„M-a zdruncinat moartea lui Paul Goma”

819
0
Poetul Șerban Foarță Timișoara
Poetul Șerban Foarță Timișoara

Interviu cu poetul Șerban Foarță, Timișoara

– Care dintre cuvintele ce denumesc dușmanul nr. 1 al omenirii din anul de grație 2020 vă pare mai potrivit – „Coronavirus”, „Coroană” sau „Covid”? Sau le folosiți pe toate?

– Încerc să nu fac uz de ele. Îmi repugnă. Şi totuşi, eu am scris, recent, acest catren apotropaic: „Lupta cu marile molime/ câştigă-se doar à la Pyrrhus;/ mai bine roagă-te: „Noli me/ tangere, domnule Virus!”.

– Vă interesează cifrele? De exemplu, 2 și 0, respectiv 2020, au vreo semnificație pentru Dvs.?

– Ca exerciţii de numerologie, dar nu fără un dram de scepticism. În fine… 0-ul ar fi vidul ca atare; care nu-i, însă, unul singur, avându-şi dublul, geamănul diadic, adică 2-ul: un co-vid! (Cât despre 2020, însă ca număr palindromic, printr-o simplă permutaţie a celor patru cifre, anume 2002, e un leitmotiv al „palindromanului” meu Roşul uşor e rozul iluzor.

Scară de Șerban Foarță
Scară de Șerban Foarță

– Perioada de izolare, din cauza pandemiei,  a fost una care v-a zdruncinat obișnuințele, certitudinile, așteptările?

– Eram şi înainte un tip aproape cazanier – aerului liber preferându-i spaţiile închise: biblioteca (nu, însă, foarte mult, căci suport greu singurătatea), vagonul-restaurant (când era încă practicabil) sau arsul gazului, aşa-zicând, „prin berării şi cafenele”.

– Când și de ce v-ați simțit zdruncinat, cu-adevărat?

– Când a murit Paul Goma. Motivele sunt, cred eu, evidente. A murit, asemeni lui Bălcescu, în indigenţă şi exil, tot mai uitat şi singur, departe de „ingrata-i patrie” (vorba lui Scipio Africanul). Nicio televiziune indigenă nu-şi va fi întrerupt programul indigest, din ignoranţă sau mitocănie… Ş.a.m.d.

– Timpul trece mai repede sau mai încet în anul Coroanei?

– Depinde de ceasornicul lăuntric, de cronometrul interior al fiecăruia din noi.

– Ce reușiți să faceți în vreme de molimă?

– Să, deocamdată, supravieţuiesc.

– „Molimă”, „ciumă”, „boliște” – ce cuvânt preferați?

– Molimă.

– Tot internetul a apreciat Distihurile Dvs. publicate pe facebook în ziua de 20 (iarăși 2 și 0) aprilie 2020: „Fiece zi de ieri spre azi, o zi e/ de scris cea mai amară poezie.// Ziua de azi, în pragul negrei seri,/ se pregăteşte-a fi o zi de ieri.// Cât de incertă, – ziua cea de mâine// tot va găsi, s-o mârâie, un câine,// fără să-i dea prin minte câinelui// că are-n nări mirosul mâinelui”. Ați transformat adverbul „mâine” în substantiv. Transformarea, în general, e provocatoare pentru Dvs., sau pur și simplu necesară?

– În cazul de faţă, necesară.

– Dacă în poezie căutați lucruri foarte complicate, mai ales la nivel de limbaj, în pictură vă înclinați spre o anume simplitate. Ce credeți despre simplitate?

„Răcoarea tunelului”, lucrare de Șerban Foarță
„Răcoarea tunelului”, lucrare de Șerban Foarță

– Răspund cu un vers de Mazilescu : „lecţia mea: o tu simplitate plină de respect”. În rest, e şi normal: ştiu să scriu versuri mult mai bine decât să plimb creionul pe foaia de desen.

– Stai acasă! – vă place sloganul? Și un alt slogan – Totul va fi bine. Cum le comentați?

– Primul frizează, oarecum, cinismul. Al doilea-i o vorbă goală.

– Din câte am putut afla, scrisul, cititul, pictura, cântatul la pian sunt îndeletnicirile Dvs. de bază. E posibilă pictura fără natură? Lectura fără foșnetul frunzelor? Poezia fără aer curat? Muzica fără păsări în copaci?

– Da şi nu… Dar, cât despre pictură, există „natura moartă”. Apoi, foşnetul frunzelor (galbene, roşii, verzi) aduce cu acela al paginilor cărţii. În fine, aerul curat (tot mai… murdar !) nu-i e indispensabil poeziei (a se vedea Bacovia sau Verlaine), nici trilul păsărilor – cantoului nostru.

– În această primăvară era stabilit să mergeți la Salonul de Carte de la Paris, unde urma să lansați cărțile „L’hiver est un verbe” și „ABC D’ AIR”, Colecţia BUCUREŞTI-PARIS, Opt cărţi de poezie pentru Franţa, seria 2013, ediţia A 2-A, ambele apărute la Editura Vinea. Cum v-ați depășit tristețea de a nu fi mers la Paris? Unde și când vor fi lansate aceste cărți? Unde veți merge în primul rând, după sfârșitul carantinei?

– „Cu piatră-n gură”, am văzut Parisul în 1991, la 49 de ani bătuţi pe muchie, în loc să-l văd la… 20, „la anii falnici, douăzeci” (fiind consemnat, de către regimul ceauşist, la domiciliu!). Venisem, la jumătatea lui octombrie, dintr-o ţară devastată (moral şi, uneori, şi fizic) de încă o mineriadă. Grisaille-ul Parisului era în ton cu cenuşiul României. Mi-a plăcut în capitala Franţei (pe care o ştiam din cărţi, „pe dinafară”), dar nu m-am bucurat prea mult, căci inima-mi era amară. – Cu Nicolae Tzone, prieten gentil şi bun coleg, urma să revăd Parisul de vreo încă patru ori, la rând. M-am fofilat de fiecare dată. Aş fi făcut-o şi în primăvară; dar mi-a luat-o înainte carantina… N-am regretat decât că „Cea fără-de-care”, alias Ildikolor, a ratat, vai, Parisul Franţei, în care, până azi, n-a pus piciorul…

– Vă mulțumesc mult pentru interviu și sper să ne oferiți noi poezii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here