Deputații PSRM și cei din platforma „Șor – Pentru Moldova” au respins joi, în prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a Parlamentului, toate propunerile de modificare a ordinii de zi formulate de parlamentarii din Platforma DA și PAS. Acest fapt arată că alianța neinstituționalizată a socialiștilor cu „Partidul Șor” și transfugii care formează grupul „Pentru Moldova” este în continuare funcțională, sugerează deputații din opoziție, la fel ca și mai mulți analiști, chiar dacă fruntașii acestor formațiuni au negat în repetate rânduri să s-ar fi coalizat în parlament.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEAstfel, „majoritatea șordon” a refuzat, unul după altul, cinci proiecte ale Platformei DA, printre care cele cu privire la susținerea deținătorilor de patente, votul în străinătate sau taxele locale, precum și alte câteva propuneri ale deputaților PAS și din „Pro Moldova”.
În toate aceste cazuri, cel puțin 53 de deputați din cei 92 prezenți în sală în debutul ședinței au votat împotrivă.
Solicitat de „Gazeta de Chișinău”, analistul politic Anatol Țăranu spune că aceasta demonstrează că în Parlamentul R. Moldova funcționează o majoritate informală, foarte bine închegată din punct de vedere al operativității acțiunilor. „Și această majoritate își va spune cuvântul inclusiv din punct de vedere al formării Guvernului”, notează Țăranu.
La rândul său, directorul Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc, crede prin asemenea acțiuni, deputații care formează majoritatea în parlament demonstrează continua strategie „cu cât mai rău, cu atât mai bine”. „Ei continuă să pedepsească cetățenii R. Moldova. Pentru că printre propunerile care vin din partea opoziției sunt și proiecte sociale, proiecte economice, care nu țin neapărat de ideologii politice. Ei vor să blocheze în totalitate procesul legislativ, dezvoltarea țării, doar pentru că Igor Dodon a pierdut alegerile”, comentează Pistrinciuc.
Amintim în acest context că, în ultima ședință din sesiunea de toamnă a parlamentului, în decembrie 2020, cu votul acelorași deputați – din PSRM, „Partidul Șor” și „Pentru Moldova”, au fost adoptate la miez de noapte mai multe acte extrem de controversate, unele dintre care au și fost suspendate de Curtea Constituțională.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE