Alexandra Onica: „Se poate de trăit frumos și în Republica Moldova”

 Unii săteni îi spun „crăiasa florilor”, deoarece vinde și dăruiește flori oamenilor pe care le crește cu multă dragoste în grădina proprie. Are circa 1000 de crizanteme în grădină, de 68 de culori. Pe lângă acestea, în curtea casei sale poți vedea cârciumărese, astre, vâzdoage, trandafiri, iar mirosul îmbietor care predomină acum e de la busuioc și de la „Mâna Maicii Domnului”. Alții o cunosc în calitate de bibliotecară și-i cer sfaturi atunci când merg la bibliotecă despre ce cărți interesante pot lua pentru lectură. E o femeie blajină, cu suflet nobil, căreia îi place să citească și să trăiască frumos din tot ceea ce îi oferă viața. Scrie poezii. Nu se plânge de nimic. Nici de pensia mică, nici de salariul mizer de bibliotecară. Este vorba despre septuagenara Alexandra Onica din satul Drăsliceni, raionul Criuleni, care și în prezent trei zile pe săptămână poate fi găsită la Biblioteca Publică din satul învecinat Ratuș.

Am cunoscut-o la un eveniment organizat de publicația „Est-Curier”, dedicat jurnalismului comunitar, unde printre participanți era și Alexandra Onica din localitatea Drăsliceni, raionul Criuleni. În cadrul proiectului, bibliotecara a scris trei articole pentru ziarul local, care reflectau evenimente din satul natal. Un articol a fost despre prima familie din Drăsliceni, deportată în timpul primului val de deportări sovietice, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Mi-a spus atunci că viața e frumoasă și trebuie să trăiești clipa și tot ce ți se oferă. Dansează, scrie poezii și face gimnastică zilnic, mi-a spus septuagenara.

S-a născut într-o familie de țărani, unde au crescut opt copii – șase surori și doi frați. Se bucură de toți. Cunoaște tot satul și satul o cunoaște pe ea. Își iubește satul și oamenii locului, despre care spune că sunt răzeși, gospodari respectuoși. Ea vede doar frumosul în jur și în oameni. „Bunătate răspândești, bunătate găsești”, îmi spune femeia. Îi pare rău că mulți au plecat peste hotare și continuă să plece, iar locului rămân oameni singuratici, care se pierd de dorul copiilor și nepoților.

„Aș vrea să fie pace în lume, asta o spun în situația actuală. Banii nu sunt totul în viață. Puțin ai, puțin cheltui. Se poate de trăit frumos în Republica Moldova. Atât e de frumoasă țara noastră. Uitați-vă ce peisaje mă înconjoară. Fratele Andrei, când vine la mine, întotdeauna îmi spune că sunt înconjurată de frumusețe, verdeață și multă apă”, mărturisește ea.

Îmi spune că în viața sa nu a fost la mare sau în vreun stat din Europa. În 1987 a fost la o prietenă, în Belarus, împreună cu fiul ei. Și a fost, până a face 70 de ani, să vadă Iașiul de care s-a îndrăgostit iremediabil.

„Cultura trece la jumătate de salariu”

Alexandra Onica la ai săi 70 de ani continuă să lucreze. De 28 de ani  este bibliotecară la Biblioteca Publică din satul Ratuș, raionul Criuleni. Cititorii săi sunt din Drăsliceni, Logăneștii Noi, Logăneștii Vechi, Ratuș, Măgdăcești, Micăuți.

„Anul trecut, de la 1 martie, primarul de Ratuș a spus că nu prea sunt bani în bugetul primăriei și a zis că domeniul culturii va trece la jumătate de salariu. Credeam că va fi pentru un timp scurt și am fost de acord, dar el mi-a spus că pentru totdeauna. Am rămas la jumătate de salariu – 2500 de lei brut. Dar eu nu vreau nimic. Important e că lucrez. Merg trei zile pe săptămână la bibliotecă – luni, miercuri și vineri. Îmi place munca mea. Am o pensie de 2900 de lei, mai vând flori și-mi ajunge. Florile îmi alină durerea. Vine lumea acasă și cumpără flori, după ce nepoatele m-au învățat cum să vând flori prin intermediul rețelelor de socializare. Am făcut 2000 de lei în primăvara asta”, ne-a spus femeia, care povestește că viața nu i-a fost ușoară.

A rămas văduvă la 25 de ani cu un copil de cinci ani în brațe. Lucra la grădiniță spălătoreasă, pentru că avea doar opt clase încheiate. Și-a propus să facă altceva. Îndemnată de medicul de familie din sat, de atunci, Ion Ciutac, a făcut studii serale ca să poată studia mai departe, să dețină o diplomă ca să-și poată câștiga pâinea. „Nu vroiam să mă recăsătoresc”, a mărturisit femeia. Astfel, după finalizarea școlii serale a făcut biblioteconomie, la vârsta de 35 de ani, la Colegiul din Soroca. Și după ce a lucrat la grădiniță în diferite funcții, timp de douăzeci de ani, a ocupat funcția de bibliotecară.

Un timp a îmbinat muncile. A lucrat și la grădiniță, și la bibliotecă, nu avea timp de nimic. „Așa mi-am lecuit sufletul. Așa mi-am crescut fiul”, mărturisește septuagenara, care spune că a trecut prin mari greutăți, de aceea acum prețuiește viața și tot ce are.

Atrage tineretul să vină la bibliotecă prin organizarea concursurilor dedicate zilelor de naștere ale marilor scriitori – Mihai Eminescu, Grigore Vieru; uneori, din banii săi, cumpără mici cadouri pentru micii cititori. Le spune copiilor că „Cititul ascute mintea omului”. Din spusele ei, în bibliotecă azi intră nu doar elevii și educatorii grădiniței din sat, dar și  unii pensionari, care se interesează de cărțile care apar și întotdeauna îi cer recomandare bibliotecarei.

„Tinerețea se hrănește cu dragoste”

„Pensionarii vor să citească despre viață, sănătate și dragoste. Predomină dragostea. Zâmbește. Omul chiar dacă este de vârsta a treia, sufletul îi este mereu tânăr. Iar tinerețea se hrănește cu dragoste”, îmi spune Alexandra Onica. Potrivit ei, fetițele care vin la bibliotecă sunt interesate să citească cărți despre dragoste.

„Am o cititoare, Viorica N., clasa a VI-a, dintr-un sat de lângă Ratuș. Fetița mi-a spus că un băiat o simpatizează. I-am spus să fie atentă. Am discutat cu ea. E frumoasă fata, dar e mică. Mama e plecată în Italia. Tatăl său cam bea. Bunica nu prea îi face de mâncare. Copiii trebuie educați, supravegheați”, spune ea cu regret și tristețe în voce despre un caz care-i macină sufletul.

„Azi, toți stau în telefoane”

Sunt zile când merge și la unii pensionari acasă cu cărți. Cititul le ușurează viața, îmi spune ea.

În prezent Biblioteca Publică din Ratuș are 392 de cititori activi, dar au fost și peste 440, recunoaște Alexandra Onica. Din spusele ei a scăzut numărul cititorilor după pandemie și după ce Internetul a acaparat lumea, iar telefoanele mobile înlocuiesc pentru unii cărțile. „Azi, toți stau în telefoane, mai puțini vezi cu cărți în mâini, prin transport public sau în parcuri”, observă bibliotecara.

Din banii puțini alocați pentru achiziția de carte, bibliotecara reușește să satisfacă cerințele cititorilor. Anul acesta a achiziționat 75 de titluri de carte în sumă de 10.000 de lei de la editura „Litera”, anul trecut, a cumpărat 35 de titluri de carte în sumă de 6.000 de lei. „Fac o listă. Întreb cititorii ce vor să citească. Am discuții cu educatorii, profesorii, elevii”,  se confesează femeia. A perfectat și nouă abonamente pentru edițiile periodice care se editează în Republica Moldova. Dar lumea oricum citește puțin, mi-a spus ea.

Îmi spune că bucuria ei sunt și cele trei nepoate de la unicul fiu: Patricia, cea mai mare, care absolvește în acest an USMF „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, Alexandrina, care studiază limbile străine – engleza și italiana și Andreea Onica, în ultimul an de liceu la Măgdăcești. „Îmi iubesc nepoatele. Sunt mândria mea”, mi s-a confesat Alexandra Onica.