Maia Sandu și-a desemnat candidatul la șefia Guvernului, dar militează pentru anticipate

1013
0
Maia Sandu, la Președinție

Fosta ministră a Finanțelor, Natalia Gavriliță, este candidatura propusă de președinta Maia Sandu la funcția de prim-ministru. „Un om în care am încredere, o profesionistă integră și responsabilă”, a declarat miercuri șefa statului despre Gavriliță, căreia i-a dat sarcina să formeze echipa guvernamentală și să pregătească un program de guvernare axat pe dezvoltare economică și pe curățarea instituțiilor statului de corupție. Totodată, Maia Sandu și-a reafirmat convingerea că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale posibilă de a depăși criza politică.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Acum, fracțiunile din Parlament vor avea posibilitatea să demonstreze dacă cu adevărat își doresc alegeri parlamentare anticipate sau dacă umblă cu minciuni și încearcă să pună capcane”, a accentuat Maia Sandu.

„Sunt onorată că am fost desemnată în calitate de candidat la poziția de Prim-ministru. Voi folosi aptitudinile și competențele mele pentru îmbunătățirea vieții oamenilor și prosperarea Moldovei. Cred cu tărie că cetățenii merită dreptate și bunăstare și voi veni în fața voastră cu o echipă și un program care pot să scoată țara din criză și să apere interesele cetățenilor”, a declarat, la rândul său, Natalia Gavriliță.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE