Creditul rusesc, singura soluție pentru criza bugetară?

916
0

Guvernarea de la Chișinău se ține cu dinții de obscurul credit rusesc, din care doar jumătate (două miliarde de lei) putea fi accesată în viitorul apropiat, cealaltă jumătate fiind preconizată pentru electorala din toamnă a președintelui Dodon. Pe de altă parte, Guvernul este pe cale să piardă o parte din asistența microfinanciară de la UE, agreată încă în 2017 și din care ar putea primi imediat 1,4 miliarde de lei, dintre care 600 de milioane sunt bani nerambursabili.        

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

De trei săptămâni, subiectul creditului rusesc ține capul de afiș al presei de la Chișinău. Deloc întâmplător, or, pe lângă atitudinea agresivă a Federației Ruse față de Republica Moldova pe parcursul a 29 ani de independență, acordul cu rușii conține câteva clauze care pot fi utilizate ulterior în defavoarea statului moldovenesc. Este vorba, în special, despre punctul 7.2 al acordului, care admite că la creditul de 200 milioane de euro, ce urmează a fi contractat, pot fi alipite și alte împrumuturi, inclusiv private, luate de entități moldovene și garantate de statul rusesc.

Deficit bugetar, de peste 20 de miliarde, deja

Curtea Constituțională a suspendat intrarea în vigoare a Acordului până pe 7 mai (în momentul scrierii articolului, decizia Curții nu era încă adoptată), provocând furia socialiștilor și a președintelui Dodon. Ei au ales să nu excludă punctul obscur din Acord, ci să atace Curtea Constituțională, învinuind-o că, din cauza ei, Republica Moldova pierde resurse prețioase în pragul unei crize bugetare fără precedent.

Deficitul bugetar ar putea ajunge la peste 20 de miliarde de lei, potrivit ultimelor estimări, și cifra nu este încă definitivă. Urmează de văzut cum își va reveni economia după ridicarea stării de urgență. Nu prea există semne încurajatoare, or o mare parte din agenții economici ar putea falimenta în viitorul apropiat pe fundalul unei iminente crize economice globale  devastatoare.

În această situație, Guvernarea mai că nu prezintă creditul rusesc drept  singura salvare de la un colaps bugetar.

Este oare creditul rusesc ultima șansă de finanțare pentru Republica Moldova dacă guvernul este atât de hotărât să-l accepte în condițiile pe care vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, le-a numit înrobitoare?

Directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, ex-ministrul de externe, Iulian Groza, a trecut în revistă într-o notă analitică finanțările oferite de Uniunea Europeană, menționând asistența macrofinanciară, care poate fi simplu și rapid accesată, pe care însă Guvernul a ratat-o sau este pe cale să o rateze din cauza neîndeplinirii unor obligații asumate în cadrul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

30 de milioane de euro de la UE așteaptă acțiunile Guvernului

Pe lângă creditul de urgență de 4,4 miliarde de lei (235 de milioane de dolari), oferit de FMI, și împrumutul de urgență din partea Băncii Mondiale de peste un miliard de lei (52,9 milioane de euro) pentru susținerea măsurilor de răspuns la COVID-19, Iulian Groza amintește despre asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro, agreată cu Uniunea Europeană încă în anul 2017 și din care Republica Moldova a primit doar 30 de milioane în septembrie 2019, pe timpul guvernului Sandu. Alte 70 de milioane de euro (1,4 miliarde de lei), care sunt alocați de UE și așteaptă doar confirmarea că autoritățile de la Chișinău respectă Acordul de Asociere, sunt sub semnul întrebării.

Guvernul mai speră să obțină cea de-a două tranșă de 30 de milioane euro din asistență (dintre care 20 de milioane credit și 10 milioane grant). Prim-ministrul Chicu a anunțat că a transmis Comisiei Europene notificarea de solicitare a tranșei, informând despre progresul în realizarea condițiilor prevăzute de Memorandumul de Înțelegere cu UE și a celor opt cerințe generale anunțate în cadrul Comitetului de Asociere UE-Moldova, care a avut loc la 19 februarie 2020.

Pentru ca transferul să fie efectuat, instituțiile UE urmează să evalueze progresul raportat, precum și seriozitatea respectării angajamentelor Guvernului și Parlamentului de a finaliza realizarea tuturor cerințelor până la mijlocul lunii mai 2020.

Printre acestea se numără adoptarea de către Parlament a Legii privind sancțiunile pentru spălarea banilor, a Legii privind organizațiile necomerciale, a Legii privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale și lansarea consultărilor publice pe marginea proiectului noii strategii pentru asigurarea independenței și integrității sectorului justiției. Deocamdată, Guvernul nu se grăbește să îndeplinească aceste obligații.

A renunțat la 800 de milioane de lei

Celelalte 40 de milioane de euro (800 de milioane de lei)  din asistența UE prevăzute în cea de-a treia tranșă a asistenței macrofinanciare UE, dintre care jumătate este ajutor nerambursabil, au fost excluse din buget după rectificare.

Deși nu s-au comunicat motivele renunțării, cel mai probabil Guvernul a decis că nu va reuși să le valorifice până la sfârșitul lunii iunie 2020, când expiră Acordurile de credit și de grant încheiate cu UE.

Dacă ar exista voință, banii ar putea fi totuși accesați, or, recent, un grup din șapte europarlamentari români a făcut un apel către Comisia Europeană să prelungească termenul în care Republica Moldova poate primi această tranșă.

87 de milioane de euro pentru necesități urgente

Încă la începutul lunii aprilie Comisia Europeană informa despre un suport de urgență pentru redresarea consecințelor crizei pandemice COVID-19 dedicat fiecărei din cele șase țări ale Parteneriatului Estic.

Pentru Republica Moldova au fost identificate peste 87 milioane de euro, o parte din asistență fiind redirecționată din bugetele proiectelor și programelor UE în derulare pentru a sprijini necesitățile imediate pentru sectorul de sănătate. Totuși majoritatea fondurilor realocate vor sprijini măsuri de redresare a consecințelor social-economice ale pandemiei COVID-19, consolidând finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, susținerea proiectelor în domeniul sănătății, educației, dezvoltării locale și comunitare.

O nouă asistență macrofinanciară de la UE

Suportul UE nu se oprește aici. La 22 aprilie, Comisia Europeană anunță un pachet de asistență macrofinanciară de 3 miliarde de euro pentru 10 țări din vecinătatea UE, inclusiv 100 de milioane pentru Republica Moldova.

Imediat ce propunerea va fi adoptată în procedură de urgență de Parlamentul European și Consiliul UE pe parcursul lunii mai 2020, Comisia Europeană va negocia cu Guvernul Republicii Moldova un nou Memorandum de înțelegere care va prevedea condițiile exacte pentru accesarea asistenței macro-financiare anti-criză de 100 de milioane de euro. Primele 50 de milioane ar putea fi disponibile deja în vară. Următoarea tranșă ar putea fi plătită la sfârșitul anului curent, după îndeplinirea condițiilor agreate între Guvern și Comisia Europeană.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE