Semnele unei ordini superioare în „Masa de sărbătoare”

319
0

Masa de sărbătoare este un titlu apropiat în spirit de cel al volumului imediat anterior al autoarei, prima antologie de versuri a Irinei Nechit – Un om de succes și alte pierderi. Coexistența contrariilor – uneori dramatică, alteori pe fondul unei surprinzătoare și avansate seninătăți – este etalonul pentru felul de a fi al acestei poezii, în care prezența narativă a realului nu se reduce la prozaică notație.

Cotidianul, amintirea, spațiul reflecției și al (auto)reflexiei vocii poetice sunt – discret sau direct – marcate de semnele unei ordini superioare, în care ceea ce este întâmplător nu e și banal,  iar limita dintre viață și moarte poate fi – momentan, sugestiv – suspendată… Relevant pentru această depășire a marilor distanțe este poemul Acolo dincolo, traversat de o viziune eruptivă, expresionist-defamiliarizantă („tot mai puţine răsărituri îmi curg prin sânge /tot mai puţine celule din carnea mea/ au câte un soare în loc de nucleu”) culminând cu nostalgia față de puritatea începutului vieții.

După cum, în primul text din carte, Cercul de apă, discursul capătă pe unele porțiuni un aspect incantatoriu („Să ne rotim, să sărim, să uităm/ ce ne doare și ce ne macină,/ ce ne frige și ce ne distruge,/ să uităm tot,/ să uităm de ce plângem în apă și de ce/ ne-am dorit anul împrejur/ să ajungem aici”); firescul e înscris într-un cadru ritualic, iar sentimentul că totul se poate întâmpla pentru ultima oară sporește intensitatea de aici și acum. Căci, în definitiv, o nedezmințită valorizare a vieții se vrea a fi, inclusiv atunci când are un pretext și chiar context traumatic, poezia din Masa de sărbătoare.

Autor: Vasile Gribincea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here