Relația presă-autorități

1469
0
Vladimir Putin, cu mască respiratorie și echipat în combinezon, în timp ce vizita un spital din Moscova
Vladimir Putin, cu mască respiratorie și echipat în combinezon, în timp ce vizita un spital din Moscova

Sondaj cu jurnaliști și comunicatori din Armenia, Ucraina, Rusia și Spania

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pandemia instituită în întreaga lume a condiționat diverse abordări ale autorităților din diferite state, inclusiv în raport cu mass-media. GAZETA de Chișinău a solicitat opinia unor jurnaliști și comunicatori din Armenia, Ucraina, Rusia și Spania despre modalitatea de comunicare a autorităților cu presa, în beneficiul cetățeanului, pe timp de epidemie, pe care i-am întrebat cât de deschise, transparente sunt autoritățile în raport cu presa în prezentarea informației despre Covid-19.  

Suren Deheryan, editor al portalului de știri ampop.am, Erevan:

În decizia privind starea de urgență este menționat că persoanele și instituțiile mass-media care vor disemina alte informații despre Covid-19 decât cele oficiale vor fi trase la răspundere. Astfel de cazuri au avut loc. Cetățenii și instituțiile mass-media care au scris pe paginile lor articole diferite de cele oficiale au fost obligați de autorități să șteargă informația, justificând că aceste materiale pot crea panică în societate.

Începând cu sfârșitul lunii februarie, guvernul armean comunică foarte activ cu populația, prezentând situația din țară. Comunicarea are loc prin paginile oficiale de Facebook și prin mass-media.

Începând cu 16 martie, a fost activat Centrul Unic de Informații din Armenia. La Centru se organizează zilnic conferințe de presă online. Jurnaliștii pot pune întrebări în scris, fără a fi prezenți fizic. În paralel, premierul Nikol Pashinyan, ministrul Sănătății, Arsen Torosyan, și purtătorul său de cuvânt, Alina Nikoghosyan, actualizează situația statisticilor prin conexiuni directe sau postări în rețelele de socializare.

Deoarece în ultimele zile au fost identificate noi focare și au fost confirmate 265 de cazuri, s-a decis introducerea stării de asediu începând cu 24 martie. Astfel, au rămas deschise doar magazinele de produse de primă necesitate, farmaciile și unele servicii și întreprinderi de livrare. Totul este practic suspendat. Controlul este efectuat de poliție. Cetățenii pot ieși din casă până la cel mai apropiat magazin sau pentru a merge la muncă, dacă această activitate nu este limitată prin decizie.

Nu cred că autoritățile ascund adevărul. Poate că transmiterea informațiilor are loc cu unele derapaje, însă cifrele oficiale sunt deja un motiv de îngrijorare. Consider că măsurile înăsprite ale regimului sunt necesare și justificate, deoarece în urmă cu o zi toate cafenelele și centrele comerciale erau pline de oameni, adică sentimentul de pericol în societate era și probabil încă rămâne la un nivel scăzut și, fără măsuri dure, acest lucru ar putea duce la o situație în care, din păcate, a ajuns Italia.

Alexandra Gorchinskaya, jurnalistă la publicația socio-politică „Novoye vremea”, https://nv.ua/, Kiev:

Primarul Kievului, Vitaliy Klitschko, președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, precum și reprezentanții Ministerului Sănătății Ucrainei prezintă regulat informații online, care sunt transmise în direct pe diverse canale TV și pe paginile media de pe Facebook. Aceștia raportează situația actuală, avertizează despre necesitatea respectării carantinei. În general, mass-media asigură informarea promptă a populației privind situația epidemiologică.

În linii mari, autoritățile prezintă presei o informație corectă și transparentă. Cu toate acestea, există multe „pete albe” care au nevoie de clarificări. De exemplu, la începutul carantinei a existat o lipsă de informații despre teste: unde pot fi efectuate, cât costă, cine ar trebui să facă teste pentru coronavirus, prin ce diferă acesta de un alt tip de test.

De exemplu, publicația https://www.slidstvo.info/  a găsit un moment controversat. Jurnaliștii au analizat achizițiile publice și au descoperit că 16 spitale din Kiev au achiziționat teste de coronavirus prin licitații, dar, de fapt, numai în șapte spitale pot fi efectuate teste pentru COVID-19. De ce nu pot fi efectuate testele în restul spitalelor nu este clar.

Cred că, de fapt, numărul persoanelor cu coronavirus în Ucraina poate fi mult mai mare decât prezintă statisticile oficiale. De ce? De fapt, coronavirusul ar fi putut fi adus în Ucraina mult mai devreme decât a fost anunțat primul caz oficial de infecție. Oamenii călătoresc activ, inclusiv pe calea aerului, în Europa, beneficiind de regimul liberalizat de vize, mulți au zburat încolo în vacanțele de Anul Nou. Cu toate acestea, starea de rău, tusea și pneumonia au fost percepute ca boli de sezon și fără ca cineva să suspecteze posibilitatea infectării cu coronavirus.

Această teorie este confirmată, de exemplu, de materialul jurnalistic din 13 ianuarie difuzat de serviciul de știri TSN pe canalul 1+1. În emisiune se relata că în ianuarie în Ucraina a existat un focar de pneumonie. Simptomele descrise sunt similare cu cele ale coronavirusului: o creștere accentuată a temperaturii, tuse, care trece rapid în pneumonie și răspândirea virală a bolii.

Olga Vasilieva, jurnalist, reprezentant al Fundației pentru apărarea libertății de exprimare și autor permanent al ziarului regional independent „Otkrytaya gazeta”, Piatigorsk, Rusia:

Pandemia nu a schimbat nimic în relațiile mass-media cu statul. A fost adăugată o singură interdicție: răspândirea zvonurilor despre pandemie. Informațiile despre starea reală a lucrurilor nu că ar fi ascunse, dar nu acordă atenția cuvenită amenințării din partea Covid-19. Ieri, de exemplu, Putin, în apelul său către cetățeni, a vorbit despre orice, dar nu a spus ceea ce se aștepta de la el: carantina trebuie introdusă!

    Maia Metaxa, fostă jurnalistă din R. Moldova, în prezent responsabilă de relații cu publicul în domeniul gastronomic, Spania:

Regatul Spaniei are circa 47 de milioane de oameni, 17 comunități autonome, fiecare cu parlamentul și guvernul său. Acum, când este regim de alertă, ordinele se dau de la Madrid, iar comunitățile trebuie să se subordoneze. Spaniolii, de felul lor, nu ascund gunoiul sub preș. Autoritățile nu sunt menajate. Desigur, sunt și aici excepții, dar, în general, lumea nu rabdă nedreptatea și are spirit civic. Și aici Guvernul este criticat privind gestionarea crizei, că masurile drastice trebuia să fie luate mult mai devreme.

Nu cred că autoritățile spaniole ascund cifrele. Faptul că poate nu se cunoaște tabloul în totalitate din cauza că nu este testată fiecare gospodărie, este altceva. Dar deja au început să testeze mult mai mult ca până acum. În Spania au sosit deja aproape 700.000 de teste rapide din China și Coreea de Sud, anume pentru ca să fie depistate cât mai repede cazurile de infectare, respectiv izolate. Se acționează concertat. Cel puțin eu, ca rezident aici și consumator de știri, nu mă simt mințită sau manipulată. Nu am auzit reproșuri din partea presei față de faptul că guvernul spaniol ar ascunde datele. Din contra, autoritățile au și au avut până acum un discurs bazat pe date, pe știință, calm, direct, dar în același timp îngrijorător. Sunt mereu prezenți în presă.

Sondaj realizat de Victoria POPA

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE