Au luptat pentru libertatea Lituaniei (1)

620
0
Comandantul unităților regiunii Dainava, Adolfas Ramanauskas-Vanagas (primul pe linie, rândul din față) în inspecție la unitatea Šarūnas.

În acord cu Rezoluția Parlamentului European din 2 aprilie 2009 privind conștiința europeană și totalitarismul, care condamnă în mod ferm și neechivoc crimele împotriva umanității și încălcările grave ale drepturilor omului comise de toate regimurile totalitare și autoritare, Guvernul Republicii Moldova, un an în urmă, la 21 august 2019, a declarat ziua de 23 august drept Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, precum nazismul, stalinismul, regimurile fasciste și comuniste.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

În acest context, propunem cititorului o pagină remarcabilă din istoria rezistenței anticomuniste în estul Europei. Documentele din arhivele secrete devenite publice după reafirmarea independenței Lituaniei (11 martie 1990), memoriile publicate ale participanților și relatările martorilor oculari readuc în atenție perioada anilor 1944-1945 de luptă a poporului lituanian contra comunismului și ocupației sovietice, care inspiră un profund sentiment de respect și admirație, în mod special, pentru spiritul de organizare al unităților de rezistență armată, pentru demnitatea și cutezanța protagoniștilor mișcării pentru libertatea Lituaniei.

Majoritatea celor înrolați în rezistența armată erau născuți și educați în Lituania liberă

Debutul acestei istorii ne îndreaptă spre cel de-al Doilea Război Mondial, care în Lituania a început cu ocupația sovietică. Ca și în cazul Basarabiei, anexiunea Lituaniei în vara anului 1940 a fost o consecință a pactului Ribbentrop-Molotov și a protocolului adițional secret, semnat de Germania nazistă și Rusia sovietică, iar războiul, deși avu să se sfârșească în Europa în 1945, cu eșecul total al hitlerismului, celălalt regim totalitar – stalinismul – s-a consolidat și s-a extins dincolo de hotarele antebelice ale Uniunii Sovietice.

În acest fel, în vara anului 1944, Lituania era supusă celui de-al doilea val de ocupație sovietică și de reinstaurare forțată a regimului totalitar-comunist, care a declanșat imediat operațiunile de căutare și arestare a dușmanilor și celor fugiți de mobilizarea sovietică, acțiuni de percheziționare a localităților și pădurilor, în urma cărora unele localități au dispărut fiind arse cu tot cu locuitori. Cei suspectați de atitudini antisovietice sau de origine socială dușmănoasă în scurt timp urmau să fie supuși exterminărilor NKVD-iste.

Un grup de partizani lituanieni. Juozas Lukša-Daumantas (primul din stânga) și camarazii săi, 1950-1951

În situația când atrocitățile sovietizării forțate doar se înmulțeau, partea activă a societății lituaniene a decis să lupte cu armele în mâini pentru a-și apăra libertatea. De remarcat că majoritatea celor înrolați în detașamentele de rezistență armată, în perioada anilor 1944-1953, erau născuți și educați în Lituania liberă, având drept exemplu lupta pentru independență din perioada anilor 1918-1920 și fiind determinați să-și apere patria, la fel cum au făcut-o străbunii lor.

Luptătorii lituanieni atacau instituțiile și unitățile armate sovietice

Această opțiune era dictată și de resentimentul că în iunie 1940, atunci când Rusia Sovietică a ocupat pentru prima dată Lituania, nu s-au întreprins acțiuni armate de apărare pentru a respinge agresiunea sovietică. Astfel, circa 4% din populația Lituaniei au fost antrenate direct sau indirect în trupele de rezistență armată antisovietică și doar o mică parte din cei plecați în pădure era reprezentată de militari de profesie. Unitățile mari de luptă erau conduse de tineri ofițeri, iar cele mai mici aveau în fruntea lor țărani, profesori școlari, elevi de liceu, care făcuseră doar serviciul militar obligatoriu sau care nu aveau o pregătire militară.

