Maia Sandu pleacă la Paris, într-o vizită oficială

1040
0
Maia Sandu

Președinta Maia Sandu se va afla pe 3 și 4 februarie într-o vizită la Paris, unde se va întâlni cu Emmanuel Macron. Ea își dorește să dea un nou impuls relațiilor politice, economice și culturale ale R.Moldova cu Franța, se arată într-un comunicat al Președinției. Șefa statului mai are programate discuții cu Gérard Larcher, președinte al Senatului (camera superioară a Parlamentului francez – n.red.), Richard Ferrand, șef al Adunării Naționale, Jean-Yves Le Drian, ministru pentru Europa și Afaceri Externe, Amélie de Montchalin, ministru pentru Transformare și Serviciu Public, precum și cu Louise Mushikiwabo, secretar general al Francofoniei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

De asemenea, Maia Sandu se va întâlni cu conducerea MEDEF, cea mai mare asociație patronală din Franța, și cu reprezentanți ai businessului francez.

Din delegația oficială condusă de Maia Sandu în Franța vor mai face parte Cristina Gherasimov, consilier în domeniul politicii externe, Sorina Ștefîrță, consilier pentru comunicare publică, și Vasile Popa, șef-adjunct al Serviciului Protecție și Pază de Stat.

Menționăm că aceasta este cea de a treia vizită oficială întreprinsă de Maia Sandu în străinătate, de la învestirea sa în funcția de președintă a R.Moldova, pe 24 decembrie 2020. Primele două vizite ea le-a făcut la Kiev și Bruxelles. De asemenea, ea s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Maia Sandu a mai beneficiat la începutul mandatului său de vizita la Chișinău a președintelui României, Klaus Iohannis.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE