Planul Național de Dezvoltare 2025-2027, aprobat de Guvern. Obiectivul principal – aderarea R.Moldova la UE, până în anul 2030

274
0

Guvernul construiește o țară europeană, sigură și prosperă pentru cetățeni și mediul de afaceri, iar principalele acțiuni și reforme în acest sens se regăsesc în Planul Național de Dezvoltare (PND) pentru anii 2025-2027, aprobat de Executiv. Documentul conține 95 de acțiuni de reformă, care urmează a fi implementate prin intermediul a 264 de proiecte de dezvoltare.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Din totalul acțiunilor proiectate, circa 39% asigură continuitatea PND 2024-2026, iar 61% sunt acțiuni de reformă noi.

Pe termen mediu, se prevede concentrarea pe modernizarea localităților Republicii Moldova, garantarea securității fiecărui cetățean, crearea locurilor de muncă bine plătite, creșterea veniturilor și a nivelului de digitalizare a serviciilor publice. Pe termen lung, obiectivul principal și proiectul de țară este aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, până în anul 2030.

Pentru a crește rata de implementare a reformelor și a asigura utilizarea eficientă a resurselor, în premieră, Guvernul a dezvoltat platforma www.project.gov.md – o inițiativa digitală, instituită pentru a oferi un mediu interactiv de gestionare eficientă a proiectelor de dezvoltare din Republica Moldova. Platforma facilitează accesul autorităților și partenerilor de dezvoltare la date relevante legate de proiecte, oferind transparență sporită asupra activităților de dezvoltare și alocării resurselor financiare.

Implementarea PND va fi evaluată anual prin intermediul indicatorilor de rezultat și impact, setați pentru fiecare obiectiv. Rezultatele evaluării vor fi incluse în raportul anual consolidat privind activitatea Guvernului, prezentat Parlamentului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE