Muncitor în Alaska. Un tânăr din Edineț e gastarbeiter pe coasta Pacificului descoperindu-și în paralel o nouă pasiune

11972
0
Andrei Moldovan

Din aprilie până-n septembrie, lucrează la o fabrică de pește din Alaska, iar în perioada rece a anului revine la Chișinău, unde pictează tablouri în ulei pe pânză. Este vorba despre Andrei Moldovan din satul Lopatnic, raionul Edineț. Și-a descoperit pasiunea pentru pictură dintr-o simplă încercare, care s-a transformat într-un hobby.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Inginer de profesie, Andrei Moldovan, care în copilărie meșterea machete de arhitectură, în miniatură, din lemn și beton, a primit în dar de la o prietenă un set de materiale pentru pictură. Totul a început în ianuarie 2018, iar peste aproximativ un an și-a organizat prima expoziție în Alaska, unde a vândut zece tablouri în 24 de ore. Americanii, după cum povestește Andrei, au fost încântați de pictura realistă deoarece tânărul a redat pe pânză oceanul, apusurile pe malul Pacificului, țărmul, navele, locuri pitorești din Alaska.

Furtună în Alaska. Tablou de Andrei Moldovan

În copilărie visa să devină arhitect, dar n-a fost să fie deoarece nu a avut susținere financiară. Andrei spune că mereu a fost atras de creație și făcea totul din entuziasm. „Nu jucam fotbal. Mereu desenam ceva, proiectam clădiri, biserici”, își amintește el.

Cum se muncește vara în Alaska

Din 2008 lucrează în industria piscicolă din Alaska. N-a fost acolo doar trei ani. „Am zece ani de când plec în fiecare sezon cald. Pictez peisaje din Alaska deoarece oamenii sunt interesați de imagini cu locurile de acolo. Americanii dau 300-500 de dolari pentru o lucrare. În R. Moldova nu oferă nimeni așa bani”, spune Andrei.

Tablou expus la expoziția personală din Alaska

Alaska e ca o loterie, compară Andrei, pentru că banii câștigați pe sezon depind de cantitatea de pește prinsă în ocean. Lucrătorii sunt plătiți cu câte 13 dolari pe oră, iar orele muncite peste program sunt remunerate cu câte 20 de dolari americani. „Cam cinci mii de dolari pe lună se câștigă. Câți bani faci toți sunt ai tăi. Chiria, transportul și mesele sunt asigurate de angajator. Lucrez de la ora șase dimineața până la ora 12 noaptea. Dorm patru sau cinci ore pe zi. Primele zece zile sunt îngrozitoare, mă doare corpul, spatele, picioarele, apoi mă obișnuiesc”, zice el.

Reproduce” mari opere de artă

Andrei Moldovan a încercat să reproducă mari capodopere ale picturii universale, fiind inspirat de pictori francezi, ruși și italieni. În apartamentul său are lucrări de Ivan Șișkin, Ivan Aivazovski, Pierre Auguste Cot și Jacques-Louis David.

Inspirat de Capela Sixtină din Vatican, Andrei Moldovan a reprodus o lucrare a maestrului renașterii italiene, Michelangelo Buonarroti. „E de pe fresca din Capela Sixtină. Am vrut să exersez în a picta pielea umană. L-am făcut în trei părți. Poate am să-l pun în ramă. Nu e de vânzare”, explică bărbatul.

Pictură inspirată din Capela Sixtină din Vatican.

Îl întreb pe Andrei dacă reproducerea operelor de artă este legală. „E acceptată deoarece eu nu le fac pentru a le comercializa”, îmi răspunde. Altă lucrare celebră pe care a reprodus-o Andrei Moldovan e „Dimineață în pădure de pini”, o pictură în ulei realizată în anul 1889 de pictorii ruși Ivan Șișkin și Konstantin Savițki, expusă la Galeria Tretiakov din Moscova, Rusia.

Al nouălea val” este o pictură în ulei realizată în 1850 de Ivan Aivazovski, pictor rus de origine armeană și membru al Academiei de Arte din Sankt Petersburg, care a trăit și lucrat în Crimeea. „Primăvara” este un tablou de la mijlocul secolului al XIX-lea al artistului francez Pierre Auguste Cot. Executată în ulei pe pânză, pictura se află în prezent în colecția Muzeului Metropolitan de Artă.

Pe un alt perete este expus un tablou ce îl reprezintă pe Napoleon Bonaparte traversând Alpii în anul 1800. Liderul militar și politic al Franței, cunoscut și sub numele de Napoleon I, a fost pictat de Jacques-Louis David, pictor francez, reprezentant proeminent al stilului neoclasic. Andrei a văzut lucrarea la Palatul Versailles din apropiere de Paris.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE