Măturătorul de pe strada Academiei

(subiect de vacanţă)

Nu îi cunosc tot domeniul de responsabilitate, dar dimineaţa îl găsesc de fiecare dată măturând frunzele (ori, deh, curăţind zăpada) de pe trotuarul dintre fosta bibliotecă a Academiei şi blocul Institutului de Chimie. Am pentru el un respect mai aparte şi un soi de solidaritate de breaslă. În ultimul rând, deoarece criticii literari (şi criticii societăţii) sunt şi ei un soi de echipă de salubrizare. Iar în primul rând, deoarece în tinereţea studenţească, pentru a avea parte de un mic apartament, în care locuiam cu soţia şi fiica, aveam obligaţia să mătur frunzele şi să curăţ zăpada din jurul unui bloc cu şase scări de pe strada Florilor. Coleg de meserie, deci.

Dar personajul meu nu este numai măturător, ci şi un fel de misionar. Nu am intrat în detaliile credinţei lui, dar îşi promovează ideologia religioasă insistent… şi delicat. Îţi testează disponibilitatea. E atent la reacţia ta. Nu insistă. Aţi întâlnit asemenea misionari ai diferitor secte şi grupări religioase, bănuiesc că v-au bătut pragul. Întreabă, explică, îşi propun serviciile de asistenţă informativă, îţi propun broşuri, uneori cărţi. Le explici… că nu ai nevoie de explicaţii, că eşti creştin-ortodox convins, dar ei nu se lasă. Le spui că textele sfinte le-ai citit şi eşti la curent, dar ei insistă că ai fi putut să le citeşti, dar să nu le înţelegi. Or ei sunt specialişti în hermeneutică, nu în teologie. Le arăţi, ca argument suprem (pe cei care ţi-au bătut la uşă), biblioteca, ce include şi o sumă de tratate la subiectul respectiv, îi asiguri că le poţi da lecţii la acest subiect. Aici discuţia ia sfârşit (niciodată nu am ştiut că biblioteca poate fi un argument atât de convingător).

În stradă însă, nu ai timp pentru a le da lecţii, nu ai biblioteca la îndemână, pentru a-i asigura pe misionarii insistenţi că eşti în temă. Dar le spui că eşti grăbit şi le accepţi darurile. În general, te-ai obişnuit să iei (fiind abordat în stradă) de la difuzori tot tipul de pliante informative. Le refuzi pe cele electorale, asigurându-i pe misionarii politici că eşti la curent, că ştii pe cine vei alege sau, dacă ai timp de pierdut, le mai şi baţi obrazul că fac agitaţie pentru banditul X ori neisprăvitul Y. Obişnuinţa de a accepta, în general, mica publicitate stradală vine de la convingerea ta că nişte tineri care împart la stânga şi la dreapta fluturaşi ce fac publicitate unui nou gadget trebuie susţinuţi, altfel ei vor începe, din disperare, să împartă, cu aceeaşi eficienţă, stupefiante. Mai bine să-şi câştige banul cu marketingul ocazional.

Nu, n-am uitat de măturătorul meu, tocmai voiam să spun că am acceptat de la el o broşură sau pliant, poate am să deschid, din curiozitate, să văd care sunt temerile lumii contemporane. Or cam asta este tema, cam asta e marea problemă. Religia, în hermeneutica lui, desigur) e soluţia. Tema e războiul. Vede că nu am timp, dar merge după mine şi îmi explică pe drum. Metoda e socratică, maieutică: De ce există războaie? Cine e de vină? Cum îi putem împăca pe oamenii, atât de diferiţi? Cum putem opri vărsarea de sânge? Cine le face pe toate şi cine le-ar putea desface? Şi, fiindcă sunt grăbit şi cu un picior pe pragul editurii, măturătorul conchide: Numai El, Cel-de Sus, e capabil de toate, El le face şi desface, El ne pune la încercare şi le poate soluţiona, atunci când lucrurile se agravează.

Nu mai ştiu încotro vrea să încline (doar bănuiesc), dar aici îmi sare ţandăra şi, cu riscul de a întârzia la întrunirea redacţiei, îi dar replica: dar noi? Noi nu mai răspundem de nimic? Pe toate le decide şi răspunde de ele Altcineva, oricine, numai nu noi? Ce poziţie comodă!

Şi aici îmi pică fisa ontologică fundamentală: religia a jucat un rol extraordinar în istoria umanităţii. Ea a realizat prima tentativă de a structura lumea, de a crea o epistemologie, de a stabili relaţiile dintre cauză şi efect, de a analiza şi a preveni. O primă încercare de a construi o etică a supravieţuirii, placată pe legile naturale, deduse empiric şi sistematizate conceptual. Modernizarea comunităţilor preistorice de aici a pornit, dar a continuat şi în epoca scrisului şi a tiparului, a învăţământului public şi sistemic, meserii dezvoltate pe lângă biserici şi mănăstiri.

Dar vine un timp când lumea nu mai caută salvare şi evoluţie, ci comoditate. E suficient să faci alegerea (politică, religioasă, socială) corectă şi eşti fericit. E suficient să te rogi zeităţii (religioase, politice, sociale) alese şi toate se vor rezolva.

Dar aşa nu merge! Tu eşti Marele şi Supremul Responsabil al acestei lumi. Decizi, faci, schimbi, răspunzi zilnic pentru toate. Eşti obligat să reinventez zilnic, să-ţi reconstruieşti în fiecare zi universul tău, în care eşti suveran, operând corecţiile necesare, sugerate de semnele zilei din ajun! Eşti responsabil de universul care te înconjoară. La nivelul responsabilităţilor, centrul absolut al acestui univers eşti chiar tu, numai tu. Lucrurile proaste se întâmplă, inclusiv, din cauza ta. Şi le poţi îndrepta chiar tu. Doar puţină atenţie. Doar puţină implicare. Puţină salubrizare zilnică, da.