Prima etapă a luptei de rezistență armată anticomunistă în Lituania cuprinde perioada între iulie 1944 și mai 1946, caracterizată de încrederea partizanilor lituanieni într-o proximă victorie și marcată prin cele mai crâncene confruntări armate. Luptătorii lituanieni atacau instituțiile și unitățile armate sovietice, dezarmau și desființau grupurile de colaboraționiști angajați din rândul localnicilor, eliberau persoanele arestate, lichidau listele de mobilizare și registrele cu privire la rechiziții, datorii etc. Cu toate acestea, pierderile umane au fost enorme: în 1944-1945, circa 10 000 de luptători din rândul unităților de partizani lituanieni au fost uciși, fapt care i-a făcut pe liderii unităților de partizani să schimbe tactica de luptă.

O acțiune armată exponențială pentru detașamentele lituaniene de rezistență a fost întreprinsă la mijlocul lunii decembrie 1945 contra organelor administrative și a garnizoanei sovietice dislocate în localitatea Merkinė, în apropierea râului Neuman. Print-un atac coordonat de Adolfas Ramanauskas-Vanagas, la care au participat câteva detașamente, partizanii le-au venit în ajutor camarazilor capturați de NKVD-ul sovietic. După o zi de lupte crâncene, partizanii s-au retras din orășel, sub presiunea tehnicii de luptă concentrată de sovietici în această regiune pentru a contracara atacul lituanienilor.

„Suntem încă aici, suntem în viață…”

Cea de-a doua perioadă a războiului (mai 1946 – noiembrie 1948) s-a desfășurat sub incidența deciziei conducătorilor armatei lituaniene de a evita confruntările de proporții. Unitățile de partizani au fost împărțite în grupuri mici, s-au construit buncăre adaptate pentru o strategie de luptă conspirativă, ascunzișurile fiind amenajate în hambare, pe malurile râurilor, sub depozitele de legume, în păduri, sub rădăcinile copacilor, sub case de locuit. Pentru camuflarea lor erau folosite crengi de copaci, iarbă cosită, iar intrările în buncăre erau făcute prin sobe și fântâni părăsite. În aceeași perioadă a fost constituit comandamentul unit al mișcării de rezistență, efectivul partizanilor lituanieni menținându-se aproximativ la 4 000 de luptători. Structura unităților militare de partizani a luat o forma permanentă; s-au stabilit legături cu țările occidentale.

Adolfas Ramanauskas-Vanagas, alias „Șoimul”, 1947

Etapa a treia a mișcării de rezistență armată în Lituania (noiembrie 1948 – mai 1953) a fost cea mai dificilă perioadă a mișcării de rezistență, cu aproximativ 2 000 de combatanți, care au continuat lupta contra ocupației sovietice și au reușit să unească forțele patriotice ale Lituaniei într-o organizație comună a rezistenței militare și politice. Cele mai considerabile eforturi au fost îndreptate spre consolidarea unei autorități naționale, capabile să întrețină dezvoltarea conștiinței naționale și civice a poporului lituanian, cu scopul de a păstra încrederea în victorie și pentru a putea spune: „Suntem încă aici, suntem în viață…”

În primii ani, mișcarea de rezistență antisovietică a poporului lituanian a avut un caracter spontan, acest proces nu era coordonat de un stat major comun. De obicei, oamenii din aceleași sate sau din aceleași regiuni, după retragerea în păduri, au format detașamente de partizani care, în cele din urmă, au constituit unități mai mari. Ulterior, conducătorii unităților de partizani și organizațiile clandestine care funcționau în orașe au înțeles necesitatea creării unei autorități, care urma să elaboreze o strategie comună de luptă, să le reprezinte și să le asigure sprijinul din străinătate. Primele încercări însă nu au avut succes.

În perioada anilor 1945-1946, au fost arestați membrii Comitetului de Eliberare a Lituaniei, ai Uniunii de Partizani din Lituania, ai Armatei Lituaniene a Libertății și ai Consiliului Național al Lituaniei. Prin eforturile conjugate ale tuturor unităților de partizani și ale organizațiilor clandestine, în iunie 1946, au fost adoptate acte politice de importanță istorică – Legea privind înființarea Mișcării Generale Democratice de Rezistență și Declarația organului politic principal – Comitetul Suprem pentru Renașterea Lituaniei.

Autor: Virgiliu Bîrlădeanu, cercetător științific, Institutul de Istorie

(va urma)

* text elaborat în cooperare cu Centrul de Cercetare a Genocidului și Rezistenței din Lituania

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here