Procuratura Generală anunță printr-un comunicat de presă emis azi, 18 august 2020, că a luat act de materialul jurnalistic, intitulat „Greșeala procurorului Vinițchi” (https://gazetadechisinau.md/2020/08/04/greseala-procurorului-vinitchi ), realizat de săptămânalul „Gazeta de Chișinău” și a dispus inițierea unei cercetări de serviciu în privinţa procurorului din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, delegat în PCCOCS, vizat în articolul respectiv.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit comunicatului, de asemenea, „vor fi supuse controlului cauzele penale la care se face referire în materialul jurnalistic, concluziile acestui control urmând a fi implementate cu imparțialitate şi fără întârziere”.
„Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu imparţialitate şi independenţă. În cazul în care faptele prezentate se vor confirma, vor fi luate măsurile legale în consecință”, mai scrie în comunicatul Procuraturii.
Amintim că „Procurorul Pavel Vinițchi din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS) a lăsat în libertate un tânăr învinuit de trafic de droguri, deși pe numele acestuia exista un mandat de arestare. Acuzatorul a fost cel care a insistat asupra mandatului de arestare și a întocmit proces-verbal de reținere. Bărbatul învinuit, Anton Zaharov, susține că Pavel Vinițchi ar fi extorcat de la el drept mită 15 mii de euro și că l-ar fi lăsat să plece ca să aducă banii. Pe de altă parte, omul legii susține că este victima unei campanii de denigrare”, scrie în GAZETA de Chișinău.
Despre rezultatele controlului de serviciu, Procuratura va informa suplimentar.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE