Esența unui fenomen de necuprins. La 30 de ani de la trecerea în eternitate a lui Viktor Țoi

Moto: În fiecare piesă compusă de el exista măcar o singură frază de la care pur și simplu ți se ridica părul măciucă și te treceau fiorii. (Boris Grebenșcikov)

Interpretul, compozitorul și textierul Victor Țoi a decedat pe 15 august 1990, acum 30 de ani, când se afla pe culmile celebrității, rămânând simbolul epocii sale într-un spațiu cultural în care și-a găsit obștescul sfârșit imperiul sovietic. Sfârșit la care opera sa, zic eu, a contribuit într-o măsură considerabilă…

Potrivit versiunii oficiale, liderul formației „Kino” a decedat într-un accident rutier pe șoseaua Sloka – Talsi (Letonia). Acum nu ne vom preocupa de detaliile acestei versiuni mai mult decât suspecte. Cert este că, la momentul morții, cântărețul, compozitorul, actorul, sculptorul, pictorul etc., etc., Victor Țoi, avea doar 28 de ani.

Legenda

V. Țoi era liderul formației de muzică rock „Kino” și a devenit legendar încă în timpul vieții sale. Amploarea renumelui său în domeniul cântecului e fără precedent în fostul spațiu sovietic. Deși a avut ca predecesori și contemporani niște cantautori de excepțională notorietate – Bulat Okudjava, Vladimir Vîsoțki, Boris Grebenșcikov („Akvarium”), Andrei Makarevici („Mașina Vremeni”), Veaceslav Butusov („Nautilus Pompilius”), Iuri Șevciuk („DDT”) ș.a. – felul său de a fi și de a transmite mesajul către public era atât de original, iar impactul asupra ascultătorilor era atât de covârșitor, încât pe loc îți dădeai seama că ai în fața ochilor o personalitate incomensurabilă prin dimensiunea sa spirituală, de o seriozitate și un adevăr ce îți cutremurau ființa.

Multe s-au spus despre această personalitate marcantă a epocii sale, multe lucruri au fost publicate în ziare și cărți. N-o să ne preocupăm aici de retrospectiva acestora. Vrem să reproducem doar câteva amintiri despre el ale unor oameni care l-au cunoscut îndeaproape și care, cu trecerea timpului – noi știm că timpul le așază pe toate: rănile sufletești, suferința cauzată de moartea prematură, dar și adulația exagerată –, au mai aruncat încă o privire spre cel care le-a fost colaborator în lumea artelor, stea călăuzitoare în viață sau, pur și simplu, prieten de nădejde, omenos și modest. Unii dintre ei nu conștientizau întreaga măreție a personalității pe care o au alături, alții erau perfect conștienți de unicitatea și vigoarea fenomenului care se numea Victor Țoi.

Fanii îl cinsteau ca pe un semizeu, ca să nu zic mai mult, și în anul 2013, la Barnaul, i-au ridicat un monument. De asemenea, au reușit să salveze de la distrugere renumita „Kamceatka” din Sankt Petersburg – unde lucra în calitate de fochist și organiza împreună cu prietenii săi concerte rock, interzise pe atunci (anii ’80) de KGB – , transformând-o ulterior în Club-muzeu. Iar în 2014, în orașul său de baștină, Sankt Petersburg, a apărut un scuar ce-i poartă numele.

Peretele „Viktor Țoi”

Ca să-ți dai seama de amploarea fenomenului Victor Țoi ar fi destul să amintim că aproape în fiecare oraș din spațiul post-sovietic există câte un așa-zis „perete Viktor Țoi”, pe care apare numele cântărețului, sunt gravate diferite ipostaze și calificative legate de viața lui artistică, întotdeauna elogioase și neavând nimic comun cu onorurile venite de la oficialități. Iar Chișinăul nu este o excepție în acest sens.

Inscripții conținând acest nume pot fi citite până și pe cele mai înalte piscuri ale munților Caucaz sau Altai. Dar complexitatea acestui fenomen desigur nu se reduce la aceste lucruri. De aceea cel mai nimerit ar fi să-i ascultăm piesele, dar și pe oamenii care au avut norocul să se afle, în virtutea profesiei sau a karmei lor, judecați și singuri, în anturajul celebrului muzician.

