Într-o discuție cu Elena Gherasim, bibliotecară din Răciula, Călărași, am aflat că majoritatea cărților din biblioteca localității sunt în grafie chirilică. Volumele sunt așezate pe rafturi doar ca acestea să pară pline. Aceeași situație e, de fapt, în majoritatea bibliotecilor publice de la sat. Colecția de carte românească este completată anual, iar numărul titlurilor de carte depinde de banii alocați anual de primărie.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINELa biblioteca din Răciula intră adolescenți trimiși de profesorii de la gimnaziul din sat. Ei sunt atrași mai mult de sala de computere. Dintre maturi vine doar o fostă profesoară de istorie.
Profesoara a citit o dată tot fondul de carte din această bibliotecă. Și acum a început să recitească unele cărți. În plus, doamna are acasă o impresionantă bibliotecă pe care a citit-o. E vorba de Maria Savcenco (74 de ani), profesoara care a predat timp de 43 de ani istoria la școala din Răciula.
„Dragostea față de lecturi o am de la mama, care, atunci când a ieșit la pensie, citea tot ce găsea. Făcuse pe timpuri doar patru clase românești. Eu am făcut Facultatea de Istorie, USM. În anii studenției mergeam des la Biblioteca Națională. Acolo citeam ore în șir. Nici acum nu mă satur de citit, ca și de viață.
Am și o gospodărie care trebuie întreținută. Lucrez pe lângă casă cât mă țin puterile, dar timpul liber îl dedic cititului. Îmi fac totdeauna timp pentru citit deoarece, așa cum spunea Miron Costin, „nu e altă şi mai frumoasă şi de mai folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”.
La vârsta mea, mai uit. Cititul îmi antrenează memoria, dar și viața este mai frumoasă”, mi-a mărturisit femeia care a crescut trei feciori.
Adoră să-i citească pe Eminescu, Sadoveanu, Caragiale, Preda, pe Cehov și Dostoievski.
Are acasă o listă a cărților, întocmită de bibliotecara Elena Gherasim. Pensionara își alege cărțile pe care vrea să le citească, scrie pe un bilețel titlurile. Transmite bilețelul printr-un băiat din mahala. Pentru serviciul făcut, fosta profesoară îl servește cu dulciuri.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE