5000 de câini fără adăpost pe străzile Chișinăului

2172
0
Imagine de la Azilul AOVA. Sursa: Pagina de Facebook „SCPA – Secția de Control și Protecția Animalelor, mun. Chișinău”
Imagine de la Azilul AOVA. Sursa: Pagina de Facebook „SCPA – Secția de Control și Protecția Animalelor, mun. Chișinău”
Problema câinilor fără adăpost devine tot mai accentuată în ultimii ani, mai ales în orașele mari, unde aceștia se adună pe la gunoiști și în curțile blocurilor locative. Zilnic, cetățenii sesizează autoritățile sau vin cu mesaje în spațiul mediatic despre faptul că fie au fost speriați, fie că au fost mușcați de vreun câine al străzii. Dezbaterile pe marginea acestui subiect împart atât cetățenii, cât și autoritățile în câteva tabere.
Unii cetățeni își doresc eliminarea cu orice preț a maidanezilor din oraș pentru că aceștia ar prezenta pericol pentru viață, alții îi hrănesc, îi înmulțesc și apoi îi alungă în stradă, mai există cei care optează pentru soluționarea problemei pe căi legale și umane.
Autoritățile dau din umeri și spun că încearcă să captureze câinii și să-i ducă la azil, însă nu fac față. Pe de altă parte, activiștii pentru drepturile animalelor spun că este nevoie de schimbarea legislației, iar autoritățile nu respectă regulamentele actuale.
„Construcția unui azil nu rezolvă problema animalelor fără adăpost”
În prezent, pe străzile capitalei se plimbă în jur de 5000 de maidanezi. Necropola din mun. Chișinău găzduiește 850 de patrupezi, iar capacitatea prevăzută este de circa 500 de câini. Cheltuielile lunare pentru capturarea, întreținerea, sterilizarea și vaccinarea câinilor sunt în medie de 300-400 de mii de lei.
Specialistul principal în cadrul Secției de control și protecția animalelor din cadrul Primăriei Chișinău, Karl Luganov, spune că prin otrăvirea și omorârea câinilor sau construcția unui azil nu se rezolvă problema animalelor fără adăpost. Deoarece aceasta este o luptă împotriva efectului, și nu a cauzei.
„De exemplu, dacă se sparge o țeavă și din aceasta curge apă, oricâte găleți ai lua, aceasta nu va dispărea până nu va fi închis robinetul. La fel și în cazul animalelor fără adăpost, până nu ne vom clarifica cu motivele, problema nu va fi soluționată.”
Creșterea necontrolată a câinilor și aruncarea puilor în stradă, șantierele de construcție, unde sunt crescuți câinii, care ulterior rămân în stradă, gunoiștile neautorizate, animalele pierdute. Toate aceste motive, deja transformate în fenomene, pot fi soluționate prin parcurgerea câtorva pași importanți, spune specialistul.
„Adoptarea unei legi noi, dar și respectarea regulamentului la nivel de oraș, înregistrarea animalelor astfel încât oamenii să nu le arunce în stradă, introducerea unei taxe pentru câinii fără rasă nesterilizați, implementarea proiectelor orășenești de sterilizare preferențială a animalelor de companie pentru familiile social vulnerabile. Creșterea amenzilor pentru întreținerea iresponsabilă a câinilor. Adoptarea programului de capturare, sterilizare, vaccinare și returnare a câinilor neagresivi. Doar după implementarea acestei agende, putem vorbi despre utilitatea azilurilor”, explică Karl Luganov.
„Avem nevoie de o Lege pentru deținerea și protecția animalelor de companie”
„La nivel național, avem nevoie de o Lege pentru deținerea și protecția animalelor de companie pe care nu o avem nici astăzi. O lege ar însemna responsabilizarea deținătorilor de animale de companie și controlul problemei de la sursă.
Pentru câinii deja ajunși în stradă, având în vedere numărul lor mare, să se aplice un program de capturare umană, sterilizare, vaccinare, promovare pentru adopție, returnare a câinilor care nu au fost adoptați, neagresivi și sănătoși. Acest proces trebuie să fie bine pus la punct, respectând prevederile Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA) al cărei membru este și Republica Moldova”, susține Mihaela Coda, locuitoare a mun. Chișinău.
Anul trecut a fost adoptat un nou regulament care prevede includerea acestor puncte. Există întreprinderea municipală „Autosalubritate”, care este responsabilă de gunoiști și câini. „Cu părere de rău, această instituție funcționează foarte prost, mai mult spală bani decât optează pentru rezultate”, explică Karl Luganov. Chiar dacă au implementat regulamentul, acesta este sabotat, deoarece reglementările prevăd și o muncă transparentă precum publicarea rapoartelor despre banii cheltuiți, câinii capturați, cheltuielile pentru medicamente etc. Pe pagina web a instituției publice nu sunt publicate astfel de rapoarte.
Autoritățile nu fac față
Directoarea adjunctă a necropolei din Chișinău, Irina Iacovenco, recunoaște că pentru a face față tuturor acestor provocări este nevoie de mai multe resurse umane și financiare. „Este nevoie de îmbunătățirea condițiilor pentru întreținerea animalelor pe timp de iarnă, care acum nu este gata. Avem nevoie de crearea unui centru veterinar municipal. Acum acesta pur și simplu este la fel ca o fermă, însă aceștia sunt câini, nu vaci sau porci, ei se bat și se omoară. Întâlnim dificultăți și la capitolul sterilizare, care trebuie făcută într-un regim mai accelerat. Necropola nu este dotată corespunzător”, a comentat reprezentanta secției protecția animalelor.
Deși a trecut deja un an de la adoptarea regulamentului din mun. Chișinău, autoritățile municipale joacă ping-pong cu responsabilitățile asumate.
„Urmau să creeze un Departament pentru Controlul și Protecția Animalelor. Un departament format din șase persoane, un inspector pentru fiecare sector care să se ocupe de problema animalelor fără adăpost și implementarea strategiei. Cu părere de rău, au fost delegate doar două persoane, iar efortul lor este insuficient pentru a porni toate aceste procese”, a adăugat specialistul principal în cadrul Secției de control și protecția animalelor din cadrul Primăriei Chișinău, Karl Luganov.
Activiștii pentru drepturile animalelor nu renunță să promoveze proiecte de lege la nivel național cu privire la deținerea și întreținerea animalelor de companie, însă atât autoritățile publice centrale, cât și cele locale nu acordă prioritate acestei probleme. Cetățenii sunt îndemnați să adopte un comportament uman față de câinii străzii, dar și să fie responsabili atunci când își doresc un patruped. Deși câinii fără adăpost uneori pot fi agresivi, otrăvirea și omorârea lor nu este o soluție.
Persoanele care doresc să sesizeze autoritățile despre câinii străzii pot apela la Direcția Locativ-Comunală, la numărul 022997777, sau la primăria din localitate.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE