Epigrame de Grigore Chitul, Bistrița

373
0
Caricatură de Alex Dimitrov

Începător la volan

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Şoferul, învingându-şi tracul

Şi-accelerând un kilometru,

A dat, la un viraj, de dracul

Şi-apoi în Rai de… Sfântul Petru!

 

Promovare

Azi la birou, o-ntreagă tevatură :

Pe şeful meu l-au dat subit afară

Şi-am preluat deja pe semnătură

Dosarele şi… noua secretară!

 

Unor dive – la mare înălţime în show-urile TV

Din zecile de Cosânzene,

Mai vorbăreţe sau mai mute,

Vreo câteva-s aeriene

Iar celelalte… paraşute!

 

Epitaful unui interlop

Aicea zace, -n fine, împăcat,

Păzit de  îngeraşi şi lumânări,

E prima oară fără avocat

Şi nimeni nu îl ia la întrebări!

 

Unui mafiot

Cu-o furgonetă neagră-n faptul serii

Doi camarazi voinici l-au ridicat:

Intrase rău în câteva mizerii,

Aşa că, preventiv, l-au… curăţat!

 

Neliniştea unei pensionare

Când luna, sus pe cer, veghează

Şi-oraşu-ntreg a adormit,

Doar soţul o mai deranjează,

Desigur, pentru… sforăit!

 

Vocaţia unor preoţi

Predicând, în patrafire,

Dupa har şi socoteală,

Mulţi vorbesc de mântuire,

Ceilalţi doar de… mântuială !

 

Unui mare politician la final de mandat

Se simte azi, când termină-o etapă,

Precum un bust ce stă să se răstoarne,

Căci sunt amici ce zâmbitori îl sapă

Şi alţii ce se pregătesc să-l toarne !

 

Pasiune de artist

Acest epigramist de mare clasă,

Cu un succes răsunător la dame,

Le duce de-obicei la el acasă

Şi-acolo le… recită epigrame!

 

După o manifestaţie electorală terminată cu scandal

Când s-a-ncheiat şi tevatura,

Cu pumni, cu ghionturi şi suspine,

Un sponsor a plătit factura

Iar restu-au încasat-o bine!

 

Amintiri cu un fost politician aflat în campanie electorală

Mi-l amintesc, privindu-i poza-n cui,

Cum se plimba pe uliţă cu staful,

Căci din ce a lăsat în urma lui,

Cel mai vizibil lucru a fost …praful!

 

În zona de tratament cu nămol de la ghiol

Trec în bikini, dezinvolte,

Pe plajă tinere firave,

Ca nişte iahturi ce fac volte

Prin cimitirul de epave…

 

Vegetarianismul şi riscurile lui

Adam, convins de Eva, într-o toamnă,

A îmbucat un măr de ea cules

Şi de atunci o lume îl condamnă…

(Vedeţi ce fac şi fructele-n exces?)

 

 

Psihanaliza ginerelui şi metamorfoza soacrei

Nici dacă se năştea pe Nil,

Pe soacră n-o dota natura

Cu-aşa instinct de crocodil:

Atacă prada doar cu gura!

 

Confesiunea unui croitor

De când m-a înşelat nevasta,

Nu scap de un presentiment:

Că am croit-o pentru asta,

Dar cred că nu… suficient!

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE