Elevii din Republica Moldova care au obținut performanță la olimpiadele de Limba și literatura română și Istoria românilor au fost premiați

769
0

Azi, 7 iunie, în incinta Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO s-a desfășurat ceremonia de premiere a învingătorilor Olimpiadei Republicane la disciplinele Limba și literatura română și Istorie. Cei 78 de elevi de liceu au beneficiat de aparatură electronică: tablete, E-book-uri reader, boxe portabile, alături de rucsacuri și materiale de papetărie personalizate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Gazda evenimentului, ministrul Educației și Cercetării al RM, Anatolie Topală, a felicitat elevii olimpici şi profesorii şi a menţionat că rezultatele obţinute de ei sunt foarte importante pentru sistemul educaţional şi pentru toată R. Moldova.

„Limba și Istoria sunt doi piloni de bază ai unei națiuni, iar comunitatea lingvistică și istorică ce ne unește ne-a permis, împreună cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), să organizăm un eveniment în care să sărbătorim performanța și dedicația pe care ați manifestat-o în cadrul a două olimpiade republicane. Mulțumim Guvernului României pentru tot sprijinul acordat în ultimii trei decenii statului nostru și, în particular, sistemului educațional din RM. Azi, vrem să sărbătorim performanța de care ați dat dovadă în cadrul olimpiadelor republicane. Știu că ați muncit mult pentru aceste rezultate și suntem foarte bucuroși ca în cadrul acestui eveniment să vă sărbătorim pe voi, munca pe care ați depus-o. Olimpiadele școlare sunt pentru cei care au depus cel mai mult efort, s-au pregătit cel mai bine și și-au putut stăpâni emoțiile în cadrul concursurilor”, a spus ministrul Educației și Cercetării al RM, Anatolie Topală.

Și secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, a salutat olimpicii prezenți la eveniment.

„Mă bucur că, din poziția în care mă aflu astăzi, pot să recompensez eforturile pe care le-ați depus. De ce premiem Limba Română și Istoria Românilor? Pentru că, pe lângă cultură, tradiție și credința în Dumnezeu, sunt lucrurile care ne leagă pe noi, cei de pe ambele maluri ale Prutului. Vrem să încurajăm și pe viitor, pentru că trebuie să ducem pe mai departe aceste lucruri. Fără limba noastră nu știu ce am fi. Voi ați făcut performanțe în a vă cunoaște istoria și sunt sigur că voi ați învățat din asta și puteți să-i învățați și pe ceilalți. Eu personal chiar cred că aici, în sală, sunt oameni care vor avea o poziție foarte înaltă în societate, așa că am decis să facem așa cum putem mai bine să vă arătăm recunoștința noastră, a României și a Guvernului României. Resursele noastre sunt limitate. Am dorit, pe lângă lucrurile materiale, să vă oferim niște momente pe care nu cred că le veți uita vreodată. De aceea am adus alături de noi trei artiști de renume din România”.

Maia Morgenstern, legenda vie a teatrului și filmului românesc și internațional, precum și actrița Daniela Nani, dar și actorul George Custură au fost invitați speciali ai ceremoniei. Fiecare din ei a venit și cu câte un moment artistic pentru cei prezenți în sală.

Maia Morgenstern, actriță
Maia Morgenstern, actriță

Maia Morgenstern: „Vă felicit din adâncul sufletului pentru toate eforturile pe care le-ați făcut. Felicit pe profesori, pe cei care v-au îndrumat și susținut. Sunt alături de părinții voștri. Știu prin ce emoții au trecut și trec. Această ceremonie vă este dedicată. Știu că ați renunțat la o grămadă de tentații, știu că ați lăsat deoparte, cu greu, cu sentimentul că ați fi făcut ceva mai aromat și ați ales să studiați. Acest efort va răspunde, va avea ecou în timp, știu asta, simt. Vă felicit din tot sufletul. Ne va ține Dumnezeu așa, pentru a studia, astfel și gândirea Dumneavoastră critică se va dezvolta. Vă țin pumnii pentru mai departe”.

Printre cei premiați am zărit-o și pe Andreea Mahu, elevă a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu Protalent”, care mi-a spus că se simte mândră de rezultatele pe care a reușit să le obțină.

„Sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am participat și pentru că eforturile pe care le-am depus pe parcursul celor trei ani de liceu au dat așa roade. Mă simt mult mai liberă și fericită”.

Nicolae este în clasa a XI-a, în cadrul Instituției private, Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, și a fost premiat pentru rezultate remarcabile la Istorie.

„Mă bucur că sunt astăzi aici. Pentru mine este o experiență nouă. Recomand tuturor colegilor să participe la olimpiade, pentru că roadele pe care le obții te fac să vrei și mai mult de la tine”.

Valeria Ciugureanu, elevă în clasa a X-a a Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, mi-a spus că acest concurs a ajutat-o să se redescopere și să-și cunoască propriile limite.

„Sunt premiată cu mențiune la disciplina Limba și Literatura română. Pentru mine a fost o experiență nouă, pentru că anul trecut am fost lipsiți de posibilitatea de a participa la olimpiade republicane. Am trăit emoții noi pentru mine, pentru că prin aceste concursuri ajungi să te cunoști mai bine pe tine și să-ți cunoști limitele”.

Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României în comun cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE