Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi, în discuții cu ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot

336
0

Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Hanke Bruins Slot, anunță serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre oportunitățile de consolidare a relațiilor bilaterale și despre forumul investițional, care se va desfășura în luna iunie curent, în cadrul evenimentului cultural „Zilele Moldovei în Regatul Țărilor de Jos”.

Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a mulțumit pentru susținerea acordată de Țările de Jos în parcursul european al Republicii Moldova și pentru suportul în implementarea reformelor, care vizează justiția, lupta împotriva corupției, precum și consolidarea securității cibernetice.

„Omologul meu olandez, Hanke Bruins Slot, a menționat că Regatul Țărilor de Jos va sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova. Am abordat și aspecte legate de securitatea din regiune și combaterea atacurilor hibride ale Federației Ruse. În acest context, am reiterat importanța consolidării stabilității în regiune, precum și angajamentul nostru pentru sprijinirea Ucrainei, în lupta pentru suveranitate și integritate teritorială”, a spus Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE