„Puțini dintre noi, cei veniți aici, suntem conștienți de harul pe care l-am primit încă de la naștere și doar câțiva alegem să-i dăm valoare Cuvântului care sălășluiește în noi”

Jurnalista Sibiana Mirela Antoche, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a creat proiectul, ,,SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII!”, din necesitatea promovării autorilor contemporani, cunoscuți și mai puțin cunoscuți, în plan național și internațional, deschizându-le fereastra spre a le fi cunoscută atât activitatea literară, cât și cea cultural-artistică.

Jurnalista, în baza chestionarului intitulat: „20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI”, oferă posibilitatea punerii în valoare a propriilor creații literare. Întrebările acoperă o arie suficient de amplă, astfel încât la final orice cititor își poate face o idee despre omul din spatele cuvintelor și despre valoarea scrisului său.

 Vă prezentăm astăzi interviul acordat de Geta Lipovanciuc, scriitoare.

 S.M.A.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră? 

   G.L.: Sunt un om mai simplu decât o floare de cireș: un bun confident, dispus la dialog, o fire extrem de emotivă, puternic sensibilizată de durerea pe care o resimt cei din jur, sunt ceea ce gândesc. M-am născut în miez de mărțișor, anul 1979, în sânul celui mai frumos sat din Codrii Orheiului – Brănești. Am avut marele noroc de a vedea lumina zilei în inima unei familii sublime, unde am trăit momente de neuitat, alături de părinții dragi, cele două surori și bunicii care mi-au fost alături mereu, zămislindu-mi cuibul în care urma să cresc și să-mi iau zborul. Bunelul a fost cel care m-a însoțit, când am pășit pragul școlii (în clasa întâi), tot el a fost cel care m-a condus spre Școala Muzicală din satul vecin, ca să pot dezlega misterul ascuns în harpa muzicească a sufletului meu. Fiind participant al celui de-al doilea război mondial și un erudit cunoscător al istoriei românilor, bunicul mi-a cultivat dragostea pentru istorie, care, ulterior, m-a inspirat spre a-mi continua studiile la Facultatea Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Chișinău. Din plăcerea de a învăța (cultivată de același însoțitor dedicat al drumului meu), am finisat și Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, devenind astfel învățătoare la clasele primare. Astăzi, am o familie fericită, binecuvântată, un soț de care sunt mândră. Viața ne-a delectat și cu un îngeraș de copil (o fetiță), care e deplinul sens al aflării noastre aici. Am avut deosebita fericire să fiu fiica unor părinți cu o cultură aparte, dar întotdeauna am considerat că averea cea mai de preț am primit-o din prima gură de văzduh care mi-a umplut plămânii, din prima rază de soare, care a venit nu din altundeva decât din mâinile bunului Dumnezeu. Fiecare putem (sau nu) să primim o moștenire de la părinții noștri, însă toți beneficiem de moștenirea harică și tocmai de aceea e necesar să ne dăm seama de acest lucru, să o prețuim și să nu o pierdem. De când mă țin minte, asta fac: îi mulțumesc Creatorului pentru bucuria de a cunoaște mângâierea acestei lumi superbe, pentru că m-a ales să vin anume aici, unde îi simt prezența în fiece clipă.

S.M.A.: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie? 

   G.L.: Ținând cont de faptul, că, după plecarea noastră, rămâne doar amprenta trecerii noastre pe aici, am tins întotdeauna să las o urmă pe pământ, un strop modest de rouă revărsată din potirul bolții. Dacă e să vorbesc despre pasiunea pentru scris, revin iarăși la bunelul meu. El a fost cel care m-a învățat să țin stiloul în mânuță, m-a condus în lumea de basm a literelor, m-a îndrumat să citesc mult. Nu în zadar i-am dedicat și o carte („Pecete pe destin”), găsindu-l drept părinte spiritual și adevărată pecete pe destinul meu. Nu pot să las în umbră și zestrea moștenită din cufărul mamei: mama a fost cea care m-a învățat să scriu artistic, să mă joc cu epitelele, metaforele, comparațiile. Când venea cu valul imens de exemple rafinate (pentru o anumită tematică), aveam impresia că se juca cu cerul: o făcea atât de lejer, de parcă prindea în pumn stropi de ploaie celestă. Bunul Dumnezeu are un drum bine definit pentru fiecare dintre noi. A Sa este voia: să avem în cupa vieții dar divin, să întâlnim anumiți oameni pe potecile vieții. Doar că puțini dintre noi, cei veniți aici, suntem conștienți de harul pe care l-am primit încă de la naștere și doar câțiva alegem să-i dăm valoare Cuvântului care sălășluiește în noi. Scriu, fiindcă Stăpânul bolții mă iubește foarte mult, iar singura mea cale spre mântuire rămâne a fi iubirea, aceasta însemnând dăruire de sine și revărsare în altul, așa cum spunea Sfântul Ioan Botezătorul: „Sunt gata să scad, pentru ca El să crească.”

S.M.A.: Povestiți-ne despre debutul literar! 

   G.L.: Fiind un „pește” delicat, plin de compasiune şi de gingăşie, dar, în același timp, și o fire idealistă, care pune mare preț pe menirea în această lume şi descoperirea semnificaţiei profunde a lucrurilor, nu îndrăzneam să fac publice scrierile mele, considerând că mai e mult de lucru, că mai am nevoie de puțin timp, pentru a-mi definitiva alegerea. Citind necontenit din creațiile contemporanilor, înțelegeam că ceea ce scriu eu nu corespunde cerințelor actuale. Totuși, mereu am spus și am scris nu ceea ce face bine, dar ceea ce am simțit și asta mi-a oferit încredere în tot ce fac. Important e să te regăsești, să fii tu în corpul tău, să nu tinzi a semăna cu altcineva, că zadarnic o faci. Acesta a fost întotdeauna principiul meu de viață: a fi autentică, a mă simți oricând cu ușile deshise! Am căutat să găsesc lumina în orice, chiar și atunci când am rătăcit prin mrejele beznei. Marea surpriză a fost ziua, când sora mea, răscolind prin suvenirele sorții, a dat peste o foaie împăturită, pe care era scris un poem, dedicat ei (la împlinirea vârstei de 16 ani) și mi l-a expediat, cu îndemnul de a scrie o carte, în care să adun tot ce am scris până atunci. A doua zi am făcut public (online) primul meu poem, primind aprecieri și încurajări din partea multor cunoscători ai frumosului, inclusiv a foștilor dascăli, care îmi sugerau să merg cu scrierile la editură. Asta mi-a creat aripi în zbor. În scurt timp, a apărut și întâia mea carte – „ȘAPTE”. În același an, au mai văzut lumina tiparului încă două cărți: „În zbor prin tot ce-i sfânt” și „DAR din DAR”.

S.M.A.: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere? 

   G.L.: În ochii unora pot părea de-a dreptul mistică şi acesta e un adevăr.  Uneori am impresia că nu m-am născut pe planeta Pământ, ci mai degrabă printre stele, în adâncurile oceanelor sau în inima unor nestrăbătute hățișuri ale Universului. Deși adesea aleg să mă aflu în fața multor zeci de ochișori, înțeleg că am anumite așteptări de la cei care mă înconjoară, fiindcă conversaţiile pe teme mărunte mă plictisesc, la fel ca şi relaţiile superficiale. Și, în ciuda faptului că prefer să fiu într-o permanentă interacțiune cu lumea din jurul meu, ador singurătatea în doi (eu și cu Dumnezeu). E ca o dietă spirituală, ca o purificare a minții și trupului, ca o fereastră prin care putem privi și analiza faptele noastre. Oamenii, care susțin că trăiesc propria lor singurătate, se mint, deoarece, de fapt, nu sunt niciodată singuri. Însuși Sinele e cel care îl însoțește pe fiecare dintre noi în scurtul nostru popas, aici. Și, când ai binecuvântarea de a te retrage (doar tu cu Sinele), pe muntele sihăstriei, în sevele stâncii din tine simți inocența zăpezii divine. Totuși, după cum spunea marele filosof grec Aristotel: „Nimeni nu ar putea alege o existență fără prieteni, chiar și dacă ar avea toate lucrurile de pe pământ.” E o afirmație pe care o susțin pe deplin, de aceea mă simt, totuși, împlinită când sunt înconjurată de adevărații prieteni ai destinului. 

S.M.A.: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat? 

   G.L.: Când omului i s-a dat să trăiască veșnicia, i s-au oferit fericire și bucurie nu doar aici, ci și dincolo de groapa mormântului. Nu dobândim eternitate, dacă nu lăsăm lacrimi de împlinire spirituală aici, pe pământ. Un astfel de moment, în care am simțit fiece capilar vibrând de împlinire, a fost clipa când am fost anunțată că a fost publicată prima mea carte. Încercam fiori de desprindere a călcâielor din huma unde se înrădăcinaseră. Atunci am realizat că bunul Dumnezeu mă iubește, că ruga mi-a fost auzită. În acea clipă am înțeles că Însoțitorul din drumul meu lung își împarte merindele cu mine, că-mi oferă, puțin câte puțin, câte o bucată din cozonacul ce-l are, din mare iubire ce-o are pentru toți oamenii și din vrednicia celei care îi este mereu alături. Astfel de clipe te conduc spre gândul că nu trăiești zadarnic și că nu vei avea nici frica și nici regretul de a muri, atunci când te va cuprinde apusul. 

S.M.A.: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile? 

   G.L.: Am fost și voi rămâne pentru totdeauna o persoană modestă, echilibrată, care se simte bine și într-un palat domnesc, și într-o cocioabă părăsită. După cum suntem cu toții prunci ai bolții, putem dobândi milă și daruri în orice ceas al zilei, oriunde nu ne-am afla. Am fost inspirată și în vârf de Carpați, și pe malul mării, dar, mai ales, în sânul pădurii care ne înghițea casa părintească din satul natal. În acel colț de dumbravă revin ori de câte ori am posibilitate. Dar mi-am așternut gândurile, preponderent, în simpla mea căsuță din preajma Chișinăului, spațiul meu intim, unde mă văd protejată, locul unde sfeșnicul legământului cu Stăpânul lumii arde mereu. Acolo mă simt în brațele Cerului, acolo mi-am crescut pruncul venit în această lume, acolo îmi voi legăna nepoții. Și nu mă frământă deloc gândul că, poate, este un loc mai ferice pe pământ. Aici sunt fericită, aici am scris, continui să scriu și voi scrie până la sfârșitul zilelor.

S.M.A.: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite? 

   G.L.: Au văzut lumina tiparului șapte cărți cu poezie, care mă reprezintă: „ȘAPTE”, „În zbor prin tot ce-i sfânt”, „DAR din DAR”, „În zidul iubirii”, „Pecete pe destin”, „Relicve ale vremii” și „DAR din DARURI”. Sunt cărți pe care le consider a fi drept pruncii mei literari, drept rodul semințelor fertile ale lacrimilor celeste. Un mare număr de poeme a fost inclus și în paginile celor peste 30 de antologii, în care mă regăsesc. La acest moment lucrez, concomitent, la crearea a încă două cărți și, sper mult, până la finele acestui an, să-mi reușească să le pot îmbrățișa.

S.M.A.: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani? 

   G.L.: Învăț în fiece clipă a vieții. Am un suflet frământat mereu de întrebări. Sunt fascinată de ce ascunde Universul, sunt interesată de limitele pe care le cunoaștem noi, oamenii. Mă pot simţi împlinită, doar dacă îmi cultiv, neîntrerupt, creativitatea și inteligența, astfel încât, atunci când pipăi apusul zilei, să-mi pot spune împăcată că nu am trăit ziua fără niciun folos. Cresc și educ un îngeraș cu numele Maria-Magdalena, care mă bucură cu succesele-i deosebite la învățătură, la olimpiadele școlare, cu titlul de „Premiantă” (mulți ani la rând) și cred că aceasta este cea mai mare realizare a mea ca om. La moment, fac și studii de Masterat. Explorez lumea Dreptului Internațional, un univers destul de enigmatic, dar, în același timp, extraordinar de interesant. Compun muzică, interpretez piese pe versuri scrise de mine și de alți autori. Mă bucur de viață. Îmi petrec ziua: plină de energie,  implicându-mă în multe activităţi, acordându-le celor dragi tot timpul meu liber. Din păcate, doar câteva fărâme de la finalul zilei le dedic pasiunilor mele, momente când îmi permit să fac și planuri de viitor. Ce ține de scris, niciodată nu am scris pentru a câștiga bani. Am scris, pentru că așa mi-a dictat sufletul, am scris pentru că am simțit obligația de a o face, odată ce am ajuns în acest Univers și am simțit că e vorba de o menire a mea aici. Scriu despre suflet, despre dragostea față de oameni, țară și față de Cuvântul lui Dumnezeu, despre toată bogăția Raiului de aici. Fiind un om care se bucură de bogății spirituale și nu de cele materiale, consider că nu aș putea beneficia nicicând de banii adunați din vânzarea cărților. Nu am dreptul moral: nu e munca mea! Sunt doar un biet stilou care înșiră pe filă stropi ce se revarsă de sus. Atât.

S.M.A.: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră? 

   G.L.: Deseori, în  drumul lung al vieții, m-am bazat pe intuiție, pe care o consider a fi destul de ascuțită. Și, atunci când simt calitate în ceea ce face cineva (calitatea fiind punctul meu forte, o cerință și față de mine însămi), sunt ușor atrasă în luntre, pentru totdeauna. Am ales să colaborez cu Casa Editorial-Poligrafică „Bons Offices”, deoarece este locul unde pot întreține o discuție constructivă despre posibilitatea îmbunătățirii unei cărți, despre calitatea filelor ce se vor aduna într-o carte, despre durata vieții unui prunc literar, întrebări care, cred eu, ar trebui să stea la baza unei colaborări eficiente între scriitor și editură. Aici am găsit adevărați profesioniști, care știu și înțeleg ce înseamnă corectitudine, calitate și promtitudine în ceea ce fac. I-am ales, fiindcă, ținând în mâini cartea realizată în sânul acestei Case Editorial-Poligrafice,  am simțit că nu-mi va fi rușine de ceea ce las nepoților și strănepoților. Sunt cărți care vor dăinui și vor avea putere să lupte cu vitregiile timpului.

S.M.A.: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării? 

   G.L.: De fapt, niciodată nu am avut drept scop să devin membra vreunei asociații. Particip cu mare drag la fiecare eveniment literar, ori de câte ori sunt invitată. Am avut diverse întâlniri de suflet: atât cu cititorii, cât și cu scriitori din republică și de peste hotarele ei. Sunt membră a multor cenacluri și grupuri literare naționale  și internaționale (Societatea Culturală „Apollon” România, Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație, Cenaclul literar „Prietenia”), sunt vicepreședinte „ASCIOR” Chișinău. 

S.M.A.: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați? 

   G.L.: Faptul că se scrie mult este foarte bine, cred eu. Fiece scriere este o oază de bucurie pentru inima cuiva. Scriu pentru a aduce un plus de lumină în sufletele oamenilor. Scriu poezie, iar cititorul mi-l văd drept judecătorul cel mai de seamă. Cât  privește piața de desfacere,  nu cunosc prea bine acest segment,  deși se discută foarte mult la acest subiect și, din ce în ce mai mult,  observ că se trece la cititul online, la  mare căutare fiind astăzi E-BOOK-urile. Nu poți împăca pe fiecare, la fel cum nu poți fi hrană pentru orișicine. Cititorul te alege, și nu invers. Înțeleg asta și țin să-mi pun sufletul pe tavă, pentru a-i ajuta (atât cât pot) pe cât mai mulți oameni, chiar dacă risc să rămân fără nimic. Doar că e imposibil să rămân fără nimic, pentru că acţiunile mele caritabile mă împlinesc sufleteşte şi îmi aduc mai multă bogăţie decât poate aduna oricine.

S.M.A.: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile? 

   G.L.: Nu mă consider a fi o scriitoare consacrată, deoarece cred că, pentru a te numi „consacrat”, trebuie să dedici o mare parte a timpului tău activității de scriere, să dărui  o parte din suflet acestei lumi, care crede în tine și nădăjduiește a găsi dezlegarea multor întrebări în scrierile tale. E adevărat: astăzi mă pot bucura și de numeroase aprecieri ale cititorilor mei, dar și de greutatea premiilor și trofeelor obținute la concursurile unde am participat: „Trofeul Prieteniei” (Concursul „Elogiul iubirii”, Ediția a V-a, 2021), „Trofeul prieteniei” (Concursul Aniversării Cenaclului literar „Prietenia”, 2021), „Premiul special al juriului” (Festivalul-Concurs de Creație Literară „Vis de Toamnă”, Ediția a IX-a, Secțiunea „Poezie” și Festivalul-Concurs de Creație Literară „Nicolae Dabija – Tăcerea răstignită”, Ediția a II-a, Secțiunea „Poezie”, organizate de către Societatea Culturală „Apollon” România și Academia Internațională de Literatură și Artă), Premiul „Valer Popean” (Concursul „Elogiul iubirii”, Ediția a VI-a, 2022), Trofeele „România – Grădina Maicii Domnului”, „Dor de România Mare”, „Enheduanna – primul poet al omenirii” (Festivalul-concurs literar-cultural „ȘAPTE INIMI ROMÂNIA”, 2021-2022), TROFEUL  Inorogul Literar (Trio-Festivalul „Vara Inorogilor”, secțiunea  „Aforisme”), Premiul „Inorogul literar de platină” (Trio-Festivalul „Inorogul literar”, secțiunea  „Poezie”, 2021), Premiul „Premium” (Concursul „Eleganța iubirii”, organizat de „Revista Poezii pentru sufletul meu”, Montreal, Canada) etc. Și, poate, aceasta este cea mai de preț răsplată pentru iubirea ce o împart tuturor, prin intermediul scrierilor mele.

Cei care prețuiesc darurile bolții pot găsi o parte din poemele mele în antologiile naționale sau internaționale, cât și în revistele în care au fost publicate („Boem@”, „Armonii culturale”, „Apollon”, „Cervantes”, „Constelații diamantine”, „Grai românesc”, „Lumini stelare”, „Viața spirituală”, „Extemporal liric”, „Zbor spre înălțimi”, „Roua stelară”, „Literatura și Arta”, „Făclia”, „Luceafărul din vale”, „Vitrina cu poezii”, „Led Force” etc.) E regretabil, că astăzi oamenii pășesc tot mai rar pragul librăriilor, iar, dacă o fac, sunt în căutarea unor cărți de dezvoltare pesonală sau a unor cărți comerciale, „care le-ar rezolva problemele peste noapte”. Deși cărțile, ale căror autoare sunt, se pot găsi în multe din bibliotecile Republicii Moldova (sau în câteva biblioteci din România), cât și în librăriile din rețeaua „Librarius”, îmi doresc, predominant, să aduc cărțile în dar tuturor celor care-și doresc să citească, celor care înțeleg care e adevărata valoare a cuvântului scris. De aceea, acolo unde plec, întotdeauna merg cu plinul și mă strădui să las o urmă frumoasă, care să mă ducă spre împlinirea, că am făcut totul pentru sufletele ce au împărțit cu mine din  potirul zilei lor.

S.M.A.: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris? 

   G.L.: Pornind de la infinita admirație pentru alesul gând al lui Plinius cel Bătrân, care spunea: „Nulla dies sine linea” („Nicio zi fără un rând scris”), am ales să las (în fiece zi) câte o mică pecete pe zidul clipei efemere, poezia reprezentând, pentru mine, nu doar farmecul sufletului, ci și  frumusețea, încântarea acestuia. Oricărui poem (pe care îl înșir neapărat pe hârtie, și în zilele noastre, în ciuda inovațiilor vremii), îi dau, mai întâi de toate, viață. În fiecare vers scris, elucidez doar ceea ce simte sufletul meu în acel moment, fiecare cuvânt având o încărcătură de sentiment. E adevărat: deseori scriu și cu mintea, adică țin cont de ceea ce vreau să transmit, având la bază mesajul, astfel încât acesta să se facă simțit în momentul lecturării poeziei. Totuși, sunt de părerea că un poem trebuie să se înfrupte din marea sufletului tău. Altfel, nu poți fi numit poet. Poezia e cea care sapă în străfundurile lacului uman, e cea care stoarce venele, umplute și cu picături de bucurie, și cu cofe pline cu necaz. Ea e Darul pus pe tavă, ca o pită proaspăt scoasă din cuptor, spre a fi împărțită tuturor. Important e să avem grijă, ca din cuvântul scris să fie îndestulați, mai ales, cei flămânzi și însetați de iubire. Căci arta făcută cu iubire vindecă. Prin poezie, cititorilor li se deschid porți nebănuite spre frumos și eternitate. Nu mă pot opri să scriu, deși la finalul oricărui manuscris simt doar împlinirea că bunul Dumnezeu nu m-a părăsit, că a fost cu mine și nu-mi rămâne decât să vin cu rugă de mulțumire pentru puținul scrierilor mele, atâtea câte le-am făcut sau le voi face cunoscute. Sunt încă foarte departe de a mă simți împlinită, dar nici nu îndrăznesc să-L supăr pe Creatorul tuturor, punând la îndoială ce mi-a așternut pe lanul meu, încă necopt. Și caut, și în continuare, doar să fiu mereu aproape de adevăr și de Cuvântul lui Dumnezeu. 

S.M.A.: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră? 

   G.L.: Sunt doar un om, un simplu om. Și aș părea naivă să spun că pot scrie pe orice tematică. Nu noi (oamenii) decidem când și despre ce să scriem. Se ocupă alte forțe de asta. Noi suntem doar niște rătăcitori în marele labirint al căutărilor și, deși  am abordat o tematică variată în scrierea poemelor, consider că nu e meritul meu. Temele mă aleg pe mine, și nu invers. Am scris despre părinți, bunei, copii, despre țară, limbă, strămoși, despre menirea noastră aici, despre puterea iubirii, despre tot ce este sfânt în această lume și despre multe altele. Dar marea mea curiozitate este: Oare ce surprize îmi mai rezervă Universul? Azi știu ce-mi place, ce mă interesează. Dar mâine? Mâine s-ar putea să fiu alta, cu alte interese, cu alte gânduri, în altă lume.

S.M.A.: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat? 

   G.L.: Întotdeauna am fost foarte atentă la evoluția lucrurilor, înțelegând că, adesea, faptele oamenilor nu mai costă nimic, din păcate. Și, atunci când cineva îți spune că e necesar să scrii, dar vezi că nu se citește, ajungi la ideea că, poate, nu faci ceea ce trebuie, poate nu ești îndeajuns de înțeles, poate nu poți fi iubit și îndrăgit de lumea în care trăiești. Liniște îmi oferă doar gândul că, de fapt, „nu există profet în țara lui” și că nimic nu e întâmplător: nu noi hotărâm când să începem, cum nici nu avem dreptul să decidem când vom finisa să scriem. Dacă am fost aleși să fim înzestrați cu puțin talent, ar fi păcat să-l ducem cu noi în lut. Iar, dacă se va întâmpla vreodată să nu mai pot scrie, cred că m-aș ofili, precum o floare care nu este udată. Nu-mi rămâne decât să revin la cuvintele de aur găsite în Psalmi: „Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte!” 

S.M.A.: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane? 

   G.L.: Atât cât se mai nasc pe acest pămând oameni, se vor naște și scriitori, se va scrie despre timpurile în care se trăiește. Se va turna în cupa sufletului românesc har divin, spre dăinuirea acestui popor. De aceea, întotdeauna vor veni în această lume oameni care se vor impune a fi cunoscuți. Consider că, și în literatura contemporană, sunt autori de valoare, care merită să împodobească paginile manualelor școlare. Va veni momentul (în pofida pasivității din viața generației tinere și a lipsei de interes pentru tot ce-i înconjoară), când aceste fragede vlăstare vor avea nevoie de tulpină și, mai ales, de tăria rădăcinilor și vor reveni la scrierile celor care rămân a fi nume mari în literatura românească, precum: Eminescu, Creangă, Alecsandri, Iorga, Arghezi, Eliade, Donici, Coșbuc, Rebreanu, Stănescu ș. a. Iar printre aceste stele, sper mult, se vor regăsi și nume ale aștrilor lucind pe bolta contemporaneității. 

S.M.A.: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente? 

   G.L.: Nu este nimic mai trist decât să înțelegi că ai un talent care se irosește. Iar adevărata împlinire presupune o armonie deplină între muncă, talent și dăruire de sine. Celebru te face nu talentul, ci strădania, patima care o înrădăcinezi în fiece ram plin de har. Fără muncă, harul din om putrezește. Dar, pentru a te dezvolta, pentru a crea, e necesar să citești cât mai mult, cât mai variat. Se știe că bucuria interioară produce nu culmea înzăpezită a muntelui urcat, ci căile anevoios parcurse, spre atingerea unui rezultat propus. Da, și nu uitați: în tot ce faceți, să puneți cât mai multă iubire, cât mai mult Dumnezeu! Nu în zadar Apostolul Pavel ne învăța: „Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți! ” Deci, dragilor, alegeți calea corectă, tindeți spre Adevărul suprem și savurați Viața desăvârșită! 

S.M.A.: Ce proiecte de viitor aveți? 

   G.L.: Am preferat întotdeauna să mă las ispitită de surprizele sorții, de darurile ce mi le rezervă ziua de mâine. Știu că atunci când noi, oamenii, ne facem planuri, cineva acolo, sus, râde de ele. De aceea prefer să mă las legănată de cursul firesc al lucrurilor. Consider că a-mi face proiecte înseamnă a-mi ține în cătușe viața. Cea mai mare dezamăgire o simți în momentul când ai așteptări mari de la destin, iar  viața întârzie să ți le ofere sau, chiar, are alte planuri pentru tine. Unicul meu vis pentru viitor este să-mi văd familia la fel de unită, precum e astăzi, să fie lumea din jur sănătoasă și să emane multă lumină, să dispun de facultatea de a-i întâlni pe cei dragi, de a-i îmbrățișa și de a ști că sunt bine. 

S.M.A.: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ? 

   G.L.: Dacă vă referiți la pandemia de COVID-19, care a creat în rândul populației frică, anxietate, depresie, desigur și-a pus amprenta și asupra mea, în primul rând în calitatea de om al acestei Planete. Apariția pandemiei a determinat cu siguranță o schimbare a stilului meu de viață și în general a realității în care am trăit. Dacă, până în martie 2020, aveam agendele pline, festivaluri, vacanțe (până și copiii se plângeau că nu mai au timp să se joace), fiind cu toții concentrați pe succesul profesional și social, pandemia a venit pentru noi toți ca un exercițiu de adaptare și supraviețuire. O încercare la fel de sumbră, o pagină neagră în viața fiecăruia dintre noi e și războiul care zguduie liniștea acestui veac. Nu poți să te afli într-un mediu unde trăiesc oameni riscându-și propria viață (pentru a-i ajuta pe cei vulnerabili și a le dărui, din puținul lor, celor aflați în dificultate, cu empatie, compasiune și bunătate), și tu să rămâi la toate rece. În același timp, în timpul pandemiei, am reușit să dispun de puțin timp liber, ca să-mi trimit cărțile la editură și să mă bucur de rodul semințelor abia așteptând să rodească, atâția ani. Slavă bunului Dumnezeu, că am avut puterea de a trece prin această criză, deși am pierdut atâtea suflete dragi din preajmă. Dar viața continuă… Și e păcat să nu ne bucurăm în continuare de minunatul dar al vieții.

S.M.A.: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori! 

   G.L.: Speranţa moare când tu nu mai vrei să crezi, dragostea se termină când tu încetezi să mai ţii la cineva, iar viața se termină când tu încetezi să visezi. Dragă cititor, visează, iubește-te, dar, mai ales, iubește-ți aproapele! Citește cât mai mult timp posibil, căci adâncimea unei fântâni se măsoară după cantitatea de apă ce îi umple pereții, nu după zângănitul unei găleți deșarte! Deși sunt omul care adoră semiîntunericul, vin cu îndemnul: Păstrați flacăra din voi mereu aprinsă, nu faceți loc beznei, să vă stârpească lumina! Urmați cursul firesc al lucrurilor și nu uitați să mulțumiți Cerului pentru ceea ce ați primit în dar, și, mai ales, pentru scurta călătorie aici, pe Pământ!

Da! Și încă ceva: Amintiți-vă să mai și trăiți!

 Sibiana Mirela Antoche, Jurnalist, membru UZPR