Pe 1 aprilie, în plină pandemie, am avut ocazia să discut cu un infirmier, angajat al Stațiunii de Urgență Centru, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), despre cum se lucrează pe timp de epidemie într-o echipă de la ambulanță.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„De la început îmi părea o glumă, dar acum gluma se îngroașă. Totul devine înfricoșător. Cazuri sunt mai multe decât se anunță, deoarece mulți vin de peste hotare. Majoritatea celor veniți nu vor să spună că vin din afară. Și nu înțeleg cauza. Oricum toți trebuie să fie tratați.
Chiar ieri (31 martie 2020) am dus un tânăr venit din Franța, cu suspiciune de infectare cu noul coronavirus, după care s-a confirmat. Nu a spus deodată că vine de la Paris. L-am preluat de la Spitalul Feroviar, unde la rând erau vreo 20 de ambulanțe, cu pacienți cu suspiciune de infecție. Medicii nu reușeau să-i primească și au apelat la soldați ca să-i ajute. Bolnavii au fost duși și la Spitalul Clinic Militar Central din Chișinău. Acolo, sunt testați cei cu suspiciune de infecție.
Testele care se fac dimineața sunt gata la ora 14.00. Apoi urmează alții. De câteva ori pe zi la Spitalul Clinic Militar se face testarea pentru Covid-19. După care, sunt chemate ambulanțele să-i ia pe cei infecțați cu Coronavirus. Ieri, la prânz, erau nouă persoane confirmate cu Covid. Ambulanțele duc pacienții la spitale. Sunt mulți tineri”, mi-a mărturisit bărbatul.
Îmi spune că în echipele de la urgență lucrează infirmierii cu felcerii, medici nu prea sunt la salvare. De fapt, în municipiul Chișinău, într-o tură, sunt numai 12 echipe de Salvare.
„Pacienții sunt duși la Spitalul Feroviar, situat pe str. Gh. Cașu, la Institutul de Medicină Urgentă și la Spitalul Clinic Republican. Pacienții în stare gravă sunt duși la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății (sau, cum îi mai zicem noi, „spitalul miniștrilor”), pe str. Pușkin 51. La ultimul spital merge echipa completă, inclusiv medicul. Am luat de acolo un pacient grav, l-am conectat la oxigen. Cred că în funcție de gravitatea cazului se alege și spitalul pentru pacienții infectați cu Covid”, explică infirmierul.
Bărbatul îmi spune că bolnavii cu suspiciune de covid au măști și mănuși.
Într-o echipă pe ambulanță sunt trei oameni: șoferul, felcerul și infirmierul. Ei lucrează într-o tură, 24 de ore. La asemenea chemări, confirmați cu Covid-19, echipa îmbracă setul care i se dă pentru aceste cazuri: combinezonul cu ochelari, masca, două perechi de mănuși, șervețele cu alcool.
Infirmierul îmi spune că la început toți primeau echipament pentru protecție, inclusiv șoferul, dar acum se face economie, li s-a recomandat să închidă fereastra dintre șofer și salon. Felcerul și infirmierul să se afle în salonul mașinii cu bolnavii.
„E dificil de lucrat. Nu sunt condițiile necesare. La Stațiunea de Urgență Centru, dimineața, ne măsoară temperatura și ne dau câte două perechi de mănuși și două măști pentru 24 de ore. Dacă mi se rupe masca sau mănușile, altele nu primesc. Noi ducem și boschetari. Măștile sunt făcute din cearșaf de către deținutele de la Rusca și sunt pentru alte cazuri de chemare la urgență, în afară de cei bolnavi de Covid-19. Pentru 24 de ore două perechi de mănuși este foarte puțin. Într-o tură mergem la 12-13 chemări. Și ar trebui să primim tot atâtea perechi de mănuși”.
Acolo unde este chemare pentru bolnavii de Covid-19 noi îmbrăcăm combinezonul cu tot setul.
„După ce ducem bolnavii deja confirmați cu Covid-19 la spitale, trebuie să dezinfectăm mașina. Aceasta o facem cu mașină de stropit asemeni celei folosite la stropit via. Dar chiar de la începutul acestei epidemii mașina de stropit era defectată, trebuie să ții degetul ca să funcționeze. Dar ei spun că totul e în regulă. Condiții bune de lucru nu au nici medicii, nici felcerii, nici infirmierii”, a concluzionat infirmierul.
Ofițerul de presă de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Vladislava Ceban, mi-a spus că după fiecare (!) solicitare personalul medical al ambulanțelor primește mănuși și măști noi.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE