Iraida Bobescu, actriță la Teatrul „Luceafărul”: „Să joci cu sala plină e întotdeauna minunat”

– Dragă Iraida Bobescu, ai jucat în scenete la școală?

Am jucat, îmi amintesc cu drag. M-am născut în orășelul Florești, dar copilăria mi-am petrecut-o în satul de baștină al tatălui, Dobrușa, Șoldănești. În școală chiar am regizat un fragment din „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă și am jucat-o pe una dintre nurori. Creatori de costume eram chiar noi, elevii, ajutați de părinți. Mama este asistentă medicală, iar tata, inginer. Făceam costumele din ce se găsea prin casă.

Mai târziu, la Colegiul Pedagogic, aveam multe activități în care mă manifestam, de exemplu, participam la TVC-uri jucând fragmente din serialele populare pe atunci. Îmi plăcea de asemenea să imit interpreți ca Zinaida Julea, frații Bivol și alții. Dacă un profesor întârzia la lecții, eu ieșeam în fața clasei și imitam toți profesorii, spre deliciul colegilor mei de atunci.

– Ai văzut în copilărie și spectacole ale unor teatre profesioniste?

Țin minte că odată, la noi în sat a venit Teatrul „Pușkin”, cu o comedie în care jucau Mihai Curagău, Eugenia Botnaru și alții. Am fost foarte impresionată, poate că atunci a încolțit în mine dorința de a mă face actriță.

– Unde ai studiat actoria, cine au fost profesorii tăi?

Am studiat actoria la Bălți, pe lângă Teatrul Național „Vasile Alecsandri” care, având nevoie să-și întinerească trupa, a deschis prima promoție de actori în cadrul Facultății de Muzică și Pedagogie Muzicală a Universității „Alecu Russo”. Am debutat ca actriță pe scena Teatrului Național din Bălți. Profesorii mei au fost Dumitru Griciuc, Anatol Răcilă, Irina Formaniuc, Vitalie Todiraș, am avut și alți profesori minunați. Aș putea vorbi despre fiecare dintre ei foarte mult. Domnul Griciuc, regizor-șef în teatru, a fost și conducătorul nostru de curs.

Un pedagog cu har, competent, erudit, școlit la Moscova, de la care am învățat meserie. Lecțiile de balet ale Irinei Formaniuc mi-au fost de mare folos ulterior, când am fost angajată la „Satiricus”, un teatru unde expresia plastică este foarte importantă. La „Satiricus” am învățat multe de la regretatul coregraf Victor Tanmoșan, un Om care a ținut la mine și mi-a dat aripi să zbor. Timp de peste opt ani am jucat la „Satiricus”, alături de actori minunați. Venisem la acest teatru după ce am susținut un masterat la Cluj-Napoca în Artă teatrală și spectacologie.

– Ce principii urmezi în activitatea de actriță?

Am câteva: să dau tot ce am mai frumos, să fiu un partener de scenă bun, flexibil, de încredere.

– Cine pentru tine e actorul/actrița etalon?

Admir măiestria și talentul mai multor actori români, ruși, americani, dintre care Maia Morgenstern, Ciulpan Hamatova, Meryl Streep, Nicole Kidman. Totodată, apreciez talentul și munca actorilor noștri basarabeni. Merg la spectacolele colegilor din diferite teatre de la noi, mă străduiesc să fiu prezentă la premiere, festivaluri.

– Când ai fost angajată la Teatrul „Luceafărul”?

De aproape cinci ani joc pe scena „Luceafărului”, alături de dragii mei colegi. Am roluri aproape în toate spectacolele, țin la ele foarte mult.

– Cât de dificil pentru tine e rolul din piesa „Tata” de Dumitru Matcovschi, montată recent de Slava Sambriș? Înfățișezi o femeie alcoolică, bătută de soț, amenințată că va fi dată afară de la serviciu, chinuită de regrete, de remușcări, sensibilă, melancolică. Te-ai inspirat din realitățile satelor noastre?

Personajul Eleonora din spectacolul „Tata” este unul complex. Se poate spune că m-am inspirat din realitățile satelor noastre. Am zămislit-o analizând textul lui Dumitru Matcovschi, am încercat să pătrund în sufletul ei. Recunosc că a fost un mare examen pentru mine, fiind la prima experiență serioasă de lucru cu regizorul Slava Sambriș.

– „Tata” a devenit în scurt timp un spectacol de referință al Teatrului „Luceafărul”. Cum îți pare publicul care vine la acest spectacol? Ce sentimente trăiești când vezi sala plină?

Într-adevăr, spectacolul „Tata” este un mare succes al Teatrului „Luceafărul”. Toată lumea vorbește la superlativ despre acest spectacol. A venit să ne vadă multă lume, inclusiv colegi din alte teatre, ceea ce ne bucură și ne motivează. Să joci cu sala plină e întotdeauna minunat. Ne pare rău că, din cauza pandemiei, teatrele s-au închis în noiembrie, abia așteptăm să se redeschidă în ianuarie 2021. Îi așteptăm pe spectatori, publicul este cel pentru care muncim, fără de care nu mai simțim utilă munca pe care o facem. Iar aplauzele sunt cea mai mare recompensă pentru noi.

– Este posibilă o renaștere a Teatrului „Luceafărul”? Cum vezi revigorarea lui?

Cred că Teatrul „Luceafărul” deja a renăscut. Cu venirea lui Slava Sambriș în calitate de regizor și director artistic, revigorarea teatrului e în plin proces. „Luceafărul” are sorți de izbândă, cu echipa de acum.

– Pe cine dintre actorii din generația de aur a „Luceafărului” i-ai văzut jucând pe scenă?

I-am văzut jucând pe Paulina Zavtoni, Nina Doni, Gheorghe Pârlea, Gheorghe Urschi. Mă bucur că am avut prilejul să-i urmăresc în spectacole memorabile pe acești actori de mare valoare ai teatrului basarabean.

– Azi la „Luceafărul” există o bibliotecă, un spațiu al memoriei, al documentelor despre istoria teatrului?

Știu că Slava Sambriș, împreună cu Vitalia Grigoriu, directoare a „Luceafărului”, au inițiat crearea unui spațiu al memoriei. E un spațiu necesar pentru „Luceafărul”, care a împlinit 60 de ani. Avem în holul teatrului și o serie de fotografii ale fondatorilor, precum și diferite trofee pe care le-a luat teatrul, de-a lungul timpului, cărți despre „Luceafărul”. Dar mai avem multe de făcut pentru a pune în lumină paginile strălucite din istoria „Luceafărului”.

– Care sunt preocupările tale în vreme de carantină?

În vreme de carantină am mai mult timp pentru copilul meu, Cristian, elev în clasa a 6-a, îi gătesc tot ce-i place, îl ajut la teme. De asemenea, lecturez zilnic ceva pentru cultura mea generală.

– Ești invitată la TV, la radio să citești poezie? Ce înseamnă poezia pentru tine?

Am fost invitată în repetate rânduri la emisiunea „O poezie pe zi” de la postul Moldova 1, mi-a plăcut mult această experiență. În curând voi participa la lansarea cărții pentru copii „Semințe de cer”, scrisă de o bună prietenă a mea, Adelina Labic-Lungu, cu care am mai multe colaborări frumoase. Poezia este genul literar cel mai elevat și trebuie să ai o sensibilitate aparte pentru a o recita.

– Descrie-mi, te rog, o sărbătoare de Crăciun când te-ai simțit cu-adevărat fericită.

Cele mai fericite sărbători rămân a fi cele din copilărie, când plecam cu părinții la bunei. Îmi plac și sărbătorile de acum, alături de copiii noștri. Sunt frumoase și sărbătorile petrecute alături de colegii de trupă. Anul trecut, de exemplu, am avut o sărbătoare minunată: regretatul Iurie Suveică, fost director la „Luceafărul”, s-a deghizat pentru noi în Moș Crăciun, au venit să ne colinde și colegii de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. A fost foarte vesel și frumos, ca într-o familie! E foarte dureros că l-am pierdut pe Iurie Suveică în 2020. Anul acesta Crăciunul va arăta altfel, cu totul altfel pentru mulți dintre noi… Covidul a adus multă tristețe, trăim zile dramatice. Dar sperăm că vor veni și vremuri mai bune, și iarăși vom fi fericiți!

– Mulțumesc pentru interviu. Sărbători luminoase!