Când durerea şi ruşinea iau chip de blestem

De două zile satul îl căuta pe Ghiţă Scutaru. Se dusese omul la prăşit pe lanul colhozului şi nu s-a mai întors. În ajun, mare vijelie dăduse peste sat, o ploaie cu grindină. Orice om normal n-ar fi ieşit afară pe așa o vreme. Cel care l-a văzut ultimul pe Ghiţă zicea că rămăsese să termine de prăşit postata lui.

Nina, nevastă-sa, umbla ca o curcă plouată prin curte, strigând la fii: „Încă sunteţi acasă, nu v-aţi pornit să-l căutaţi pe tatăl vostru?”. Băieţii însă abia s-au întors din sat, au fost peste tot, dar n-au găsit pe nimeni. „Blestemul, blestemul Veronicăi e la mijloc”, murmurau femeile. „Baba Ioana, moartă de muşcătură de şarpe, acum fecioru-său, dispărut nu se ştie unde… Aşa se întâmplă când ai păcat pe suflet…”

Blestemul fetei părăsite

Satul n-a uitat cum plângea în poarta lor Veronica, fiica lui Bujulea. Alde Bujulea erau venetici în satul lor. Tată-său a venit ca medic veterinar în localitate, iar mamă-sa a lucrat la bucătăria de lapte a colhozului. După ce au apărut copiii în familia lor, femeia a avut grijă de aceştia şi de gospodărie. Au trecut anii, fiica mai mare s-a măritat, iar Bujulea, capul familiei, s-a apucat de băut şi din ce a fost odată n-a rămas nimic. Au ajuns de râsul satului. Cumetrii, vecinii nu mai voiau să aibă nimic cu ei.

Aşa că celorlalte două fete şi băiatului le era greu să-şi găsească pereche în sat, deşi copiii erau cuminţi şi, cât puteau, încercau să ducă gospodăria ca să îndrepte ceea ce au stricat părinţii. Satul n-a prins de veste când fiica mai mică a lui Bujulea şi fiul lui Scutaru au început să se întâlnească. Treaba asta s-a făcut pe ascuns, băiatul îşi dădea seama că ai lui n-ar fi acceptat căsătoria.

Satul a aflat de iubirea lor în ziua când Veronica a apărut în ograda familiei lui Sandu, cerându-i mamei acestuia, Nina, să-l cheme pe fiu-său, voia să-i spună ceva. „Nu ai ce vorbi cu băiatul meu, caută-ţi, fată, de nevoi! Ştii bine că nu e de nasul tău!”, a repezit-o femeia. „Chiar dacă aştept copil de la el?” Se ivi şi bunica lui Sandu, baba Ioana. „Alungă căţeaua asta din ogradă!”, a strigat bătrâna. De după colţul casei, cu furca în mână, a venit spre ele şi Ghiţă, tatăl băiatului. Pe la garduri îşi făceau de lucru vecinii să vadă ce se întâmplă. „Pleacă, fată, că bag furca asta în tine!”

Fata plângea în hohote la poarta lor, striga printre suspine să-l cheme pe Sandu. Ghiţă s-a apropiat de ea şi a îmbrâncit-o cu putere. Cum sta întinsă pe pământ, Veronica a început a-i blestema cu cuvinte grele care se lăsau ca pietrele de moară pe sufletele lor: „Să vă întindeţi ca râma de durere şi să nu găsiţi izbăvire decât în moarte!”.

Moartea babei şi a lui Ghiţă

La câteva luni după întâmplarea asta, baba Ioana s-a dus la pădure după lemne de foc cu alte femei din sat. Şi cum strângea femeia vreascuri, o viperă a muşcat-o de braţ. Până şi-a dat seama ce s-a întâmplat, a murit.

Şi uite că se pierduse Ghiţă Scutaru. L-au găsit pe lanul cela de popuşoi spre seară. Un omulean din satul vecin scurta din drum prin lanul cu pricina. Şi într-o brazdă mai adâncă a dat de Ghiţă Scutaru, avea hainele sfâşiate, corpul îi era plin de răni. Aşa satul a ajuns la concluzia că fulgerul a lovit în sapă şi l-a dat la pământ pe Ghiţă. El nu şi-a mai revenit de la întâmplarea ceea. A murit peste jumătate de an. S-a chinuit grozav, spuneau rudele lui.

Decesul Ninei

Între timp, fiica lui Bujulea, Veronica, a născut un băieţel pe care îl iubeau toţi din familie. Bunelul se ţinea de gospodărie. Vecinii îl vedeau cum repară un gard, cum curăţă via, mătură ograda şi şi-au zis că tot ce se face e doar spre bine. Doar Sandu Scutaru era mort de necaz. Ar fi dorit să o ia de nevastă pe Veronica, dar rudele o ţineau una şi bună: „Ţi-a omorât cu blestemele ei tatăl şi bunica şi nu se ştie ce se va mai întâmpla, dar tu o mai doreşti de nevastă? Te-a fermecat, nu e lucru curat aici, orice ai spune!”.

Nina, văduva lui Scutaru, văzând ce li s-a întâmplat rudelor, a pornit să se cureţe de păcat pe la babe. Plătea cât nu face. Şi preotul de la biserica lor i-a dat canon greu, Nina l-a urmat fără cârtire, dar sufletul ei nu avea linişte şi împăcare.

Ultima dorinţă

Într-un târziu, s-a dus la alde Bujulea să vorbească cu Veronica. În curtea casei, nepotul ei alerga după un ţânc, era atât de frumuşel. Nina şi-a dat seama că a greşit când n-a primit-o pe fata asta la casa ei. S-a întors acasă fără a mai vorbi cu Veronica. L-a chemat pe fiul ei, Sandu, şi i-a zis că nu are nimic împotrivă să o ia de nevastă pe fiica lui Bujulea. Îl blagosloveşte, dacă îl acceptă fata. Pentru că Veronica nu mai dorea să-l vadă pe tatăl copilului ei, la şapte ani de la moartea soţului său, s-a stins din viaţă şi Nina, împlinise 48 în anul acela.

Satul vorbea că a ajuns-o şi pe ea blestemul Veronicăi. O fi aşa sau nu, nu se ştie. Nina a murit de cancer. Când o duceau spre cimitir, au oprit în faţa porţii lui Bujulea şi au lăsat un colac, o căldare şi o bucată de ţol. Asta a fost ultima dorinţă a Ninei.

P.S. Sandu Scutaru, care mi-a povestit istoria asta, a rămas neînsurat. Fiul lui este student în ultimul an de facultate. Ştie cine este tatăl lui, dar niciodată nu i-a vorbit. Când se întâlnesc pe drum, băiatul întoarce capul într-o parte. Şi Veronica, la fel.