Lupta pentru dezvrăjire

Fără o schimbare radicală la Moscova nu e posibilă o schimbare radicală la Chișinău. Nu toți vor să accepte evidența, dar lucrurile chiar așa stau: ne vom desprinde cu adevărat de imperiu doar în clipa în care imperiul se va nărui cu totul.

Republica Moldova nu a avut norocul Țărilor Baltice, care au evitat „transnistrizarea”, și nici caracterul Georgiei, care a știut să se emancipeze în ciuda „transnistrizării”. Micii și singurii pași pe care i-am făcut spre Europa au fost rodul unor avânturi sporadice și s-au produs în anii când Kremlinul avea preocupări mai stringente în agendă. Dar și atunci, orice manifestare de libertate a fost pedepsită aproape imediat prin sancțiuni, embargouri și provocări de tot soiul, dar mai ales prin reactivarea separatismului la Tiraspol, a conștiinței „naționale” la Comrat și a chestiunii lingvistice în restul RM.

O problemă și mai mare decât captivitatea geopolitică și energetică este captivitatea mentală: nu numai rușii și ucrainenii sau găgăuzii rusificați din RM visează să revină la „Matușka”, ci și o parte din moldoveni. Nostalgia după viața din „soiuz” la cei mai vârstnici și fascinația față de mirajul măreției rusești de azi, caracteristică generațiilor mai tinere, îi face pe moldoveni ostaticii permanenți și ușor de manipulat ai Moscovei. Doar prăbușirea efectivă a mitului, ca și a regimului pe care acesta se sprijină, îi mai poate scoate pe cetățenii RM din transa indusă de Ostankino.

E obligatoriu ca ambele, și mitul, și regimul, să se surpe concomitent, ca în 1991. O simplă rocadă de regim sau o renunțare provizorie la narațiunile fondatoare, dar cu păstrarea statului rus în formula lui clasică, expansionistă și despotică, nu îi va ajuta pe moldoveni și pe alți ostatici mentali ai Rusiei să înțeleagă că „matușka” e, de fapt, o teroristă notorie, iar țarul „batiușka”, un rege gol.

Protestele declanșate de arestarea și condamnarea lui Navalnîi sunt nu numai șansa rușilor de a scăpa de păgubosul regim actual și de moștenirea trecutului mincinos și criminal, dar și șansa moldovenilor de a se elibera de trecutul lor sovietic și de prezentul marcat de falsele valori ale Rusiei oficiale. Nici banii UE, nici caritatea americană și nici promovarea prin ONG-uri și școală a valorilor democrației și a libertății nu vor aerisi creierul intoxicat de propagandă rusească al moldovenilor așa cum o va face o eventuală revoluție la Moscova.

S-ar putea ca Navalnîi să nu fie doar un naționalist de ocazie, ci unul sadea, un șovin autentic. Unul care, odată ajuns la cârma Rusiei, să păstreze Crimeea și să cultive, în continuare, himera transnistreană, „novorossă”, ossetină etc. În clipa de față însă, lucrul acesta ar trebui să conteze mai puțin. Pentru noi, Navalnîi și mișcarea stârnită de el e încă un pas spre destrămarea iluziei care încețoșează mintea omului postsovietic de pretutindeni. Din acest motiv, nu din altul, ar trebui să le ținem pumnii celor care își riscă acum viața și sănătatea pe străzile orașelor din Rusia. Căci ei luptă nu numai pentru libertatea lor, ci și pentru libertatea noastră. O promisiune de emancipare în cazul lor, o șansă de dezvrăjire în cazul nostru.