Laura Muruzuc, o tânără în grădina cuvintelor

Credința ei în dragoste, în lumină, în forța de regenerare a naturii ne fascinează. Vorbim de Laura Muruzuc, o tânără pentru care poezia e un mod de viață. Frumusețea ei pare a fi de sorginte cosmică. Nu vedem nici urmă de îngâmfare pe chipul ei, dimpotrivă, citim promisiunea de a iubi lumea așa cum a fost dată de la Dumnezeu. Versurile ei ne alină: „știința orbului că și pe el îl iubește lumina. crezul că știi ce înseamnă și cum se simte, deși nu ai văzut-o niciodată cu ochii./ lumina nu ne descoperă, ea ne recunoaște. e fiecare zi un act de întâmpinare. „te-am așteptat”, ți se zice. și tu te lași primit și cuprins”.

Laura Muruzuc: „În toate e dragoste”

Laura Muruzuc a participat la concursul „Românii au talent”, milioane de spectatori au ascultat-o cu respirația tăiată. După recitalul ei profund, emoționant, am dorit să aflăm mai multe despre ea. Am întrebat-o de ce și-a ales ca motto pentru existența sa cuvintele lui Noica „înainte de toate: pietate”.

„E un îndemn atât de senin. Patru cuvinte despre cum ar trebui să ne trăim viețile, în primul rând unii în raport cu ceilalți. Îmi repet în gând aceste cuvinte de fiecare dată când mi se întâmplă să fiu dezamăgită de ceva… Ele îmi aduc aminte că în toate e dragoste, iar acolo unde nu e, o pot pune eu”, zice Laura.

Este născută în satul Răuțel, raionul Fălești: „Răuțel e râul copilăriei mele, chiar dacă acum apa s-a retras, ca apa multor alte râuri… Am cutreierat văi și dealuri, alături de surorile și frații mei. Am fost după iarbă, am mâncat pomușoare, am cules flori de salcâm, păpădii, urzică și flori de câmp. Ca orice alt copil crescut la țară, am cunoscut lumea asta fiind în miezul naturii”.

Am mai întrebat-o dacă în satul Răuțel există o bibliotecă. „Avem o bibliotecă, acum ea se află în Centrul de Meșteșuguri Tradiționale (deschis în 2018, frecventat de 100 de copii – n.n.), acolo unde muncesc și părinții mei”, ne-a răspuns Laura.

O familie cu cinci copii din satul Răuțel

Despre părinții săi, Veronica și Dumitru Muruzuc, ne povestește cu nesfârșită căldură: „Mama este profesoară de educație tehnologică, predă brodatul și împletitul din fibre vegetale. Tata este un cunoscut meșter cioplitor în lemn, a moștenit acest meșteșug de la tatăl său. Mama e născută în Drochia, tata, în satul Hiliuți. S-au întâlnit într-o zi de iarnă, ningea frumos. Tata a văzut venind pe stradă o fată în blană albă și cu căciuliță roșie pe cap. Zice că a văzut un punct roșu prin ninsoare. „M-am gândit că dacă n-o opresc, o să fac un păcat”, ne povestește tata. S-au căsătorit curând după prima întâlnire. Ea avea un geamantan cu cărți pentru că era bibliotecară, el avea unul plin cu dălți pentru că era tâmplar. Toată averea lor încăpea în două valize. Apoi s-au stabilit în satul Răuțel, și-au construit casă. Au așteptat mai mulți ani copii, dar ei tot nu veneau. Se rugau la Dumnezeu să le trimită copii. Într-o bună zi, mama a aflat că e însărcinată. Primul a apărut pe lume badea, fratele meu mai mare, apoi lelea, apoi m-am născut eu și după mine surioara și frățiorul mai mic. Ne-au crescut în dragoste. Mama și tata cred că orice om are un har și că fiecare își are drumul său. Ei m-au încurajat în alegerea mea. Și pe ceilalți feciori și fiice, și pe elevii de la Centrul de Meșteșuguri îi încurajează să facă în viață ce le place mai mult”.

„Ai lucrat pământul în copilărie?”, am mai întrebat-o pe Laura. Mi-a dat un răspuns poetic: „Da. De asta îmi pare frumos cuvântul Muncă. Ca și alți săteni, avem și noi câmpuri, am crescut cu hrana pentru care munceam. O vie, o livadă de meri… Mai am un cuvânt care îmi este foarte drag: Roadă. Știu ce înseamnă un an de secetă, ploaia venită la bună vreme. Știu ce înseamnă toamnă, primăvară, vară și iarnă”…

O vreme, în fața casei părintești nu a existat o grădină de flori. „Acum avem trandafiri și narcise, un vis de-al mamei. Mama poate visa frumos, de aceea grădina ei e frumoasă”, ne spune Laura, fata care a ales să lucreze în grădina cuvintelor.

„Cea mai frumoasă poezie încă nu am scris-o”

Scrie versuri din adolescență. A adunat multe poeme, dar încă nu s-a decis să editeze un volum: „Am mereu starea că cea mai frumoasă poezie încă nu am scris-o, că o port în interior. Găsesc în asta o frumoasă împăcare cu sine. Mi-ar plăcea să public o carte, nu-mi dau seama ce aș putea simți atunci”.

Deși nu se grăbește să scoată o carte, promovează intens poezia prin intermediul unor filme în care ea recită versuri înconjurată de peisaje de basm. Vocea ei tulburătoare ne atinge sufletele. Proiectul ei de poeme video se numește MUAD, poate fi urmărit pe internet, pe pagina ei de Facebook: „La început am realizat videopoemele „Lăstar” și „Plug”. Sunt poezii despre omul care simte că a fost plămădit pentru a trăi în împăcare, în împlinire. Și luptă pașnic ca să ajungă la starea asta. Sunt poezii despre acceptare, despre o dragoste necondiționată. Partea lor vizuală e făcută de un bun prieten, Pavel Cojocaru”.

Laura ne oferă albumul „Adormim în grădină”

De curând, Laura Muruzuc, în colaborare cu Pavel Cojocaru, au creat albumul „Adormim în grădină”. „E o culegere de 12 texte. Albumul e lipsit de ornamente inutile, exact așa l-am văzut în mintea mea. Mă bucur că am găsit cuvintele pe măsura liniștii mele. Mi-am pus căldura inimii aici. Armonia dintre voce și sunet e meritul lui Pavel”. Proiectul a fost realizat cu suportul Fundației Soros Moldova.

Cel mai recent videopoem al Laurei îi este consacrat Mamei: „ce mare miracol – să zidești iubind”. Tot părinților le este adresată mărturisirea: „Merg des acasă, drumul nu-mi pare niciodată lung. De fiecare dată când intru în ogradă, zâmbesc fericită că sunt lucruri care nu se schimbă… Fidelitatea asta, a caselor, e ceea ce avem”.

Laura Muruzuc a finalizat în 2020 un program de master de dublă diplomă între Universitatea din București și Université Lumière Lyon 2, Franța, în domeniul comunicării. Zilele trecute și-a anunțat prietenii că s-a mutat la București. „Am un nou job, voi lucra de-acum înainte la editura Litera”, ne-a spus Laura. „Am și o traistă nouă, e o bucurie pentru mine”, zâmbește tânăra cu priviri misterioase.

Aparent fragilă, plăpândă, e de fapt o luptătoare, un caracter puternic ce-și dorește să protejeze integritatea acestei lumi: „fiecare colț de care m-am lovit/ a trezit în mine pricină de tămăduire./ și dacă pot să mă vindec, pot orice”.

„Care crezi că este misiunea ta pe acest pământ?”, o întrebăm pe Laura și ea ne spune cu sinceritate: „Nu știu, dar sunt în căutare, într-un dialog. Un dialog cu Domnul”.

Îi urăm succes Laurei Muruzuc și așteptăm noile sale versuri.