Ar mai fi de adăugat în acest context că în prezent chitariștii formației „Kino” Iuri Kasparian (solo, chitară electrică), Aleksandr Titov, Igor Tihomirov (ambii chitară bas) și fiul lui Viktor Țoi, Aleksandr, muzician și el, organizează în diferite orașe concerte, cu acompaniament orchestral, pe baza pieselor remixate ale regretatului cantautor. Este de remarcat că acestea se bucură de un succes enorm, desfășurarea lor fiind programată pentru multe luni înainte.

Boris Grebenșcikov, cântăreț de muzică rock:
„Nu este adevărat că eu am fost acela care l-a descoperit pe Țoi publicului larg. Pentru prima dată l-am întâlnit pe Vitea din întâmplare, într-un tren suburban, prin 1981. Deși avea 19 ani, era deja un muzician bine format. Mi-a cântat atunci, acompaniindu-se la chitară, câteva piese. Erau de o naivitate absolută, dar simțul limbii, jocurile de cuvinte anunțau un mare cantautor. Era un geniu absolut al expresiei lapidare, al mesajului sincer și clar. În Rusia nimeni nu scria așa ca el. Încă de pe atunci, când era un june, i-am spus: «Generația mea va trece în curând în umbră, iar voi veți deveni principala trupă muzicală din țară».”

Deși era destul de zgârcit la vorbă, era înțelepciunea întruchipată încă din anii tinereții. Scrisul lui era ideal de simplu. În fiecare piesă compusă exista măcar o singură frază de la care pur și simplu ți se făcea părul măciucă și te treceau fiorii. O forță nestăvilită emana din versurile și aranjamentul pieselor sale. Au un mesaj atât de puternic încât îl simți la nivel organic. Acel adevăr e valabil și astăzi. Muzica lui Țoi e ca un izvor de apă sfințită, iar apa sfințită rămâne întotdeauna proaspătă.
***
Grigori Gurianov (Gustav), n.1961 – m.2013, membru al formației „Kino” (percuție și clape), pictor: „Politica nu ne interesa deloc. Însă piesele lui Victor conțineau un mesaj atât de universal încât fiecare putea găsi ceva pentru sine. De pildă, piesa „Peremen!” (Ne dorim schimbări!) avea un mesaj pur filosofic, a fost compusă până la reformele lui M. Gorbaciov. Chiar și așa, toți asociau acest slogan cu „Perestroika”, el devenind un simbol al timpurilor noi și al luptei cu nedreptatea regimului sovietic.

Vitea avea un talent sclipitor, de excepție. Și piesele sale sunt geniale. Întreaga sa activitate artistică este de o sinceritate dezarmantă, dar și de o maturitate covârșitoare. Cât privește talentul de actor al lui Țoi, cred că acesta și l-a realizat pe deplin. De obicei, îi considerăm mari actori pe artiștii care reușesc să creeze un anumit mister al rolului sau să intre cât mai autentic în pielea unui anumit personaj. Cu Viktor situația era total diferită. De pildă, Bruce Lee în toate filmele sale este Bruce Lee. Așa e și Țoi: nu se dezminte niciodată.”
***
Serghei Soloviov, regizorul filmului „Assa”, cel ce i-a adus celebritate cântărețului: „Viktor era o personalitate închisă, nu avea încredere în oricine, era tare scump la vorbă. Era un oriental tipic. De parcă ar fi fost o sculptură, de nepătruns în măreția sa. Câteodată îi mai ascult și acum piesele și de fiecare dată câte ceva mi se revelează. Și îmi întăresc convingerea că este un poet mare, serios și unic în felul său. Un poet muzical. Îmi vine să-l compar cu Osip Mandelștam. Cu timpul, încep să-i descopăr mai bine misterul și-mi dau seama că este un fenomen mare, de-a dreptul grandios, lucru pe care în timpul vieții sale nu-l înțelegeam deloc.”
***
Multe s-ar putea adăuga la cele spuse, însă nu poți să cuprinzi necuprinsul. Important e însă ca fiecare să-și rezerve timp, măcar din când în când, să asculte o muzică însuflețitoare, care să-l ajute la igiena sufletului. Iar Victor Țoi a creat o operă care, în esența sa, este capabilă să-i ridice din genunchi pe cei căzuți și să le dea elan celor însetați de tot ce este sfânt și măreț, oferindu-le un ideal de demnitate și libertate interioară.