Liderii G7 îi cer Rusiei să nu folosească arme nucleare, chimice sau biologice

804
0

Liderii principalelor ţări industrializate din lume (G7), reuniţi la Bruxelles, au avertizat joi Rusia să nu utilizeze arme nucleare, chimice sau biologice în războiul său contra Ucrainei, indică declaraţia dată publicităţii la finalul reuniunii, transmite Reuters, citată de Agerpres.

”Avertizăm cu privire la orice ameninţare cu utilizarea armelor nucleare, biologice sau chimice sau a materialului legat de acestea”, afirmă liderii din SUA, Regatul Unit, Germania, Franţa, Italia, Japonia şi Canada.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Toate ţările sunt pregătite pentru a primi refugiaţi din Ucraina, arată declaraţia liderilor G7.

Referitor la energie, liderii statelor din G7 le cer ţărilor producătoare de petrol şi gaz să acţioneze în mod responsabil şi să majoreze livrările pe pieţele internaţionale, adăugând că în acest scop Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) trebuie să se implice.

De asemenea, ei au promis că ţările membre ale G7 vor evita interdicţiile asupra exporturilor de produse alimentare.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE