Șeful diplomației de la București: „România va fi permanent alături de Republica Moldova”

333
0

„România va fi permanent alături de Republica Moldova atunci când va fi nevoie”. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, în cadrul unei vizite oficiale efectuate la Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Șeful diplomației de la București a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița, președintele Legislativului, Igor Grosu, și omologul său, Nicu Popescu.

„România va fi permanent alături de Republica Moldova atunci când va fi nevoie. Vom găsi soluții necesare pentru a face față tuturor provocărilor cu care se confruntă țara în prezent sau în viitor. Acesta este rostul vizitei mele de astăzi aici. Am vrut să închid anul diplomatic cu această vizită la Chișinău pentru a spune  încă o dată că România este alături mereu de Republica Moldova și de cetățenii săi”, a declarat Bogdan Aurescu la sfârșitul vizitei sale la Chișinău.

Totodată, oficialul a ținut să menționeze că Moldova are șansa să fie unicul stat din lume „care are doi miniștri de Externe”.

„Pentru că nu există reuniune sau contact diplomatic pe care să-l am fără să nu menționez Republica Moldova și necesitatea apărării intereselor cetățenilor Republicii Moldova”, a specificat Aurescu.

Cei doi miniștri de Externe au recunoscut că anul care trece a fost cel mai complicat pentru noi și pentru întreaga regiune din ultimii 30 de ani încoace. În același timp, a fost un an istoric pentru Republica Moldova, în contextul în care, în 2022, a obținut statutul de țară candidat la Uniunea Europeană.

„Relația noastră cu România este cea mai apropiată și mai puternică din ultimele trei decenii. În sfera economică și comercială, România este principalul nostru partener, este destinația numărul unu pentru exportatorii noștri, fiind piața care acoperă aproape o treime din exporturile noastre. Iar pe parcursul acestui an, am avut o cifră record de comerț reciproc, care depășește 3 miliarde de euro”, a menționat șeful diplomației moldovenești, Nicu Popescu, care a menționat și sprijinul acordat de România cetățenilor de peste Prut în vederea depășirii crizei energetice care s-a acutizat în contextul războiului barbar al Rusiei împotriva Ucrainei.

De altfel, importanța dezvoltării interconectărilor de transport transfrontalier de energie electrică între cele două state a constituit unul dintre subiectele primordiale discutate de oficialul român cu autoritățile de la Chișinău.

„Am avut  o discuție substanțială cu președinta Maia Sandu, prim-ministrul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, domnul Grosu. Avem o discuție foarte aprofundată despre cum să contracarăm impactul negativ al războiului Rusiei împotriva Ucrainei care, din păcate, se răsfrânge și asupra Republicii Moldova, pentru că Republica Moldova este statul vecin Ucrainei, care este cel mai expus și cel mai afectat de pe urma acestei agresiuni absurde”, a menționat Aurescu.

Totodată, șeful diplomației de la București a apreciat eforturile autorităților de la Chișinău în vederea asigurării implementării reformelor necesare, menționând că anul care vine va fi unul decisiv pentru „avansul parcurs european în direcția deschiderii negocierilor de aderare la UE”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE