Lucreția Bârlădeanu: „Arta țese mistere în jurul nostru”

2465
0
Lucreția Bârlădeanu, scriitoare, Chișinău, Paris

Dragă Lucreția Bârlădeanu, felicitări pentru romanul „Misterul de Est”, apărut recent la Editura Arc din Chișinău. Poți comprima subiectul în câteva fraze? De ce ai optat anume pentru acest subiect?

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

L.B. Romanul „Misterul de Est” istorisește o poveste de dragoste ce se consumă la Paris dintre un francez și o româncă. Pe acest fundal se profilează diverse aspecte ale vieții sociale din cele două părți ale Europei. În partea de Est: căderea comunismului și consecințele lui, perioada de tranziție și urmele ei dureroase, emigrarea populației și alte fenomene sociale pe care personajele romanului le suporta. În Vest: societatea de consum și relația individului cu ea, migrația în Franța, pierderea reperelor sacrale și încercarea de a le înlocui cu altceva.

Dar partea cea mai relevantă a romanului este relația personajelor cu misterele pe care le poate țese în jurul lor arta. Astfel, portretul unei tinere femei din casa protagonistului ajunge, în urma unor împrejurări curioase, să le marcheze viața.

Cât de ușor sau greu l-ai scris? Au fost porțiuni de text pe care a trebuit să le rescrii?

Mă întrebi de procesul scrierii acestui roman. Trebuie să recunosc că, odată prinsă în mrejele lui, am trăit o relație destul de pasională. Pe unele porțiuni, ce-i drept, scrisul avansa încet, căci aveam de parcurs drumuri necunoscute și periculoase, de aceea trebuia să am la îndemână echipament adecvat și să fiu destul de prudentă la povârnișuri abrupte. Cum știi, am lucrat cu un material inflamabil

Lucreția Bârlădeanu, scriitoare, Chișinău, Paris

A fost o perioadă când a trebuit să iau chiar un respiro. Dar am revenit curând având convingerea că trebuia să-l duc la un bun sfârșit. Bun sfârșit nu doar în sens de a-l finaliza. Nu am rescris nimic. Am trăit cu acest subiect pe parcursul câtorva ani buni. Și nu mi-a fost deloc urât ori trist. Din contra. Iar când am predat romanul la Editură, am avut sentimentul unei misiuni împlinite. Misiune ce mi-o asumasem voluntar, bineînțeles.

În ce moment ai simțit că personajele se încarnează? Le-ai văzut aievea, le-ai auzit vocea?

Am văzut în realitate, în timp, trei portrete de femei, care m-au impresionat nu doar din punct de vedere estetic, ci și pentru destinul pământesc al protagonistelor, destul de dramatic. La început, am scris romanul de mai multe ori în gând. Când am început să aud vocile personajelor, le-am notat, alături de alte însemnări, într-un blocnotes, iar când acesta s-a umplut, m-am așezat la computer.

Scriind despre mister, ai avut semne că se deschid în fața ta niște spații cărora obișnuim să le zicem „paralele”?

Aceste spații paralele, care se deschid uneori celor care-și fac din literatură un destin, li se mai zice, nu-i așa? și inspirație. Cunoști bine această stare fascinantă și sunt sigură că o tratezi și tu ca pe un miracol, nu?

De ce îi aduci în roman pe Iulia Hașdeu și pe tatăl său, Bogdan Petriceicu Hașdeu?

Viața atât de tragică și scrierile care au reușit să iasă de sub pana Iuliei Hașdeu, secerată nemilos la o vârstă atât de tânără, au constituit o mare nedreptate nu doar pentru părinții ce-au iubit-o, ci și pentru oricine este atașat de valorile noastre naționale. De ce – mă întrebam – o femeie care purta însemnele genialității a fost răpusă de moarte atât de timpuriu? Odată ajunsă la Paris, am ținut să-i urmăresc acolo traiectoria fascinantă, aplicată la epoca în care acesteia i-a fost dat să se consume. Astfel, am reușit să reconstitui detalii necesare pentru a-i contura imaginea în roman, păstrându-i adevărata identitate, chiar dacă o parte din ea se dizolvă și în portretul Mariei.

