O dragoste ca-n povești, cum nici în cărți nu citești

1125
0

Cristina are 41 de ani, s-a născut la ţară. A crescut într-o familie de buni creştini. De mică a fost atrasă de cele sfinte. Dar şi mai mult s-a apropiat de Dumnezeu din ziua în care sora ei cu doi ani mai mare s-a îmbolnăvit. Atunci se ruga pentru ea şi seara, şi dimineaţa, şi în timpul zilei, şi la miezul nopţii.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Însă ea a considerat că rugăciunile nu i-au fost auzite. După şase luni de luptă cu boala, sora s-a stins. Făcuse o tuberculoză galopantă despre care nici medicii n-au bănuit, o tratau de pneumonie. A murit, vegheată de Cristina, în timp ce mama era plecată după doctor.

În căutarea unei lumi la care visa

Senină şi lucidă, atât i-a spus cu vocea stinsă sora dragă înainte de moarte: „Să nu te superi pe Dumnezeu că nu ţi-a ascultat rugăciunile, aşa mi-a fost scris. Ai grijă să găseşti pentru fiecare o vorbă bună de încurajare şi de mângâiere, cum ai găsit şi pentru mine”.

Şi, liniştită, a închis ochii, aşa cum îi închide omul când se culcă să doarmă. Avea doar 18 ani. Din ziua pierderii surorii, Cristina era stăpânită de o nostalgie inexplicabilă, de un dor după o altă lume.

Se închidea singură în casă şi plângea. Alteori lua „Paraclisul Maicii Domnului” şi se retrăgea la umbra nucului din fundul grădinii şi citea. Era fericită alături de părinţi în satul natal, dar simţea că nu acolo e locul ei, nu acolo e lumea pe care o căuta şi o visa.

Îşi vedea viitorul într-o mănăstire şi a mers la Facultatea de Teologie. După doi ani de studii, total dezamăgită de atmosfera şi predarea obiectelor, a părăsit Academia. Cuprinsă de îndoieli a fost şi după o săptămână de şedere la o mănăstire.

Comportamentul prea aspru al maicii stareţe i-a şters visul. Altfel îşi închipuise ea viaţa de mănăstire. Descumpănită, se ruga lui Dumnezeu s-o ajute să-şi găsească liniştea. Şi a găsit-o, mergând la o altă facultate, cea de Pedagogie şi Psihologie.

Suferinţă din dragoste

Avea 20 de ani. Acolo l-a întâlnit pe Marcel, un tânăr timid cu care se vedea împreună până la sfârşitul vieţii. Cristina era la prima iubire şi o trăia cu toate fibrele inimii. A fost frumos, dar s-a terminat repede.

Din prea puţină cunoaştere, după câteva luni au început lacrimi şi certuri, aveau caractere prea diferite. Fata se ruga neîncetat pentru dragostea lor, cerând de la Maica Domnului răbdare şi înţelepciune. Îl accepta pe Marcel aşa cum era şi credea că vor ajunge la timpul când se vor înţelege dintr-o privire.

Şi ar fi crezut ea mult şi bine dacă n-ar fi apărut pe o reţea de socializare o poză în care Marcel săruta sânii pe jumătate dezgoliţi ai unei fete destul de frumoase. Cum avea să descopere în scurt timp, Marcel „lupta” pe două fronturi. Şi această iubire secretă a lui ar mai fi durat, dacă cealaltă nu ar fi postat poza pe internet.

S-au despărţit. Vă daţi seama ce era în sufletul Cristinei – fulgere şi furtună! Atunci a cunoscut biata de ea suferinţa din dragoste. Nu mânca, nu dormea şi nu vorbea cu nimeni. Fericirea ei s-a transformat în disperare. Cuprinsă de remuşcări şi de durere, a ajuns până la aceea că era gata să se arunce într-o fântână.

Dar tentativa nu i-a reuşit. Ca din pământ în acea clipă, care-i putea fi fatală, a răsărit un trecător care a oprit-o. Era un profesor. După ce a ascultat-o, i-a spus: „Oare nu e mai uşor să ierţi decât să suferi? Sau nu e mai uşor să uiţi decât să suferi? Uită-i până şi numele! Nu merită să-l păstrezi în amintire. O să întâlneşti o altă iubire mai frumoasă şi mai adevărată”.

Vorbele profesorului au readus-o cu picioarele pe pământ. Şi-a dat seama ce mare păcat era să facă. I-a mulţumit din tot sufletul. S-a întors la gazdă, s-a retras în camera sa şi a stat toată ziua închisă în casă.

După o dragoste destrămată, Cristina a fost la un pas de a face o faptă nesăbuită. Dar a salvat-o apariția în preajmă a unui trecător, care se dovedi a fi un profesor. Vorbele profesorului au readus-o cu picioarele pe pământ. Şi-a dat seama ce mare păcat era să facă.

S-a rugat aşa cum numai ea ştia să se roage

I-a mulţumit din tot sufletul. S-a întors la gazdă, s-a retras în camera sa şi a stat toată ziua închisă în casă. Simţea nevoia să se reculeagă, să fie cu ea însăşi, să se purifice. Nu a deschis televizorul, nici radioul, nu a citit, dar s-a rugat aşa cum numai ea ştia să se roage. Cu lacrimi fierbinţi.

În zilele următoare, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, şi-a văzut de studii şi de discuţii cu colegii.

Au trecut anii. Cristina a absolvit facultatea, s-a întors în sat la şcoală. Parcă nu dorea să-i iasă în cale o altă dragoste, nu dorea să mai repete suferinţa, dar în adâncul sufletului spera să întâlnească acel suflet-pereche, care să-i facă viaţa frumoasă. În sinea sa îşi dorea şi ea să devină mamă, să nască şi să crească copii.

Avea 28 de ani, dar sufletul-pereche nu se mai arăta. Din vreme în vreme, îşi amintea de Vlăduţ, prietenul ei de la grădiniţă cu care se juca „de-a familia” şi care zicea că atunci când va creşte mare o să se însoare cu ea şi o să aibă împreună şase copii.

Cristina îl pomenea în rugăciunile sale, de multe ori se întreba pe unde o fi şi ce-o mai fi făcând? Cele mai dragi amintiri din copilărie erau legate de acest băieţel cu care mergea şi venea de la grădiniţă, ţinându-se de mână, cu care se juca, când la ei acasă, când la Vlăduţ, cu care a stat într-o bancă în primul an de şcoală.

Dar soarta i-a despărţit. Încă nu se terminase anul şcolar, când părinţii lui Vlăduţ s-au văzut nevoiţi să-şi ia lumea în cap şi să plece din sat din cauza unor neînţelegeri cu rudele. Au plecat în Belarus, la baştina tatălui lui Vlăduț.

Cea mai scumpă şi mai dragă surpriză

Să vezi şi să nu crezi! Când Cristina nu mai credea că va avea parte şi ea de o dragoste mare, în vara lui 2010, minune! În Turcia, la mare, avea să-l întâlnească pe cine credeţi? Pe Vlăduţ! Fata plecase în Antalia împreună cu o prietenă.

Într-o dimineaţă, în timp ce stăteau la masă în restaurant şi vorbeau, de la masa de alături s-a ridicat un tânăr frumos, înalt, cu părul blond şi ochii albaştri şi s-a apropiat de masa lor. „Sunteţi din România sau din Republica Moldova?”, le-a întrebat într-o română cu accent.

A fost o surpriză nemaipomenită. După ce fetele au spus de unde sunt și cum le cheamă, Vlad s-a aprins, povestind despre amintirile lui din copilărie legate de o fetiță drăgălașă cu care a mers la grădiniță, apoi la școală, în clasa I. Surpriza a fost nemaipomenită: „Tu eşti, Cristina!”, a strigat bucuros bărbatul. „Tu eşti, Vlăduţ!”, i-a răspuns foarte emoţionată domnişoara.

Cristina a aflat că Vlad e medic şi munceşte în domeniul farmacologiei la Moscova, că nu e căsătorit, că părinţii sunt sănătoşi şi că le e dor de Moldova. Aşa aveau să se reîntâlnească două minţi deschise spre cunoaştere, două suflete luminate, născute unul pentru altul.

Din acea vacanţă la mare Cristina a devenit stăpână pe inima lui, iar Vlad, stăpân pe viaţa ei. Iubirea lor s-a transformat apoi în cea mai frumoasă poveste de iubire, cum nici prin cărţi nu citeşti. Chiar imediat după vacanţa în care s-au reîntâlnit, Cristina l-a urmat pe Vlad la Moscova.

Peste jumătate de an, au făcut nunta într-un cerc restrâns de prieteni, iar peste încă o jumătate de an li s-a născut o fetiţă. Încă peste patru ani s-au stabilit în America, unde li s-a născut a doua fetiță.

Fericită, Cristina avea să-mi spună cu ani în urmă: „Am ajuns la vorbele bunicăi, care m-a încurajat tot timpul, spunându-mi că fiecare pai are umbra lui. A venit şi umbra mea, când aproape că îmi luasem gândul de la o dragoste mare. Nu a fost o întâmplare. Sunt convinsă că Dumnezeu mi l-a trimis pe Vlad ca să ne facem o familie frumoasă şi să nu ne mai despărţim niciodată”.

De aproape 12 ani sunt împreună. Cristina se simte în continuare foarte atrasă de Vlad. La fel și Vlad de ea. Se dedică muncii și familiei. Ea muncește într-o agenție de comunicare, el – în una de medicamente. Sunt pasionați de munca lor. Trăiesc o fericire absolută, amestecată cu grijile cotidiene, cu bucuriile pe care le înmulțesc fetițele lor.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE