„Pe ce au pus mâna rușii nu mai dau înapoi”

Duminicile echipei noastre redacționale, în afara faptului că promovăm și difuzăm ziarul, sunt interesante prin contactul direct cu lumea din centrele raionale, cu oamenii din sate care vin la piață să-și vândă produsele agricole sau să le procure, să mai schimbe o vorbă, două pentru a afla ce e cu politica asta atât de neînțeleasă, de ce se ceartă deputații, cum vom ieși din criză și din pandemie etc.

Iar cum degrabă vin și alegerile, sinceritatea și curiozitatea unor interlocutori sunt la cote maxime, iar interesul pentru ceea ce se mai întâmplă în societatea noastră devine deosebit.

„25 de ani de pușcărie de la tovarășul Stalin”

Duminica trecută, am ajuns la Criuleni și la Vadul lui Vodă, două orășele de pe malul drept al Nistrului. La una din cele două mici piețe din Criuleni, prima la care ne-am oprit, suntem apostrofați de un reprezentant în vârstă al celor care „ne-au eliberat”, probabil un fost „aparatcik”, un bărbat înalt, uscățiv, de vreo 80 de ani.

De fapt, chiar el se prezintă ca „vechi kaghebist”. Ne vede împărțind ziarul nostru și îl indignează la culme titlul din pagina 1, din 26 iunie. „Ce înseamnă asta?! – «80 de ani de ocupație»?! „Pentru asta ați fi fost închiși pentru 25 de ani de către tovarășul Stalin!”, strigă tipul în rusă. Este foarte nemulțumit și își caută susținători între puținii oameni care s-a întâmplat să fie martori ai incidentului, dar fără succes. Un gust amar ne răvășește, iar încercarea noastră de a-i explica ceva acestui cetățean este zadarnică.

După această întâlnire inopinată cu „fratele mai mare”, remarcăm căldura deosebită cu care ne tratează în discuții oamenii simpli, țăranii noștri care și-au adus produsele la piață din grădina de pe lângă casă, toate crescute cu munca lor, la prețuri rezonabile, pentru că precupeții lipsesc și nu are cine să le dubleze costul, ca la Chișinău.

Puținii cumpărători veniți la piață sunt amabili și ei și nu ne rămâne decât să vă transmitem ce am mai discutat și cu unii, și cu alții, pentru a vă reda o altă atmosferă, cea a muncii oneste, a răbdării și omeniei acestui popor obișnuit să rabde și să aștepte timpuri mai bune.

„Dodon e un mincinos”

Vasile, 47 de ani, din Mașcăuți, lucrează casier la benzinărie și nu este prea mulțumit de salariul pe care îl primește. Soția lui este bucătăreasă și au patru copii. Este aproape sigur că nu se va duce la alegeri, „pentru că-s mulți bandiți”. „Avem nevoie să alegem în fruntea statului un om mai în vârstă, cu experiență de viață și cu gândul la popor, unul care să nu fure și să se gândească doar la propriile interese. Pentru a avea un asemenea om la putere, oamenii ar trebui să aleagă ca lumea, nu așa ca până acum”, afirmă el.

Mihai, 69 de ani, din Răculești, fost șofer, are o pensie de 1400 de lei. A parcat la poarta pieței mașina „Samara”, procurată în 2003, și este gata să discute cu „oameni de la Chișinău”. „Maia Sandu vorbește ce trebuie și cum trebuie. Dodon e un mincinos și nici nu vreau nici să-l văd, nici să-l ascult. Dacă dau de el la un post TV, schimb postul sau, în genere, închid televizorul.

Lumea devine tot mai săracă și mai săracă. Sistemele de irigare din zonă s-au distrus, dar era mai bine dacă ar fi fost păstrate. Tineretul fuge peste hotare. Hramul satului nu mai este ceea ce a fost. Case noi nu se mai construiesc. Înainte nu ne ajungeau terenuri de construcție, iar acum… În cele vreo 600 de case din sat abia de locuiesc vreo mie de locuitori. Dacă s-ar întâmpla o minune – să se facă Unirea, am scăpa de nevoi. Mai multă lume crede acum în Unire și consideră că aceasta e calea noastră cea dreaptă”, afirmă pensionarul.

