Povestea lui Alexandru

976
0

Erau cinci copii în familie, Alexandru fiind cel mai mic. Tatăl lor lucra șofer în colhoz și era mai tot timpul ocupat. Mama copiilor, cam bolnăvicioasă fiind, mai mult prin gospodărie era – avea grijă de copii și de puțina avere pe care o agonisiseră timp de zece ani de căsnicie. Așa s-a întâmplat că se îmbolnăvește nevasta de tuberculoză și o duc la spitalul din Cornești și de acolo n-a mai ajuns femeia să se întoarcă acasă. În jumătate de an, s-a stins. Sfătuit de alții, ce face bărbatul? Se adresează organelor de tutelă și-și dă toți copiii în grija statului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Care femeie ar vrea să-și ia povara a cinci copii?

Explica Vladimir că nu are cine căuta de puradei, nevasta nu avea părinți și frați, și el tot singur pe lume este. Și-apoi, e ocupat mereu, cine-o să caute de dânșii? S-ar însura, zicea el, dar care femeie ar vrea să-și ia pe cap cinci copii?

Cei de școală au fost duși la internat, Alexandru și Liza, că erau mici încă, au fost luați la o casă de copii în alt raion. Uite așa s-au despărțit copiii de părinte și frații înde ei. Alexandru atunci abia trecuse de doi anișori, iar Lizuța avea cu un an mai mult…

Vladimir, tatăl lor, cum i-a dat de la casă, nu i-a mai vizitat niciodată. Dacă era apostrofat de săteni, le răspundea tăios: „N-am timp, lucrez și în colhoz, și acasă am de făcut atâtea, că nu-mi văd capul de griji”. Ceilalți copii de la internat se mai duceau pe vară acasă, ai lui Vladimir însă erau duși prin tabere și lăsați pe mâini străine.

Văzând că nu vine părintele pe la ei, l-au crezut mort

Erau doar vreo câțiva ca dânșii, iar parte rămăși la internat orfani de mamă și de tată erau. Greu le-a fost să se deprindă primii ani,  pentru că erau mărișori și-și mai aminteau de mamă și de tată. Dacă au văzut că nu vine și nu vine părintele pe la dânșii, l-au crezut mort…

Între timp, Vladimir își găsise o muiere din satul vecin, frumoasă și tânără nevasta ceea, divorțată în al treilea an după nuntă. Spuneau gurile rele că era cam ușernică și folosită la nevoie de fustangiii satului. Tocmai pe dânsa a adus-o Vladimir stăpână în gospodăria lui.

Când i-a adiat bărbatul că ar fi bine să-și aducă copiii acasă, tinerica ceea parcă a luat foc: „Nu ne-a fost așa înțelegerea, omule, n-am să fiu sluga ta și a copiilor tăi! Le este bine, acolo unde sunt. Uită de dânșii!”. Lui Vladimir nu i-a prea convenit vorba Galei, dar nu avu încotro. Îi era dragă și nici gând s-o piardă.

Au avut și ei copii odată

Mai ales că nici de copii nu-i era dor, vă spuneam, se înstrăinaseră între dânșii. Cam peste vreo trei ani vine la Vladimir o pereche de oameni de pe la Strășeni. Căutau aceia să înfieze un copil din orfelinat și drag le căzuse la inimă Alexandru.

„Ne trebuie consimțământul dumneavoastră. Ne-a spus directorul că nu vă interesați de copil, nu-l vizitați niciodată, că aveți deja altă familie… Ce ziceți?”. Vladimir și-a strigat consoarta, să se sfătuiască, chipurile, deși știa că semnează orice document, doar să scape de copii. Așa a ajuns Alexandru să fie luat de suflet de familia ceea din Strășeni.

S-au dovedit a fi oameni cumsecade, chiar dacă au trecut prin clipe grele în viața lor. Au avut și ei copii odată și se bucurau unii de alții în fiecare zi dată de la Domnul. Într-o vară însă i-au dus la țară, la bunei. Fetița lor împlinise șapte ani, băiatul avea nouă ani când s-a întâmplat nenorocirea.

„Dar dacă-i din neam rău?”

 Împreună cu alți copii din mahalaua bunicii s-au dus la iaz să se scalde și nici unul dintre ei nu știa să înoate. Au intrat în iaz și n-au mai ieșit de acolo, tot încercând să se salveze unul pe altul. Pe bunica lor până în seară a și dus-o urgența la spitalul raional. A avut ictus cerebral bătrâna și s-a chinuit ani grei la pat până s-a îndurat Domnul de ea.

Fiica ei și ginerele au suferit enorm pierderea copiilor. În speranța că-i va naște nevasta alții, au ajuns să treacă de patruzeci de ani până să se hotărască să înfieze pe cineva. Și atunci nu erau siguri că fac bine. Știți și dumneavoastră mentalitatea oamenilor: „Dar dacă-i din neam rău, dacă mă gâtuie într-o seară chiar în patul meu?”.

De trei ani n-a venit să-și vadă copilul

Istorii deșănțate auziseră ei despre copii înfiați și firește, frică le era peste cine-or da ei. Dar iată că, umblând de la o casă de copii la alta, au ajuns să-l cunoască și pe Alexandru. Le spunea directoarea orfelinatului că, deși are tată, de trei ani de zile n-a venit să-și vadă copilul și nici n-a telefonat vreodată să se intereseze mai este el sau e mort demult.

Zic, oameni de treabă erau cei care l-au înfiat pe Alexandru. Încercau să-l îndrăgească, făceau orice ca să se simtă băiatul în largul lui. Îl îmbrăcau frumos, îi cumpărau jucării, oriunde se duceau tot cu copilașul de mână erau. Dar ceva nu mergea, lipseau relațiile firești și căldura ceea părintească care este între copii și părinții biologici.

Îi bătea uneori gândul să-l întoarcă la orfelinat. Și bine că nu l-au dus! În toamnă, a făcut șapte ani Alexandru și s-a dus la școală. Abia atunci s-a schimbat ceva în relația lor. Băiatul și-a făcut prieteni, copii din sat, care veneau pe la dânșii pe acasă. Era mai vesel și mai zglobiu.

Altă făină se măcina la moară

Începuse să le spună mamă și tată, putea să se apropie singur de părinți și să-i roage să-l ajute unde nu înțelegea. Și la școală era sârguincios la învățătură și-l lăuda învățătoarea, lucru care le muia sufletul. Zic, altă făină se măcina la moară…

Și, dacă a trecut din clasă în clasă, iată că a crescut Alexandru și a ajuns un băiat frumos și cuminte. Știa că este înfiat și, într-o zi, și-a întrebat părinții adoptivi dacă mai are el pe cineva în viață și de pe unde ar fi ei. Cum de a ajuns la dânșii?

Nu aveau ce ascunde oamenii – i-au povestit de-a fir a păr toată istoria. Un cuvânt n-a scos băiatul. I-a ascultat, în sinea lui a analizat cele auzite și la ce concluzii a ajuns nu știu nici astăzi, fapt e că într-o zi fuge băiatul de acasă, avea șaptesprezece împliniți.

„E arestat și va fi judecat”

Nu-i o zi, nu-i două, dar în a treia se trezesc părinții adoptivi cu poliția la casă. „Cutare și cutare e copilul dumneavoastră?”, întreabă ei. „Da, al nostru este.” „Păi, să știți – le-au spus oamenii legii – e arestat și va fi judecat.”

Îngroziți peste seamă erau bieții oameni: „Ce-a făcut? Pentru ce să-l judece?”. Așa au aflat ei că Alexandru a fugit de la ei în satul lui de baștină. S-a dus la taică-său, să-l cunoască, și să-i vadă pe cei patru frați pe care-i avea. Ajuns la părinte în poartă, îl întâmpină nevasta lui Vladimir și, aflând cine este, nu-i dă voie să intre nici în curte.

„Du-te, măi băiete, de unde ai venit. Tată-tău n-are nevoie de tine!” „Dar frații mei pe unde sunt? Vreau să-i cunosc!”, insista tânărul. Galina, nu și nu: „Casa asta nu-i a ta, ai alți părinți, și du-te de aici!”. Alexandru a înțeles că ceilalți frați ai lui au avut  aceeași primire în casa părintelui.

Mama vitregă îl alungă

Vladimir nu era în sat în ziua ceea, poate să fi fost, ar fi aflat Alexandru pe unde sunt frații lui, ar fi luat adrese, numere de telefon, instituții, unde poate învață copiii. Dar tocmai în timpul cela era plecat părintele lui la Ungheni cu niște treburi, iar Galina nu știa cum să scape de odrasla asta care-i amenința liniștea familiei.

Pentru că, trebuie să vă spun, tot mai des regreta Vladimir că a adus la casă scorpia asta de muiere. Primii ani, cât o dorea în pat, îi ierta multe, dar de la un timp tot o amenința c-o leapădă și-și aduce copiii acasă.

„Acum se vor descurca ei și singuri, nu mai am nevoie de tine”, una, două îi spunea el. De aceea nu știa Galina cum să scape mai repede de Alexandru, să încuie poarta și casa. Nu dea Domnul să se întoarcă bărbatu-său și să-l găsească pe mezin lângă casa lui.

„Ca pe niște țânci ne-a dat de la casă!”

 Dar Alexandru n-a plecat din localitate. Umbla hoinar prin sat, a intrat în vorbă cu oamenii de pe-acolo și a aflat atâtea băiatul că i s-a strâns sufletul de milă pentru dânsul și frații lui… „Ca pe niște țânci ne-a dat de la casă! O dată nu s-a interesat ce facem, ce ne doare, ce vrem noi!”.

Supărat cum era și impulsiv, ca mulți la vârsta lui, a hotărât Alexandru să se răzbune pe taică-său. Și ce-i veni în minte? Să dea foc casei și să rămână părintele pe drumuri, cum sunt de altfel și frații lui. Zis și făcut. N-a bănuit însă c-o să-l prindă poliția atât de repede și o să-l aresteze pentru fapta asta.

Galina, care dormea adânc în timpul incendiului, abia de-a scăpat cu zile. Plângerea la poliție tot ea a scris-o, că în noaptea ceea Vladimir nu ajunsese încă acasă.

Atâta vă spun, a fost un proces de judecată, la care chiar tatăl biologic i-a luat apărarea feciorului și a recunoscut că nu a fost un părinte bun pentru copiii lui și că el înțelege de ce a făcut Alexandru așa ceva. „Putea să bage și cuțitul în mine și tot l-aș fi iertat…”

Părinții adoptivi s-au trezit că mai au patru copii

N-o întind prea mult. Alexandru s-a întors la Strășeni la părinții lui adoptivi cu sentimentul că e un norocos. El, cel puțin, are cui spune mamă și tată, are o casă, unde poate veni oricând și apoi are cine-l apăra, dacă se întâmplă ceva cu dânsul. I-a rugat Alexandru pe părinții adoptivi să-l ajute să-și găsească frații. „Vreau să-i cunosc și să mă știe și ei. Și poate uneori să vină pe la noi, că în altă parte n-au unde…”

Cu timpul, chiar așa s-a întâmplat, părinții adoptivi ai lui Alexandru s-au trezit că la bătrânețe au cinci copii și au ajuns să fie și bunei la doisprezece nepoți. Alexandru are acum 42 de ani și lucrează medic la spitalul republican… Însurat este cu o vietnameză, care-și făcea studiile la Universitatea noastră de medicină. Așa au ajuns Cristina și Ion cuscri cu oameni de peste mări și țări.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE