Fustangiul

Că zile bune ajunsese la bătrânețe acest Iordache! Se tot împiedicau de dânsul pe hudițele satului, că, de beat ce era, putea să cadă sub un gard și să sforăie acolo până-și venea în fire.

Când l-am cunoscut eu, trăia singur în casa lui de zeci de ani lăsată în paragină. Nevasta i-a murit pe la șaizeci de ani și l-a lăsat singur cu patru copii. E adevărat că niciunul nu mai trăia în sat. Care era plecat la Moscova, care învăța pe undeva.

Un terchea-berchea din tinerețe

Nu știa Iordache nimic despre dânșii. Nici măcar cum îi chema și câți ani au. Pentru că, de tânăr, a fost un terchea-berchea. Lucra ocazional pe ici, pe colo, iar banii agonisiți nu-i aducea în casă nevestei și copiilor, ci-i cheltuia prin crâșme și muieri.

Frumos bărbat a fost în tinerețe Iordache, dar cam hăbăuc. L-au însurat părinții mai mult cu de-a sila. Trecuse de treizeci și nici de gând să se ogoiască, vă spun din muiere în muiere umbla.

Se anina și de fetișcane tinere, și de la cele măritate nu se da în lături, încât, din astă pricină, mânca niște bătăi soră cu moartea. Abia de-l scotea mamă-sa din daravele.

Maică-sa îl scotea din toate încurcăturile

Poți spune că din casa lor nu ieșea Baba Dunea, vrăjitoarea satului. Vrăji nu făcea femeia, dar lecuia cu ierburi și-și cunoștea bine meseria, încât deseori, în cazuri mai dificile, se sfătuia cu dânsa și medicul de la spital.

Uite că, după o asemenea bătaie, l-au și însurat pe Iordache. „Va avea nevastă, copii și se va astâmpăra”, îi lămurea pe toți mama lui Iordache.

Mireasa era din satul vecin, fiica unor prieteni de-ai lor. O botezaseră chiar părinții lui Iordache, așa că și finuță le era. Cuminte și cumsecade fata, rușinoasă, harnică și mai ales frumușică.

Era înalt și frumos Iordache

I-a plăcut lui Iordache și fetei îi căzuse bărbatul cu tronc la inimă. Pentru că tare arătos era – înalt, cu păr roșcat și ochi verzi, ba mai era și glumeț de fire. La un an, s-a născut Isaie, care purta numele bunelului, apoi, la diferențe mari, au apărut și ceilalți.

În primul an, se mai ținea el de casă și gospodărie, dar pornise să-l cam plictisească nevasta și ochii lui imediat au început a căuta altele. Nu mai dormea pe acasă, umbla pe aiurea, sărea din pat în pat, că i se dusese vestea în tot raionul.

De multe ori, Larisa se trezea în prag cu părinții vreunei fete, sedusă de bărbatul ei. De aceea și vă spun că ceilalți copii s-au născut la mari diferențe unul de altul. Iordache trăgea acasă doar când se ascundea de cineva sau venea ca să-și vină în fire după vreun scandal cu bătăi.

Părinții se bucurau că hăbăucul de Iordache avea cel puțin urmași

Și atunci îi făcea Larisei un copil, să aibă și ea ocupație, să uite de dânsul. Dacă nu ar fi fost părinții lui Iordache, cu greu s-ar fi descurcat nevasta. Dar aceștia, simțindu-se vinovați, ar fi făcut orice ca s-o ajute.

Pensiile lor se duceau la Larisa, ce mai vindeau din gospodărie tot acolo mergea. Nu mai zic că aveau grijă de nepoți și se bucurau într-un fel că hăbăucul de Iordache avea cel puțin urmași.

Multe și de toate a avut Larisa în căsnicia ei cu Iordache. Bunăoară, s-a trezit într-o dimineață cu un copilaș, un nou-născut, lăsat pe pragul casei. L-a luat de acolo femeia și a început a îngriji de dânsul.

Avea și ea un pruncușor de vreo două luni, așa că-i alăpta pe amândoi și se gândea doar când va trage bărbatu-său pe acasă să-i spună a cui este și ce planuri are cu pruncul acesta.

A ieșit până la magazin și s-a întors peste jumătate de an

Iordache a venit când copiii se târau deja prin casă. Unul avea nume, celălalt, străinul, încă nu purta niciunul. Când se adresa Larisa feciorului ei, amândoi pruncii întorceau capul și se îndreptau spre dânsa.

Îl îndrăgise nevasta și pe cel străin. „Dacă nu vine maică-sa până să împlinească anul, îl înfiez, cu acte în regulă să fie!” Dar n-a apucat să se întâmple și aceasta, că au venit părinții fetei și și-au luat nepotul acasă.

„Dacă nu vine maică-sa, îl înfiez!”

Altă dată, a ieșit din casă Iordache până la magazin să cumpere pâine și s-a întors peste jumătate de an. La costum și cravată, la braț cu o tinerică era. „Lariso, am venit să divorțăm. Oricum nu trăim împreună.” Femeia tot atunci a trimis un copil după bunei. S-a adunat toată mahalaua la acel spectacol. Luase Isaie, tatăl lui Iordache, un harag și cum lovea așa lovea în fecioru-său.

Mai greșea omul adresa și nimerea și în mireasa lui. Băiatul cel mai mare al Larisei i-a adus în grabă bunelului furca din grajd: „Ține, tataie, că asta-i mai bună!”.

După întâmplarea asta nu s-a arătat Iordache prin sat mai mulți ani. Veneau zvonuri de peste tot despre dânsul și „nevestele lui”. Larisa n-a divorțat însă, îl iubea cu patimă pe cel care-i cășuna atâta rușine și durere.

S-a dus la socrii Larisei s-o ceară de nevastă

Îi creștea copiii și nu le permitea în fața ei sau a buneilor să-l vorbească de rău. „Nu ascultați ce spune satul, sunt oameni răi și fac păcate mari când îl judecă pe tatăl vostru.”

De cum au început copiii să învețe la școală, Larisa s-a angajat infirmieră la spitalul din sat. Instituția asta deservea mai multe localități. Ageră la minte și descurcăreață era nevasta. Tot unde era nevoie punea și ea umărul. Pentru că într-un spital mereu nu ajung oameni.

Se întâmpla uneori să rămână Larisa mai mare peste toți, dacă medicii aveau chemări de urgență sau se îmbolnăvea vreo soră medicală. Dacă a văzut șeful spitalului că se pricepe femeia la multe lucruri – schimba pansamente, făcea injecții, lucra cu copiii în convalescență, a sfătuit-o să facă niște cursuri la spitalul raional, ca s-o poată angaja în calitate de soră medicală în spital.

Ar fi fost de folos la spital, și salariul Larisei ar fi fost altul. Bătrânii se mândreau cu nora lor. Și rudele de pe bărbatu-său o așezau la loc de cinste la toate petrecerile familiei. Așa s-a întâmplat că un vădăoi din mahala ar fi vrut s-o ia de nevastă și nu s-a adresat Larisei, dar s-a dus la socrii ei.

Cum să le explice că-l iubește pe Iordache?

„Bădiță Isaie, ce-ai zice dacă m-aș însura cu nora matale? E singură de atâția ani și e femeie tânără încă, ar putea să-mi nască și mie un copil. Știi că nevastă-mea a fost bolnavă?” „Eu nu-s împotrivă, cum va zice Larisa, așa o să fie. Te rog doar să nu-mi obijduiești nepoții.”

N-a vrut Larisa să se mărite, cu toate că o presau din toate părțile, rudele, măhălenii, chiar și părinții ei. „Destul, fato, să-l aștepți pe nemernicul de bărbatu-tău, prinde și tu vreo câțiva ani de fericire! Ești tânără, frumoasă, deșteaptă.”

Până și copiii o îndemnau: „Încearcă, mamă, nenea Colea e cuminte și n-o să ne fie mai rău cu dânsul!”. Dar cum să le explice ea că-l iubește pe Iordache, așa nemernic și fustangiu cum este, și că alt bărbat nu-i este scris să aibă.

În sfârșit, a venit netrebnicul acasă

„Dacă n-a divorțat până acuma, la sigur că într-o zi va veni acasă”, de multe ori se gândea Larisa. Și a dat Domnul că, într-o iarnă, pe la miez de noapte, strigă cineva la poarta lor. Iese Isaie, feciorul cel mai mare al Larisei, și se întoarce în casă cu un bărbat, vai și amar de chipul lui!

Nebărbierit, cu o barbă lungă și încâlcită, nespălat de luni de zile, că li se întorcea stomacul pe dos. Nu l-au recunoscut, dar era tatăl lor și soțul Larisei. În sfârșit, venise netrebnicul acasă…

În acel moment, Iordache nu mai avea părinți. Se odihneau amândoi, alături, în cimitirul satului. Așa că Larisa chiar a doua zi a chemat vreo două femei din sat de au făcut ordine în casa moșnegilor și l-au mutat pe Iordache cu traiul acolo.

După moartea mamei, copiii pleacă în lume

Pesemne că suferea bărbatul de ceva că, până în primăvară, n-a ieșit din casă. Îi duceau copiii de mâncare, o dată pe săptămână îl scăldau, dar în restul timpului era mai mult singur. Vecinii nu-i treceau pragul, rar de tot se ducea și Larisa, că nu mai aveau ce-și spune.

În timpul săptămânii, era femeia la spital, iar sâmbetele, duminicile se ducea să-și vadă părinții, bătrâni și ei de azi pe mâine. Dar a murit Larisa înaintea lor, de inimă, într-o noapte, în somn.

După moartea ei, copiii au plecat în lume care și încotro…