„Când pot să-mi văd nepoții?”

660
0

Legătura dintre nepoți și bunici este una dintre cele mai strânse, mai ales la noi, unde generații întregi de copii au crescut alături de bunici. Totuși, de multe ori bunicii și nepoții sunt înstrăinați, iar motivele pot să fie justificate în unele cazuri, iar în altele sunt de-a dreptul banale.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Elena (pseudonim) nu și-a văzut nepoata de când aceasta a împlinit nouă ani. Până la cinci ani, fetița a crescut cu bunica, după aceasta s-a mutat cu mama ei în Italia, de unde a comunicat cu bunica la telefon sau prin Skype. Însă legătura s-a pierdut, iar Elena nu și-a mai văzut și auzit nepoata de cinci ani. Pe atunci, fiul Elenei era plecat în Italia cu nora sa pentru a-și câștiga existența și pentru a-i asigura copilei lor un viitor decent.

Un cadou de la Dumnezeu

Elena a îngrijit de nepoata sa până la cinci ani. Aceasta își amintește cum îi împletea cosițe, îi citea povești și o lua peste tot cu ea. „Pe ea o aveam. Fiul și cu nevastă-sa veneau rar acasă. Nu voiau să cheltuiască bani. Și de când moșneagul mi-a murit, doar cu ea mă mai luam și nu-mi era urât. Mă uitam la ea ca la un cadou de la Dumnezeu”, povestește femeia.

Când nepoata sa avea patru ani, tatăl acesteia a decedat la locul de muncă în Italia. A fost un accident care s-a soldat cu moartea a trei oameni. Elena își amintește cu tristețe în voce despre acea perioadă. „A fugit de aici pentru o viață mai bună, dar nu s-a mai întors”, menționează Elena cu vocea tremurândă.

Golul dorului

După toate rânduielile, nora Elenei i-a spus că, cel mai probabil, o va lua pe fiica sa în Italia. Elena s-a conformat cu ideea. Înțelegea că e pentru binele nepoatei și nu avea să-i stea în cale, iar peste un an și câteva luni, aceasta era deja la mama sa, într-un oraș din nordul Italiei. „Tare greu m-am obișnuit să trăiesc fără ea. Am simțit un gol în suflet. Și casa era pustie, și ograda”, spune Elena.

Vreo patru ani au vorbit zilnic pe Skype, se vedeau și vorbeau. Pe urmă, nora Elenei s-a recăsătorit. Apelurile pe Skype s-au rărit, iar la un moment dat, aceasta nu și-a mai putut suna nora și nepoata. A fost blocată și pe rețelele de socializare. „Nu știu de ce a procedat așa. Parcă nu ne-am certat cu ea, parcă nu am supărat-o cu nimic. Are viața ei, eu înțeleg asta. Dar de nepoată mi-i dor. Tare mi-i dor”, se destăinuie femeia.
Elena își dorește cu ardoare ca nepoata sa să-și amintească de bunica ei, și poate, peste ani, va fi curioasă să-și cunoască rudele și o va căuta.

* * *
Asemănătoare cu povestea Elenei este și istoria Anei (pseudonim). Ana este bunică a patru nepoți, însă pe doi dintre aceștia i-a văzut doar de câteva ori de când s-au născut, și doar prin apelurile video. Unul dintre nepoți are acum 16, iar celălalt – 11 ani.

Divorț de soț și de copii

Înstrăinarea dintre Ana și cei doi nepoți ai ei vine de la fiul acesteia. Cu mulți ani în urmă, Ana a divorțat de soțul ei, iar fiul ei nu a putut să accepte și să se conformeze cu această decizie. „El a fost întotdeauna mai apropiat de tatăl său (soțul Anei). Pentru divorț, m-a găsit pe mine vinovată și a început să se îndepărteze de mine.”

Pe atunci, fiul Anei era student la Iași. Acolo a rămas după ce a terminat facultatea. S-a căsătorit și are doi băieți. Mama sa nu a fost invitată la nuntă. Vorbesc doar de câteva ori pe an, la telefon. Fostul ei soț s-a mutat și el la Iași, la fiul lor.

Ana povestește că a încercat să repare relația dintre ea și fiul său, să țină legătura, să îl vadă pe el și pe nepoți. „L-am invitat de multe ori în ospeție. Îi văd doar pe odnoklassniki și pe facebook, și pe el, și pe soția sa, și pe nepoți. Cel mai mare seamănă cu el, iar cel mai mic – cu nora mea”, surâde Ana.

„Orice om trebuie să-și cunoască bunicii”

Își dorește foarte mult să comunice cu copiii și cu nepoții ei. Îi urmărește pe rețelele de socializare și i se umezesc ochii când vede cât de mari au crescut nepoții, și ea nu i-a văzut niciodată în realitate. „Îmi pare rău că băiatul meu nu vrea să mă știe. Parcă nu am făcut diferențe între copii și nici nu am avut preferințe. I-am iubit pe toți egal, și m-am străduit să le asigur un viitor. Poate am greșit undeva și nu îmi dau seama încă, dar cred că orice om trebuie să-și cunoască bunicii”, conchide Ana.

Ca și Elena, Ana speră că, atunci când vor mai crește, nepoții vor dori să-și cunoască bunica. Cel mai mult îi pare rău de faptul că s-a obișnuit cu depărtarea, însă mai așteaptă ziua în care se vor întâlni cu toții, vor uita de certuri și vor petrece timpul ca o familie.

Comportamentul față de nepoți, mai indulgent, mai permisiv și mai afectiv

Psihologul Ștefan Popov explică unele cauze pentru care părinții aleg să-și îndepărteze nepoții de bunici. Acesta motivează acțiunile părinților atât pe dimensiunea unor norme educaționale, sociale și culturale, cât și pe dimensiunea unor încărcături afective traumatice. Iată câteva cauze explicate de Ștefan Popov:

1. Părinții doresc să le ofere copiilor un alt model educațional, decât modelul în care au fost educați de propriii părinți. Consideră că metodele educaționale clasice ale bunicilor nu sunt relevante și sănătoase pentru copiii lor, respectiv, limitează accesul către bunici.

2. Adesea, unii părinți pot fi mai austeri în educația copiilor, la fel ca și părinții lor care au fost mai severi în educația lor, dar față de nepoți se comportă cu mult mai indulgent, mai permisiv și mai afectiv. Acest lucru le trezește părinților o stare de neînțelegere, de frustrare și de nedreptate. De ce cu noi s-au comportat atât de sever, iar cu nepoții sunt atât de afectivi? Unii părinți pot simți o formă de gelozie pe această situație, și ca oricare formă de gelozie, conștientă sau nu, apare dorința de control al interacțiunii și al comunicării față de persoanele implicate în triunghiul geloziei.

3. În aceeași situație, când părinții sunt mai severi, iar bunicii sunt mai indulgenți, unii părinți au frică să nu piardă controlul și autoritatea asupra copilului sau să piardă afecțiunea lui, copiii preferând să se refugieze la bunici, să afirme că își iubesc mai mult bunicii și să nu mai asculte de imperativele părinților, respectiv, din aceste temeri, părinții limitează accesul copiilor la bunici.

4. Situația cea mai gravă este atunci când părinții doresc să-și pedepsească propriii părinți cu limitarea accesului la nepoții lor, iar motivele pot fi extrem de variate, dar, neapărat, cu o încărcătură afectiv-traumatică încă din perioada propriei lor copilării și a relațiilor defectuoase și toxice cu părinții. Accesul la nepoți poate deveni un instrument de răzbunare, de nevalidare, de manifestare a furiei sau a disprețului față de părinții bunici.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here