VIDEO// Peste 2,3 milioane de lei aduși în Republica Moldova de la Moscova, în beneficiul unui grup criminal organizat, confiscați la aeroport

290
0

50 de pasageri care se întorceau în Republica Moldova de la Moscova cu două curse avia aveau asupra lor circa 130.000 dolari echivalentul a 2.300.000 de lei de contrabandă. Incidentul a avut loc, acum două săptămâni, pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC). Pasagerii celor două rute avia au avut rolul de cărăuși pentru transportarea banilor, destinați unui grup criminal organizat, potrivit oamenilor legii, care anunță că cei 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Ofițerii Serviciului Vamal al Republicii Moldova, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizării și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în Republica Moldova de pasagerii sosiți de la Moscova.

Prin comparație cu captura de contrabandă cu valută din 22 aprilie anunțată de autorități, acum banii au fost introduși în Republica Moldova de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul, la sfârșit de aprilie și început de mai 2024.

Potrivit oamenilor legii, cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii.

Persoanele au avut rol de cărăuși ai banilor, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani.

Astfel, la revenire, persoanele au fost percheziționate la vama Aeroport, iar banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal.

De asemenea, au fost ridicate pentru cercetare și telefoane mobile, care sunt de modele identice, prezumându-se preliminar că le-ar fi fost oferite în scopul comunicării la subiectul introducerii ilegale a banilor în Republica Moldova.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunță că acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE