Bătălia sondajelor: BOP oferă PAS șansa creării unei majorități parlamentare, ASD îl prezintă pe Năstase ca cel mai potrivit premier

904
0
sondaje

Două sondaje prezentate luni, 22 februarie, la o distanță de numai câteva ore, oferă rezultate care diferă puternic cu privire la opțiunile de vot ale cetățenilor R.Moldova, în eventualitatea unor alegeri anticipate. În timp ce Barometrul Opiniei Publice (BOP), realizat tradițional de Institutul de Politici Publice (IPP), creditează PAS cu șanse reale de a crea singur o majoritate în viitorul Parlament, o altă cercetare, a Asociației Sociologilor și Demografilor (ASD), atestă doar o ușoară scădere a PSRM în preferințele electoratului. În schimb, din sondajul ASD, o casă de sondaje considerată ca fiind apropiată socialiștilor, reiese că liderul Platformei DA, Andrei Năstase, ar fi cel mai potrivit, în opinia respondenților, candidat la funcția de prim-ministru.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Conform datelor BOP, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PAS ar obține 48,6 la sută din voturi. Acest procentaj este raportat la cei aproximativ 60 la sută din respondenți care și-au exprimat clar o opțiune de vot și ar însemna că PAS ar putea dispune de 55 de mandate de deputat în viitorul Parlament.

Ar mai urma să intre în Parlament PSRM – cu 26,6% din voturi, Partidul „Șor” – cu 8,7%, și „Partidul Nostru” – cu 6,2%.

Sondajul ASD arată, însă, că pentru PAS ar vota 36% din respondenții care au o opțiune clară de vot, în timp ce pe poziția a doua s-ar clasa PSRM, cu 32,7%. În Parlament ar mai accede Partidul „Șor”, cu 9,7% din opțiuni, și „Partidul Nostru ar acumula 7,4% din voturi”. Asociația a inclus în chestionar și o întrebare cu privire la politicianul care s-ar descurca cel mai bine în funcția de premier, obținând o rată de 27,2% în favoarea lui Andrei Năstase. Acesta este urmat de candidata majorității „PSRM-Șor-Pentru Moldova”, Mariana Durleșteanu, nominalizată de 25,3% din respondenți, și premierul desemnat Natalia Gavriliță, cu un scor de 15,5%.

Marja de eroare admisă de autorii celor două sondaje este de ±3%.

Menționăm, însă, că niciunul din aceste sondaje nu ia în considerare opțiunile electorale ale moldovenilor din diasporă, care au avut un cuvânt greu de spus la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, la fel cum nu sunt estimate preferințele alegătorilor din regiunea separatistă transnistreană.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE