În primăvara-vara anului 1944, la Nistru, Moldovenii își apărau țara la străvechiul hotar al lui Ștefan cel Mare

Mai există și astăzi oameni stranii, de multe ori rău intenționați, care, locuind în Republica Moldova, declară că patria lor ar fi în altă parte. De regulă, aceștia sunt ostașii imperiului ruso-sovietic, care mai consideră că războiul din anii 40 ai secolului trecut s-ar fi produs împotriva patriei lor, URSS. Desecretizarea materialelor de arhivă din ultimul timp, la Moscova, ne permite să găsim fapte care arată că URSS a fost și el un agresor.

Așa-zisele „eliberări” operate de armata roșie, inclusiv la trecerea Nistrului, în Basarabia, de două ori, s-au dovedit a fi acțiuni cotropitoare, de instaurare a regimului sovietic antiuman, terorist, acolo unde ostașii roșii au pășit cu ciubota lor. Kremlinul și-a menținut stăpânirea și prin ideologizarea populației, promovarea minciunii, care la noi continuă și astăzi.

Capul de pod Șerpeni, o minciună propagandistică mai mare decât războiul

Nu e un secret că Rusia, succesoare a URSS, poartă războaie hibride pe întregul spațiu postsovietic, inclusiv împotriva a tot ce-i românesc care se manifestă în Republica Moldova. Unul dintre elementele acestei confruntări, care violează în permanență memoria istorică a moldoveanului, sunt monumentele și memorialele sovietice consacrate războiului din 1941-1945. Dintre acestea, se evidențiază memorialul de la Șerpeni, construit ca să arate cine ar fi „eliberatorii” Basarabiei, pe atunci românești.

La începutul primăverii 1944, oștirile sovietice au ajuns la Nistru. Începea România, însă ordinul Kremlinului a fost să înainteze fără oprire. Armata română, din care făceau parte și moldoveni din aproape toate localitățile basarabene, ajutată de cea germană, a opus rezistență firească la Nistru, care era vechiul hotar al țării, încă de pe timpurile lui Ștefan cel Mare. Însă, de la Dubăsari și Coșnița până la Palanca și liman, sovieticii au reușit să creeze mai multe capete de pod în partea dreaptă a Nistrului. Unul dintre acestea a fost cel din fața satelor Butor-Tașlîc, care, în câteva zile, s-a extins, până la drumul dintre Delacău și Anenii Noi, cuprinzând și satele Puhăceni, Șerpeni, Speia și cătunul Vainova.

Timp de peste șapte decenii, propaganda afirmă că în acest loc s-a manifestat marele eroism al soldatului rus și iscusința militară sovietică. Se tot repetă vechiul clișeu bolșevic, precum că de la Șerpeni ar fi început „eliberarea” Chișinăului, astfel, acest cap de pod ar fi fost unul decisiv în acea perioadă a războiului. Forțele antinaționale din R. Moldova au înălțat la Șerpeni un memorial impunător, pentru a mai ține în cleștele ideologic mintea moldoveanului.

În realitate, porțiunea de front Butor-Tașlîc, alias „capul de pod Șerpeni”, a fost un eșec tactic al militarilor sovietici care urmăreau să ocupe Basarabia cu prețul unor mari vărsări de sânge.

Arhivele române și germane dezmint minciunile triumfaliste ale sovieticilor

De regulă, în primăvara anului 1944, sovieticii au ocupat capetele de pod acolo unde apărarea româno-germană era slăbită, fără pază, deoarece locurile constituiau în fond mlaștini, râpi și alte terenuri accidentate. Anume de pe un asemenea teren, de lângă satul Butor, a început forțarea râului Nistru. Când trupele române și germane s-au pomenit cu rușii sub coaste, a început operația de lichidare a capului de pod. În această luptă, ei au fost susținuți decisiv de către populația locală. În timp ce bărbații moldoveni se aflau în armata română, femeile erau cele care ajutau la săpatul tranșeelor sau la instalarea altor fortificații. Adolescenții se ofereau în calitate de cercetași, trecând linia frontului și ajungând cu mai multă lejeritate în satele ocupate de sovietici, unde obțineau date prețioase despre inamic.

Menționăm că în fața armatei roșii, pe linia de front începând cu capul de pod Butor-Tașlîc și până la Marea Neagră, erau concentrate mai multe unități române și germane din grupul de armate Dumitrescu. Comandamentul româno-german a decis lichidarea acestui cap de pod. Astfel, la 10 mai 1944, printr-o ofensivă-fulger, capul de pod a fost curățat aproape în totalitate. Sovieticii au rămas doar pe un petic al malului drept, într-un loc greu accesibil – vreo două-trei hectare de pământ, care se vedeau ca în palmă de pe coasta înaltă de la Butor. Generalul german Angelis, comandantul Armatei a șasea, menționează aportul deosebit al aviației române în această luptă.

Sursele germane mai spun că, prin loviturile aplicate la 11-12 mai, a fost distrusă practic Armata 8 sovietică, au fost capturate sute de tunuri și de blindate, numeroase echipamente de luptă. Armata roșie a suferit pierderi grele, numărul răniților, morților și prizonierilor depășind 7000 de oameni. Mulți și-au pierdut viața înecați în Nistru sau secerați din spate de mitraliorii din așa-zisele „zagraditelnye otready” (detașamente de pedepsire a celor care se retrăgeau fără ordin). Cel mai important e însă că satele Puhăceni, Șerpeni și Speia au fost din nou eliberate, spre bucuria localnicilor, mai spun documentele germane și române.

Generalul Vlasov rupe tăcerea

Marea înfrângere a rușilor la acest cap de pod a fost trecută sub tăcere de propaganda sovietică. Însă astăzi, în Arhiva Centrală a Ministerului Apărării din Rusia, pot fi identificate mai multe documente care reflectă dramatismul acelor lupte, plătite cu viața a mii de oameni. Avem în față raportul generalului Vlasov, comandantul Diviziei 113 infanterie, adresată superiorilor săi.

Din acest raport, care cuprinde opt pagini, se relevă toată incompetența militară sovietică, manifestată în luptele de lângă Butor-Tașlîc. În document se menționează în mod special că unitățile au fost completate cu tineri încorporați din teritoriile recent „ocupate de români”. Acești tineri, se mai spune în document, fuseseră aproape trei ani sub influența administrației românești și își manifestau tacit pe front atitudinea lor proromânească. Comandamentele îi foloseau în calitate de carne de tun. În grupuri de până la o sută de oameni, aceștia erau trimiși în câte 7-10 atacuri pe zi, fapt ce însemna moarte sigură. În nici o lună de zile, numai în divizia generalului Vlasov și-au pierdut viața circa 2000 de ostași recrutați din Transnistria.

Generalul mai spune că una din cauzele pierderii capului de pod o constituie atitudinea ostilă pe care populația locală o manifesta față de ruși. „Atât cât s-au aflat sub stăpânirea noastră, oamenii din Șerpeni, Speia și Puhăceni au ținut legătura cu partea cealaltă a frontului, informând despre dislocările din zonă”, scrie generalul. În acest sens, s-au evidențiat adolescenții, doi dintre care au fost prinși cu spionarea, chiar înainte de ofensiva româno-germană, mai adaugă Vlasov.

Rezumând cele expuse mai sus, amintim că, la 24 august, se împlinesc 76 de ani de la a doua ocupație sovietică a Chișinăului. În pofida afirmațiilor propagandistice, „Capul de pod Șerpeni” a fost doar un episod local al ofensivei armatelor sovietice spre Vest. Prin urmare, el nu a influențat în niciun fel intrarea rușilor în capitala Basarabiei. Iar moldovenii din R. Moldova trebuie să cunoască simplul adevăr, și anume: în primăvara-vara anului 1944, la Nistru, înaintașii lor își apărau țara, la străvechiul hotar al lui Ștefan cel Mare.

Autor: Gheorghe MĂRZENCU