Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă

353
0
Astăzi, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere la București cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă. Oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele noastre în procesul de aderare.

„Am subliniat că apartenența la marea familie a Uniunii Europene este prioritatea zero a autorităților de la Chișinău și vom munci în continuare astfel încât acest obiectiv să devină realitate cât de curând posibil”, a declarat viceprim-ministra Cristina Gherasimov.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

De asemenea, oficiala a mulțumit pentru suportul necondiționat al României, inclusiv în obținerea votului pozitiv pentru lansarea negocierilor de aderare.

„Am primit un mesaj ferm de susținere pentru parcursul nostru european, dar și asigurări că România va fi în continuare alături de Republica Moldova”, a mai declarat viceprim-ministra Cristina Gherasimov.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE