Cristina Neagu – 250 de goluri marcate la Europene

882
0

Componenta selecționatei României la handbal, Cristina Neagu, a marcat, pe 7 decembrie curent, golul său cu numărul 250 în istoria Campionatelor Europene, ea fiind golghetera all-time a competițiilor continentale. Evenimentul a avut loc în cadrul Campionatului European – EHF EURO, în meciul cu Norvegia.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Interul stânga al naţionalei României până acum a înscris de 16 ori la ediția 2020 a Europenelor din Danemarca. Anterior, C. Neagu a depășit recordul de 205 goluri (între 1994 şi 2002) al unguroaicei Agnes Farkas. Reamintim că sportiva româncă de 32 de ani a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015, 2016 şi 2018.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE