Sinucigași cu simbrie

138
0

Modul în care a fost otrăvit Alexei Navalnîi spune multe despre cei care trag azi hățurile în Rusia. Făptașii au acționat rudimentar, iar beneficiarii au neglijat clar consecințele imediate și de lungă durată ale atentatului.

Primii s-au remarcat prin amatorism – o stângăcie recidivând stânjenitor dacă ne gândim la cazurile Skripal sau Litvinenko și care nu poate stârni decât grimase de dezgust pe fețele foștilor călăi ai KGB-ului, adevărați maeștri ai exterminării în comparație cu profanatorii de azi ai „meseriei“.

Ceilalți, îmboldiți de o elementară dorință de răzbunare (una explicabilă, dacă ne aducem aminte de filmulețele pe care le-a tot turnat Alexei Anatolievici despre marii criminali și corupți ai Rusiei lui Putin), s-au dovedit a fi și mai nerozi decât killerii pe care i-au angajat. Era evident că o nouă eliminare a unui adversar politic avea să provoace reacții dure ale Occidentului – între fărădelegile anterioare ale regimului și atentatul la viața lui Navalnîi flutură sinistru episodul Donbas, făcând imposibilă orice concesie principială cu Kremlinul. Totuși, umorile și hybris-ul demnitarilor mafioți au fost argumente mai puternice decât rațiunea și calculul politic.

Oricine ar fi comandat „curățarea“ lui Navalnîi, răspunderea pentru atentat tot Putin o poartă. E prețul pe care îl plătește, inevitabil, cel care creează un regim personalist: tot ce emană putere și este emanat dinspre putere e perceput de electorat drept lucrarea unui singur om. De aici, gloria totală, în caz de succese, dar și asumarea integrală a erorilor, în caz de eșec.

Oricât de mult ar încerca acum Putin și administrația lui să dea vina pe alții, e „limpede“ pentru toată lumea, inclusiv pentru adepți, că fără sancțiunea, directă sau indirectă, a „țarului“, zbirii nu ar fi atins un fir de păr de pe capul lui Navalnîi. Astfel, cei care au cutezat să-l otrăvească pe liderul opoziției rusești l-au expus, vrând-nevrând, și pe șeful cel mare, acesta urmând să tragă, în scurt timp, toate ponoasele: de la sancțiunile Occidentului la sancționarea discretă a celor care au sărit peste el atunci când au comandat o nouă doză de „noviciok“. Și nu se știe ce e mai greu pentru un regim ca cel putinist: să încaseze sancțiuni de la străini sau să-i pedepsească pe „ai săi“.

Cine crede, în Rusia sau aiurea, că uciderea sau intimidarea unor politicieni, jurnaliști și alți opozanți ai clicii care a ocupat Kremlinul denotă puterea acesteia din urmă, se înșală amarnic. Asasinarea lui Nemțov chiar sub zidurile vechii cetăți, otrăvirea recentă a lui Navalnîi, șirul lung de ziariști care au căzut sub gloanțe sau au fost bătuți cu bestialitate de călăii protipendadei arată mai curând slăbiciunea regimului – o improvizație condusă de un populist asistat de securiști diletanți, de niște oameni violenți, lacomi și lipsiți de scrupule morale, huzurind din vânzarea de gaze și țiței și dependenți în totalitate de propaganda televizată de la Ostankino.

O dictatură adevărată și-ar fi executat adversarii deschis, așa cum s-a întâmplat pe vremea Marii Terori. Regimul putinist este însă laș, ipocrit și perfid, unul care își atacă victimele pe la spate și numai dacă acestea sunt vulnerabile și nu pot riposta. Coteria lui Putin e puternică și fioroasă doar pentru fraierii de acasă și de afară. Sper că a înțeles-o, în sfârșit, chiar și pragmatica doamnă Merkel, mare admiratoare de gaze rusești.

Preluarea textelor de pe pagina www.gazetadechisinau.md pentru formatul online se face în limita a 1.000 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat.

Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Gazeta de Chișinău” și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here