„Nu se schimbă degrabă nimic”

Paulina, 68 de ani, din Criuleni, are o pensie de 1200 de lei și mai câștigă, timp de vreo lună, din vânzările de la piață, circa 1000 de lei. Are doi copii și patru nepoți și ne spune că Republica Moldova nu poate exista ca stat independent.

Eugenia, 62 de ani, din Slobozia-Dușca, fostă contabilă, are trei copii, două fete și un băiat. Se plânge că dă produsele agricole aproape pe degeaba, pentru că lipsesc cumpărătorii. „O să trăim bine când o să dispară banditismul și corupția. Nu noi l-am ales pe Dodon. Au venit cei de peste Nistru și l-au votat. Sora mea, care locuiește dincolo de Nistru, mi-a povestit cum au venit și i-au propus 20 de dolari, ca la mulți alții. Și acum au să vină și au să voteze, o să vedeți”, relevă ea.

Elena, 47 de ani, din Zolonceni, fostă bucătăreasă, cu o pensie de invaliditate de 1145 de lei, ni se destăinuie că pensia nu-i ajunge nici de medicamente. Vinde la piață câte ceva, pentru că și soțul, și fiica sa sunt invalizi. „Nu se schimbă degrabă nimic. Șor ar trebui să câștige alegerile. Chiar dacă a furat, mai face câte ceva și pentru popor, mai dă la lume. Așa făcea și Kotovski: lua de la cei bogați și dădea la cei săraci…”, conchide Elena.

La piața din Vadul lui Vodă, și aceasta micuță, dar cu mai mulți cumpărători, am discutat cu vânzătoarele de produse agricole, majoritatea femeilor fiind din Transnistria.

„Vor da toate satele de peste Nistru la ruși dacă nu-l vom vota pe Dodon”

Valentina, 56 de ani, din Pârâta, bucătăreasă, ne spune că autoritățile de la Tiraspol nu le permit să lucreze pământul „de la cote”. Îl arendează pentru 500 de lei și se mulțumesc și cu atâta. „Pe ce au pus mâna rușii nu mai dau înapoi. Pământurile noastre nu sunt ale noastre. Chiar și orașul Tighina nu-l mai întorc”, precizează Valentina.

Elena, 75 de ani, din Pârâta, cu o pensie de 2000 de lei, a crescut șapte copii, iar soțul i-a murit cu 34 de ani în urmă. Își vinde și ea „marfa proprie” și ne declară că la alegeri nu se va duce, pentru că și-a pierdut încrederea în conducere”.

Ana, 55 de ani, din Doroțcaia, fostă muncitoare, invalidă cu o pensie de 1800 de lei, a văzut războiul din 1992 și se bucură că a rămas în viață. Are un fiu care s-a stabilit în Germania, iar „soțul suferă cu inima”. „Chișinăul face cu noi ce vrea, nu ne apără de nedreptățile celor de la Tiraspol. Pe la noi se vorbește că vor da toate satele de peste Nistru, care-s în jurisdicția Republicii Moldova, la ruși, dacă nu-l vom vota pe Dodon”, se plânge Ana.

Liuba, 70 de ani, din Corjova, fostă colhoznică, cu o pensie de 1600 de lei, a crescut o fată și un băiat. Fiul, care a rămas cu ei, stă cu toată familia sa în casa părintească, iar ea cu moșul – într-un sărăieș, că le ajunge deja.

Svetlana, 54 de ani, din Pârâta, operatoare, a născut unicul ei copil în anul 1992, pe 1 iulie. Războiul era în toi și a ajuns cu mare greu la maternitatea din Chișinău. „După ce am născut, nu-mi dădeau drumul acasă, dar am revenit, că nu aveam unde mă duce, chiar dacă războiul continua”, precizează Svetlana.