anunță că urmează să ceară în instanță confiscarea averii nedeclarate de acesta. Deși numele lui nu este făcut public, ar fi vorba despre președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, atât potrivit unor surse citate anterior de Jurnal TV, cât și potrivit jurnalistului Dumitru Ciorici. În cadrul verificărilor efectuate și a documentelor obținute, inspectorul de integritate a constatat existența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 600 de mii de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia, se arată într-un comunicat al instituției.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Deși a beneficiat de dreptul de a-și expune punctul de vedere în cadrul procedurii de control, deputatul și-a justificat doar o parte din averea deținută, precizează ANI.

Drept urmare, ANI va transmite cauza în judecată pentru declanșarea procedurii de confiscare a acestei averi nejustificate. Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, deputatul riscă să nu mai poată deține o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de parlamentar, pentru o perioadă de 3 ani.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE