„Piața noastră nu e pregătită să-și recupereze creierele emigrate”

1247
0

Interviu cu Radu Plămădeală, director al Centrului Chinez din Republica Moldova

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Exponent strălucit al Republicii Moldova în China universitară, politică și cea comercială, Radu Plămădeală este unul dintre foarte puținii noștri specialiști înalt calificați din străinătate, reveniți acasă. Este primul absolvent de la noi al celei mai prestigioase instituții de învățământ superior din Țara Marelui Zid – Universitatea din Beijing (Peking University). Face parte din rarii cunoscători excelenți ai limbii chineze, apreciați pentru profesionalism de către reprezentanți diplomatici, ai mediului academic și de afaceri ai acestei țări asiatice.

Din 2019, este directorul Centrului Chinez la Chișinău, un proiect personal, sprijinit de parteneri, după ce, în perioada 2016-2018, a fost codirector al Institutului cunoscut în toată lumea – „Confucius”, pentru studierea limbii și culturii Țării Marelui Zid, reprezentanța din R.Moldova. Până în 2020, a activat în calitate de conducător al Departamentului Comerț Extern în cadrul Beijing Eastern-Allfriends International Trades (cu reședința în China), Pavilionul RM din Chengdu, având o contribuție importantă la promovarea economică și culturală a RM. Radu Plămădeală este omul care a făcut mass-media din China să vorbească despre RM, ca stat cu mare potențial de investiții externe.

Face parte din pleiada absolvenților celor mai bune universități din întreaga lume, veritabile modele pentru tinerii de acasă, ca specialist în politici internaţionale, urmând tot în Țara Marelui Zid și un masterat în politica Asiei Centrale și de Sud-Est. În perioada 2008-2011, a lucrat la Ambasada RM în RPC, ca șef de cancelarie.

  • Stimate Domnule Radu Plămădeală, v-ați construit o carieră deosebită, chiar în R. Moldova, după 12 ani de integrare cu succes în „societatea învățării din China”, de experiență diplomatică și relații economice bilaterale. Știm că ați revenit acasă, pentru a realiza ceva pentru Țară, precum spuneați într-un interviu. În ce măsură vi se materializează acest vis?

În 2015, când eram proaspăt revenit în RM, începusem deja să mă lovesc de crudele realități de aici, însă aveam o stare romantică și niște proiecte de „acomodare”, legate de vinificație, imobiliare și zootehnie, inițiate cu parteneri de afaceri chinezi. Apoi, voiam să mă dezvolt ca specialist și acasă. Pentru a dovedi, în primul rând, autorităților centrale și oamenilor de afaceri de la noi că avem un potențial puțin dezvoltat în această direcție și am putea câștiga mari beneficii dacă am aprofunda relațiile bilaterale economice, culturale și în educație cu această mare putere mondială.

  • În calitate de codirector al Institutului „Confucius”, ați reușit să aduceți mari servicii RM, prin contribuția la stabilirea și impulsionarea unor relații cu importante instituții educaționale chineze. Erați un model al excelenței pentru studenți.

A fost o perioadă deosebită de practicare a relațiilor internaționale, de care sunt pasionat încă din perioada avansării mele ca specialist, la Ministerul Culturii al RM, pe când ministru era Ghenadie Ciobanu. „Confucius” a fost o experiență profesională excelentă, după care am început un proiect personal împreună cu partenerii, Centrul Chinez în RM, care promovează cu succes relațiile noastre bilaterale. Totodată, împreună cu absolvenți din China, am mai creat și Asociația sinologilor din RM, sinologia fiind știința despre această țară asiatică.

Am început o serie de proiecte de atragere a oamenilor de afaceri, administrațiilor publice locale pentru schimburi de bune practici între statele noastre, inclusiv proiecte de caritate. Astfel, ne-a reușit să ajutăm Muzeul de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, prin acordarea unui echipament tehnic solicitat în vederea digitalizării fondurilor acestuia.

  • Rezultatele activității Institutului „Confucius” la Chișinău au întrecut orice așteptări: mai mult de 600 de studenți din RM înțeleg chineza și peste 6 000 de cetățeni au pătruns în esența culturii chineze, conform statisticilor oficiale. În condiții pandemice, mai există „ofensiva educațională” a Chinei în RM și interesul crescând al tinerilor noștri față de limba și cultura chineză?