Una dintre eroinele romanului, o basarabeancă dintr-un sat de pe Nistru, declară încă în copilărie: „Eu voi trăi la Paris!”. Ai folosit secvențe autobiografice construind acest personaj?

În roman, ca și oricare altă lucrare literară, ADN-ul scriitorului se răsfrânge cu prisosință în pânza pe care o țese. Chiar și cei care susțin înflăcărat detașarea operei de propria biografie, ajung, la un moment dat, să scape în scrierile lor, involuntar, detalii biografice elocvente. Eu nu fac parte din tagma lor. Pentru mine ficțiunea se hrănește din lecturi, din inspirație, dar, evident, și din viața pe care autorul o trăiește.

Cum e Sena, în raport cu Nistrul?

Spre deosebire de Nistru, care are maluri șerpuitoare și apă limpede, Sena își etalează maluri înalte, tăiate drept, în care se zbuciumă o apă neagră, unde cutează să se arunce doar sinucigașii. În apele Senei, deci, mai degrabă se moare, decât se înoată. De-a lungul anilor, din păcate, apele ei au înghițit și câțiva poeți români. Râul se bifurcă surprinzător însă în inima Parisului, pentru a îmbrățișa generos insula Île de la Cité, considerată leagănul antic al orașului, numit altădată Lutetia și unde este situată Catedrala Notre-Dame din Paris.

Parisul, pentru tine, e un fel de Everest, unde ai vrut să urci neapărat? Dacă nu te-ai fi dus la Paris, te mai apucai de scris romane?

Pe vârful unui Everest e ispititor probabil să urci o dată în viață, nu însă și să rămâi acolo ca să-ți trăiești viața. Iar romane, ca și altă literatură, cum bine știi, se scriu peste tot în lume. Inclusiv la Chișinău. Destul de bune, de-altfel.

Povestește-mi, te rog, despre un moment mistic din existența ta.

După ce am scris un roman pe această temă, crezi că mai pot adăuga ceva esențial? Dar dacă insiști… Prototipul primordial al personajului din roman este portretul Contesei Maria Lopuhina, care a trăit pe la sf. sec. 18. Eu am umblat puțin la biografia ei, aducând-o cu un secol mai încoace, am schimbat numele pictorului care a înveșnicit-o și am făcut-o prietenă cu Iulia Hașdeu. Am descris destul de fidel în paginile cărții trăsăturile ei fizice, care evident că au impresionat pe oricine a avut ocazia să-i privească și să-i admire portretul.

Coperta romanului „Misterul de Est”, apărut de curând la Editura Arc

Ei bine, când am primit de la Editura Arc coperta cărții cu imaginea stilizată a picturii lui Vladimir Borovikovski, în care Maria avea ochii ascunși, mi s-a părut foarte reușită și mi-am dau acordul. Abia noaptea târziu m-a străfulgerat gândul că eu ascunsesem cât am putut de mult numele femeii al cărei portret îmi servise drept sursă de inspirație. Cum a reușit însă să-l ghicească Mihai Bacinschi și să-l pună pe coperta romanului? Rămâne pentru mine un mister.

Ce ai dori să le spui cititorilor romanului „Misterul de Est”?

Mai multe lucruri. Dar fiecare cititor sper să-și aleagă din paginile cărții pentru sine ceea de ce are nevoie – fie o imagine a Parisului, fie să se lase ispitit de a merge pe urmele românilor din orașul luminilor, care-i ține încă minte. Câte cineva ar putea păși pe podul plin de enigme ce leagă viață cu arta. Dar cel mai mult mi-aș dori ca cititorii romanului să-și revitalizeze pentru sine sentimentul dragostei, care conferă spiritului uman cea mai înaltă noblețe!

Mulțumesc pentru interviu!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE