Crucișătorul „Hollywood“

436
0

Hollywood-ul devine din ce în ce mai amuzant. Dar nu prin calitatea comediilor pe care le produce, în vădită scădere, ci prin angajamentul politic al reprezentanților săi.

Ne-am obișnuit de mult cu extravaganțele creatorilor de film îndeobște și cu bizareriile actorilor americani în parte. Prostimea se ghidează de sfaturile și de modul de viață al vedetelor, crezând că notorietatea e un semn de competență în orice domeniu. Oamenii cu scaun la cap știu însă prețul adevărat al opiniilor culturale, al ideilor religioase, al schemelor de gândire și de nutriție promovate de toate aceste personaje care își câștigă pâinea chiar în acest mod: trăindu-și viața în văzul lumii.

Se întâmplă ca și actorii să strălucească prin cultură aleasă: cei care au trăit în URSS sau au urmărit scena britanică de acum trei-patru decenii își dau seama foarte bine la cine fac aluzie. Dar acei actori au fost excepții de la regulă, nu regula. Care e simplă: actorul e o unealtă de făcut filme sau spectacole în mâna regizorului și o unealtă de făcut bani în mâinile producătorului. Iar de la o bucată de vreme, vedeta cinematoidă e și un puternic magnet publicitar și, pe lângă aceasta, un accelerator considerabil de rating pentru media.

Gloria și statutul central pe care îl dobândește, logic, actorul (ca și sportivul de mare performanță, de altfel) în societatea de consum îl face pe acesta să se creadă nu doar omniprezent în viața de zi cu zi a omenirii, ci și omnipotent. De aici obligația lui „morală“ de a interveni în cursul lucrurilor și de a-l corecta cu păreri și angajamente de tot soiul. De la o habă de vreme, aceste angajamente nu mai vizează doar bunăstarea ecologică a planetei și nici burticile umflate de foame ale copiilor din Africa, ci chiar paradigma culturală și politică a momentului.

În anii 1980-1990, Oliver Stone și Michael Moore, ca și actorii care le împărtășeau elucubrațiile și teoriile conspiraționiste, erau văzuți drept niște excentrici. Lumea le lua în serios producțiile cinematografice și documentare, dar le trata cu destulă complezență opiniile politice. Azi, implicarea actorului Mark Ruffalo în campania lui Bernie Sanders nu doar că nu mai surprinde pe nimeni, ba dimpotrivă, e privită cu multă simpatie și chiar cu pizmă: „Ce curaj civic, ce exemplu, ce atitudine!“, se aude de peste tot.

Corectitudinea politică, care a îmbrăcat de curând straiele protestului social și ale revoluției culturale, a infectat, implacabil, și Hollywood-ul. Nimic mai ridicol decât asocierea ditamai industriei multitrilionare cu retorica maoistă a BLM-ului, „cancel culture“, „woke“ etc. Dar dacă savanți, universitari și scriitori nu se remarcă prin spirit critic, de ce ar da dovadă de el tocmai actorii sau producătorii de filme?

Pe acest fundal, decizia Academiei Americane de Film de a schimba regulile privind diversitatea și incluziunea e o aberație cât se poate de… logică, întrucât e urmarea firească a unei tendințe mai vechi și deja statornicite în chip de mainstream. Astfel, până în 2024, creatorii de filme vor trebui să includă în distribuție, în anumite proporții, actori din minorități etnice sau rasiale, fie din comunitatea LGBTQ, fără a neglija persoanele cu dizabilități și cu alte handicapuri, astfel asigurându-se așa-numita „diversitate de gen“. Dar asta numai dacă producătorii vor ca pelicula lor să fie eligibilă la categoria „cel mai bun film“ – aceasta e latura „democratică“ a deciziei, căci latura estetică e scoasă cu desăvârșire din calcul.

Fără îndoială, conformismul hollywoodian e susceptibil mai curând de oportunism decât de un real angajament social și politic: media și gloata e vrăjită de retorica „schimbării“, cum să le neglijezi? Pe termen lung însă, ar putea însemna sfârșitul unei epoci în cinematografie. Și poate chiar sfârșitul Hollywood-ului, așa cum îl știam și cum ne-a fost drag, cu bunele și cu relele lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here