Interesul mare al tinerilor noștri față de limba și civilizația chineză se menține. Doar că, din cauza situației pandemice și a condițiilor dure, deplasările în China sunt limitate. Nu mai putem primi și trimite delegații de profesori, specialiști din varii domenii. Orice inițiative au devenit foarte costisitoare.

  • Ce plan de carieră aveați, când ați plecat, în 2003, la studii în China?

Era o „modă” atunci în RM de a pleca la studii peste hotare și de a te deosebi de ceilalți, având promisiuni mari din partea unor instituții publice de angajare în funcțiile cele mai prestigioase, inclusiv în guvern. Mă lansasem în goana de perfecționare, de a deveni un specialist de care puțini sunt la noi. Or, Europa, chiar SUA erau invadate de mulți tineri din RM pentru studii masterale și de doctorat.

Lucrând în Ministerul Culturii, am avut ocazia să însoțesc o delegație chineză pe tot parcursul unei vizite în RM. Atunci, creasem impresii bune reprezentanților Ambasadei RM din Beijing, care m-au ghidat pentru a da admiterea la o universitate chineză. După o selecție riguroasă a Ambasadei RPC și Ministerului Educației din China, am obținut o bursa râvnită la cea mai bună instituție de studii superioare a acestei țări asiatice – Universitatea din Beijing.

  • E deschisă China în plan profesional pentru tinerii înalt calificați din RM cu studii absolvite acolo?

Angajatorii chinezi au nevoie de specialiști care să le faciliteze comunicarea atât cu țările CSI, cât și cu cele ale UE. Suntem foarte solicitați ca translatori, nu și ca specialiști în anumite domenii. Totodată, China ne oferă condiții de viață și muncă foarte bune. Cu salariile după absolvire, tinerii din RM își acoperă absolut toate cheltuielile. Pe când, la noi, un specialist începător își permite măcar chiria unui apartament, achitarea tuturor facturilor și să mai aibă și bani pentru trai?

  • În ce măsură tinerii din RM, absolvenți ai universităților din această țară asiatică, sunt implicați în relațiile diplomatice, economice, culturale între statele noastre?

Cu regret, cei mai buni specialiști care posedă limba chineză avansată rămân în Țara Marelui Zid, pentru că e un spațiu unde se pot realiza, unde li se oferă mari perspective în dezvoltarea profesională. Din fericire, suntem mai poligloți decât alții, prin cunoașterea englezei, francezei, rusei și reprezentăm resurse umane de care puține state au. Sunt și dintre cei, puțini la număr, care se lansează în diplomație și afaceri.

Rare sunt cazurile când tinerii revin în RM pentru a preda chineza. Chineza este un instrument lingvistic influent în lume. Foști bursieri de-ai noștri în China lucrează în corporații internaționale, implicați și în promovarea relațiilor bilaterale între multe țări. Grație eforturilor acestor tineri, avem succese în dezvoltarea cooperării cu China, inclusiv pe plan comercial.

  • V-ați gândit să vă implicați în politică?

Am energia și disponibilitatea de a mă implica, însă mediul politic de aici nu e gata să mă accepte. În RM, sunt necesari „luptători”, și nu profesioniști care să lucreze asupra unor strategii de lungă durată. Avem miniștri pentru jumătate de an, un an, doar pentru funcționarea unor anumite scheme. La nivel diplomatic, așteptăm ca oamenii care au tangențe directe cu diplomația, dar și cu dragostea de Țară, să nu fie obstrucționați. Avem specialiști care vorbesc chineza și alte limbi străine, cu experiență diplomatică, care ar putea mișca munții.

  • Cât de realistă ar fi în opinia Dvs. recuperarea creierelor, a tinerilor noștri de calificare superioară aflați peste hotare?

La acest capitol, sunt pesimist. Mai ales, că nu avem stabilitate politică.

Totuși, proiectele ar putea fi „motoarele” care i-ar readuce acasă. Inițierea lor în țările unde au studiat de către cei înalt calificați și, apoi, continuitatea acasă. Piața noastră nu e pregătită să primească „aurul” Țării. Când RM va accepta investiții chineze, dar și multe altele, când și la noi se vor deschide întreprinderi chineze, vor fi necesari specialiști care au absolvit universități cunoscute în lume, originari din RM. Companiile acestea vor angaja, cu siguranță, absolvenții noștri din China și din alte state dezvoltate.

Interviu realizat de Angelina OLARU

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE